Mai ţineţi minte din copilărie cum cântam cu voioşie când găseam vreun melc prin iarbă, doar-doar şi-o scoate coarnele „boureşti” şi va merge „voiniceşte” cu casa în spinare… la îndemnurile noastre cântate cu convingere?
„Melc, melc, codobelc
Scoate coarne boureşti
Şi te du la baltă
Să bei apă caldă.
Şi te du la Dunăre,
Să bei apă tulbure.
Şi te suie pe buştean
Şi mănâncă leuştean!….”
Când văd după ploaie câte un melc „voios”, îmi place atât de mult să-l privesc şi îngân în sinea mea cântecelul drag al copilăriei… Ştiţi ceva? Melcul chiar scoate coarnele şi o ia ….”la pas”!
