Pe 31 octombrie 2009 se împlinesc 20 de ani de la moartea tragică a unei mari artiste a scenei româneşti. 20 de ani de când Mihaela Runceanu nu a mai urcat pe scena acestei vieţi. Ne-a rămas vie în suflet amintirea zâmbetului său cald, iar pentru cei ce au cunoscut-o, sufletul său bun din care a izvorât multă generozitate.
Într-o noapte de sfârşit de octombrie, firul vieţii sale s-a rupt într-un mod nedrept. Un zbor frânt înainte de vreme…. Interpretă de o mare sensibilitate, eminentă profesoară de muzică ce a format generaţii de cântăreţi de valoare, Mihaela Runceanu a lăsat în urma sa multe regrete din partea celor care au apreciat-o şi au iubit-o.
Ne vor rămâne cântecele ei frumoase – picături de rouă din sufletul său – care ne vor încânta inimile de fiecare dată când le vom auzi.
Dumnezeu să o odihnească în pace!
Remember Mihaela Runceanu
Ultima sa filmare – octombrie 1989
„Fericirea are chipul tau” – un cântec minunat pe care l-au fredonat mulţi îndrăgostiţi.
.
În fiecare dimineaţă, paşii ne poartă cu grăbire spre locul ostenelilor şi al străduinţelor noastre. Mereu pe fugă, adesea întârziaţi, furaţi de iureşul gândurilor şi al preocupărilor acaparante, uităm cel mai adesea să observăm “miracolele” pe care le putem vedea la tot pasul. Zilele trec una după alta, anotimpurile aproape că “zboară”, anii se duc cu repeziciune unii după alţii iar noi rămânem cu mirarea şi cu veşnica întrebare: “când au trecut oare atâţia ani din viaţa noastră?“.
Crăiţele sunt nişte flori minunate! Culoarea lor vie te bucură de cum le întâlneşti în calea ochilor. Parcă zâmbesc, într-un mod strălucitor de frumos. Şi mai au un “talent”: înfloresc toată vara, până toamna târziu, când bruma le potoleşte elanul înfloritor. Dacă pui într-o vază, în casă, un buchet de crăiţe, toată încăperea se luminează de la frumuseţea lor. Şi mai au şi un parfum aparte.
Într-un tei din curtea şcolii noastre, îşi au sălaş nişte turturele. Micii guguştiuci şi-au ales acest loc dintre crengile măreţului copac, încă de acum câţiva ani. Cu multă răbdare, în fiecare an, drăgălaşele zburătoare îşi consolidează cuibul, după care se pregătesc de clocit. Se bucură de toată simpatia bobocilor de la clasa a IX-a care le mai lasă pe pervazul ferestrei firimituri sau…pufuleţi 
Gărgăriţele sunt nişte gâze tare drăgălaşe! Iar spatele lor roşu cu puncte negre le face şi mai simpatice. Cred că vă mai amintiţi refrenul din copilărie:
O plantă căţărătoare pe care o vedem pe zidurile multor case, pe garduri, copaci… Toamna, frunzele iederei capătă nişte culori superbe! Nici dacă ar fi fost pictate nu ar fi arătat atât de bine. “Marele Pictor” a pus în această plantă atâta frumuseţe. Un strop din nesfârşita frumuseţe dumnezeiască…
Printre atâtea minunate flori ale toamnei, mai sunt şi … altfel de “frumuseţi” pe care cel mai adesea le ignorăm şi trecem pe lângă ele nebăgându-le în seamă. Şi totuşi … sunt tot frumuseţi!
Într-un colţ de parc, într-o “discreţie” totală, nebăgate de nimeni în seamă, într-o zi s-au ivit nişte ciupercuţe. Mici şi îngrămădite dar atât de frumoase. Ca nişte umbreluţe!
