Hello world!

Bine aţi venit în “Lumea lui Alexandru”! O lume în care sper că veţi găsi destule lucruri frumoase, interesante, plăcute. O lume a lucrurilor care îmi aduc bucurie în suflet, a lucrurilor de care sunt apropiat şi pe care le preţuiesc. O lume a gândurilor mele, a oamenilor dragi, a prietenilor, a preocupărilor, a cărţilor, a filmelor, a cântecelor, a florilor, a animăluţelor şi a multor alte lucruri dragi mie.

Pe scurt, o lume a lui…. Alexandru! O lume pe care v-o ofer cu drag, în speranţa că veţi găsi aici măcar o clipă de răgaz sufletesc şi de linişte. Dacă, citind aici câteva rânduri sau privind o poză publicată, veţi avea în colţul gurii un zâmbet cât de mic, voi fi mulţumit că am putut să vă descreţesc puţin fruntea, prea des încruntată de grijile acestei vieţi.

Important este să nu ne pierdem niciodată speranţa. În lumea care ne înconjoară, Dumnezeu a sădit atâtea minunăţii şi lucruri nemaipomenite, care se cer descoperite şi preţuite. E păcat că trecem prea lesne pe lângă o floare ce ne oferă gratuit mireasma şi culoarea. Că trecem nepăsători şi încruntaţi pe lângă un zâmbet de copil, că nu băgăm de seamă un biet căţel ce se gudură pe lângă picioarele noastre, cerşind puţin din atenţia noastră.

Viaţa este darul cel mai de preţ cu care Dumnezeu ne-a binecuvântat. Este păcat să irosim acest dar divin în lucruri fără rost, în lucruri care ne îndepărtează de adevăratul sens al existenţei noastre. Haideţi să învăţăm, puţin câte puţin, să trăim cât mai frumos şi să ne bucurăm! Să ne bucurăm de lucrurile mici, pentru a şti să ne bucurăm din plin de cele mari. Pentru că micile bucurii sunt cele care dau gust şi culoare vieţii. Şi, mai ales, să învăţăm să iubim. Să iubim tot ceea ce ne înconjoară, să preţuim, să respectăm, să apărăm. Iubirea este TOTUL pentru noi, oamenii. Aşa ne învaţă Dumnezeu, Cel ce este…Iubire!

Fiţi binecuvântaţi!

Un “strop” din Marea Negră!

Anunțuri
Published in: on 23/07/2008 at 4:44 pm  Comments (5)  
Tags: