Ultimele zile de toamnă ne-au oferit o vreme incredibil de caldă, aproape primăvăratică şi o mulţime de “surprize” la care nu ne-am fi aşteptat în această perioadă a anului.  Câte o păpădie înflorită, un trifoi, o floricică delicată, iarba de un verde atât de crud… Dar şi multe frunze uscate ce ne reamintesc că suntem totuşi la sfârşitul toamnei… În acest iureş al vieţii, o clipă de tihnă în mijlocul naturii ne trezeşte cele mai frumoase sentimente… Sau amintirea zilelor care au fost…  Nostalgie de toamnă…

Să ne bucurăm de toate aceste minunăţii cu care nu ne vom mai întâlni până la primăvară! Şi să păstrăm în suflet, odată cu ele, tot ceea ce este mai bun şi mai frumos…

Gălbenuş şi Cocolino sunt doi canari tare simpatici şi drăgălaşi foc. Gălbenuş este un „domn” respectabil ce se apropie  de venerabila vârstă de 6 ani. Pe spate şi pe aripi are penele de un verde mai închis, dar pe piept penele sale sunt galbene. Ca un „gălbenuş” de ou!   Din cioculeţul său mic scoate nişte triluri foarte frumoase. Te şi miri de unde ies acele sunete melodioase! Pe care mica sa consoartă le ascultă cu atenţie, răspunzându-i cu un ciripit vesel.

Cocolino este de un portocaliu foarte frumos. Are abia un an şi este plină de energie, spre disperarea venerabilului Gălbenuş, care o mai „ceartă”, încercând să-i mai tempereze elanul. Ea nu are aceleaşi talente de „cântăreaţă” ca şi Gălbenuş, dar se străduieşte să înveţe … “partiturile”. Colivia în care stau este mica lor căsuţă în care se simt foarte bine. Chiar dacă  mai mai sunt lăsaţi şi afară, din când în când, după o tură-două de zbor prin cameră, tot „acasă” e cel mai bine!

Dimineaţa, cei doi o încep cu veselie la primele raze ale soarelui, ciripind cu foc şi vestind tuturor că a început o nouă zi. Şi nu înţeleg de ce oamenii se bucură atât de greu de venirea zorilor şi tot mai zăbovesc în pat.

Când te uiţi la cele două ghemotoace de fulgi, care te privesc atent cu ochişorii negri ca nişte neghine, nu poţi să nu-i îndrăgeşti şi să recunoşti că şi aceste fiinţe mici ne fac viaţa mai frumoasă şi ne reamintesc că Dumnezeu ne dat atâtea minunăţii pentru a ne bucura din plin de darul vieţii!

“La plimbare”!

Oricât de “răpiţi” am fi de iureşul acestei vieţi, nevoia de linişte şi de frumos ne îndeamnă să mergem în natură…  Acolo ne regăsim pe noi înşine,  acolo ne încărcăm sufletele de linişte, de pace, de frumuseţea pe care Cel de Sus ne-a dăruit-o dintru început…

Fiecare avem un loc anume spre care “evadăm” de câte ori putem, cu plăcere. Acolo ne retragem, acolo ne simţim în siguranţă, acolo ne simţim bine. Şi de fiecare dată locul nostru de suflet ni se pare tot mai frumos mai frumos!

Pe luciul apei…silueta graţioasă a unei lebede singuratice…

Salvia este o floare care ne farmeca privirea prin coloritul sau viu, atat de frumos. Nu stiu sa fi vazut la vreo alta floare un rosu atat de aprins. Anul acesta am vazut intr-un parc si salvie de alte culori. Si mi-au placut mult floricelele lor frumos aliniate care parca “striga” sa fim atenti la ele.

Daliile sau gherghinele nu se lasa nici ele mai prejos. Nuantele pe care si ele le etaleaza alaturi de celelalte flori  nu pot fi imitate de nimic pe lumea asta.

Atata frumusete pentru care nu trebuie sa platim nimic! Ne este pur si simplu oferita. Un dar pe care ar trebui sa stim sa-l pretuim cu adevarat.

Gheorghe Dinică

(1933 – 2009)

Dumnezeu să-l odinească în pace!

La data de 9 noiembrie se împlinesc 20 de ani de la momentul istoric al căderii Zidului Berlinului – un simbol al opresiunii comuniste şi al Războiului Rece. Anul 1989 a fost un an de o importanţă istorică deosebită, pentru că el a marcat o cotitură majoră în evoluţia istoriei acestei părţi a lumii. Evenimentele petrecute în acel an au făcut posibilă căderea, rând pe rând, a regimurilor comuniste din Europa de Est. Popoarele, care până atunci făcuseră parte din “lagărul communist”, şi-au redobândit libertatea şi posibilitatea de a clădi o democraţie în adevăratul sens al cuvântului.

Evenimentele de atunci au fost comemorate în cadrul ceremoniilor desfăşurate în ziua de 9 noiembrie 2009 sub titlul generic „Sărbătoarea Libertăţii“, în prezenţa a numeroşi lideri marcanţi ai Europei şi, mai ales, a cetăţenilor germani care au trăit pe viu evenimentele de acum 20 de ani.

Zidul Berlinului, un simbol al Războiului Rece, al divizării germanilor dar şi al divizării Europei, a fost construit în anul 1961, de către conducerea comunistă a Germaniei Răsăritene, la indicaţiile ferme ale regimului sovietic. De-a lungul anilor au fost numeroase victime, oameni care au dorit să treacă de această nefirească “barieră”, plătind cu preţul vieţii pentru îndrăzneala lor. Dărâmarea acestui simbol al opresiunii a fost o urmare firească, ca o descătuşare de care Europa avea nevoie.

Toamna cu frumuseţile ei… Noian de frumuseţi!

Chiar dacă ultimele zile ne-au “impresionat” cu aspectul lor hibernal, chiar dacă iarna îşi face tot mai simţită apropierea, florile cu care “doamna Toamnă” ne-a încântat sufletele nu ne pot lăsa indiferenţi.

Crizantemele şi tufănelele sunt pur şi simplu minunate! Ultimele flori ale toamnei…

Atatea culori… atâtea chipuri ale frumuseţii pe care Creatorul a semănat-o în această lume…

Toamnă… Timp mohorât… Nori negri… Vânt rece… Prima brumă… Apa îngheţată…  Frunze “arse” de gerul prematur… Fruze căzând….

Covor de frunze…

Este un adevărat miracol acest spectacol de culoare al toamnei. Oricât de „vechi” am fi pe acest pământ, fiecare an ne aduce ceva nou. Nu trebuie decât să contemplăm noianul de frumuseţe din jurul nostru. Să nu trecem nepăsători pe lângă tot ceea ce ni se revelează într-un chip superb.Să fim însetaţi să respirăm cu sufletul frumuseţea naturii ce ne înconjoară!

Aţi observat vreodată, în drumul spre servici sau spre casă, cum aceleaşi frunze pe lângă care am trecut şi ieri, a doua zi sunt parcă…altfel, iar copacul pe sub crengile căruia păşim zi de zi, parcă acum are o strălucire aparte? Ieri era mai verde, iar astăzi, dintr-o dată, este atât de galben….

Fiecare zi de toamnă este o bucurie! Chiar şi cele mohorâte şi friguroase… Fiecare clipă ne este dăruită pentru ca să ne bucurăm!

O bancă în parc… parcă aşteptându-ne…

Verde … galben…

Pe 31 octombrie 2009 se împlinesc 20 de ani de la moartea tragică a unei mari artiste a scenei româneşti. 20 de ani de când Mihaela Runceanu nu a mai urcat pe scena acestei vieţi. Ne-a rămas vie în suflet amintirea zâmbetului său cald, iar pentru cei ce au cunoscut-o, sufletul său bun din care a izvorât multă generozitate.

Într-o noapte de sfârşit de octombrie, firul vieţii sale s-a rupt într-un mod nedrept. Un zbor frânt înainte de vreme…. Interpretă de o mare sensibilitate, eminentă profesoară de muzică ce a format generaţii de cântăreţi de valoare, Mihaela Runceanu a lăsat în urma sa multe regrete din partea celor care au apreciat-o şi au iubit-o.

Ne vor rămâne cântecele ei frumoase – picături de rouă din sufletul său – care ne vor încânta inimile de fiecare dată când le vom auzi.

Dumnezeu să o odihnească în pace!

Remember Mihaela Runceanu

Ultima sa filmare – octombrie 1989

„Fericirea are chipul tau” – un cântec minunat pe care l-au fredonat mulţi îndrăgostiţi.