Este un adevărat miracol acest spectacol de culoare al toamnei. Oricât de „vechi” am fi pe acest pământ, fiecare an ne aduce ceva nou. Nu trebuie decât să contemplăm noianul de frumuseţe din jurul nostru. Să nu trecem nepăsători pe lângă tot ceea ce ni se revelează într-un chip superb.Să fim însetaţi să respirăm cu sufletul frumuseţea naturii ce ne înconjoară!
Aţi observat vreodată, în drumul spre servici sau spre casă, cum aceleaşi frunze pe lângă care am trecut şi ieri, a doua zi sunt parcă…altfel, iar copacul pe sub crengile căruia păşim zi de zi, parcă acum are o strălucire aparte? Ieri era mai verde, iar astăzi, dintr-o dată, este atât de galben….
Fiecare zi de toamnă este o bucurie! Chiar şi cele mohorâte şi friguroase… Fiecare clipă ne este dăruită pentru ca să ne bucurăm!
O bancă în parc… parcă aşteptându-ne…
Verde … galben…
Culorile sunt extraordinare, ca sa nu mai spunem de sentimentele pe care le traiesti privind aceasta opera de arta. Toamna asta mi se pare mult mai frumoasa decat oricare alta.
Da, e tare frumos afara. Fiecare an ne ofera frumuseti mereu noi si parca tot mai frumoase!
Mersi, BalckCat!
Alexandru,n-ai ales bine banca!Ii lipseste o scandura…
Banca este doar un indemn la odihna, la meditatie..este ca un simbol al parcului, un popas pe care fiecare om il face macar o data, in viata….Fiecare banca daca ar putea vorbi, cred ca ar depana multe vieti ce ar deveni subiecte de romane…Poate fi banca unor indragostiti sau banca pe care sta o tanara mamica ce-si rasfata bebele la soare sau banca unui solitar ce-si pune in ordine gandurile…Nu conteaza daca bancii ii lipseste o scandura…ea intra in decorul unei povesti, care in aceasta fotografie se impleteste cu toamna si cu asteptarea…
Si eu sunt o indragostita,draga Mada si mi-e dor mai mult decat oricui de aceasta banca.Am vrut doar sa-l fac sa zambeasca pe stapanul blogului.Sper ca el a zambit.
Am remarcat, draga Maria spiritul tau de observatie si umorul. Felicitari si multumesc pentru mesaj! Iar “stapanului” blogului mult succes in imortalizarea unor franturi din aceasta lume pitoreasca!
# Mulţumesc, dragă Mada, pentru comentariul tău. Într-adevăr, o bancă într-un parc poate fi ca un simbol al acestui colţ de natură. Şi un îndemn la odihnă, meditaţie şi contemplare a naturii. Iar timpul trece, zilele se duc, clipele zboară, natura îşi urmează cursul ei firesc, iar banca…banca rămâne statornică pe locul ei. Ca o “martoră” a acestor treceri, schimbări… Mai contează o scândură? Cred că nu. Ajungem să prindem drag de câte un loc, încât ne dorim să mergem cât mai des în acel loc apropiat de sufletul nostru…
Mulţumesc şi pentru urare, dragă Mada!
# Maria, am înţeles intenţia ta de glumă. Uite, nici nu am remarcat amănuntul observat de tine. Pe mine m-a fascinat doar…copacul! Superbul copac în veşminte de toamnă… Cum să nu fii “îndrăgostit” de atâta frumuseţe?
Ce liniştitor scrii! Credeam că numai mie mi se pare că toamna asta e fantastică. Câtă blândeţe şi frumuseţe! Ce frumoase culori, raze şi arome ca multe toamne pe care nu le-am preţuit până acum.
Mulţumesc mult pentru vizită şi pentru apreciere, Theodora! Mă bucur dacă modestele mele cuvinte reuşesc să aducă un strop de linişte… Iar toamna… “Doamna toamnă” este mereu fascinantă cu “trena” ei de frumuseţe!