Apus de soare la Caliacra

La jumătatea drumului dintre Vama Veche şi Balcic, se face spre stânga un drum ce străbate câmpuri întinse şi pâlcuri de păduri. Briza mării începe să-şi facă simţită prezenţa tot mai tare, pe măsură ce te apropii de ţărm. La capătul acestui drum te aşteaptă Capul Caliacra – unul dintre puţinele promontorii stâncoase de la ţărmul Mării Negre. Până la evenimentele din timpul celui de-al Doilea Război mondial, Capul Caliacra era punctul geografic cel mai avansat în mare al României.

Este un loc cu o istorie îndelungată. Vreme de secole aici s-a înălţat o cetate cu rol strategic. În secolele III-IV î.Hs. tribul trac al trisi -lor a ridicat în acest loc o fortificaţie, de la numele lor derivând denumirea de Tyrisis menţionată în diverse documente despre această cetate. Cetatea era compusă dintr-un zid lung de 35-40m, cu o grosime de 3 m, având în centru un turn în plan pătrat ce flanca la est poarta de acces. Aproape de începutul erei creştine,  întreaga fortificaţie a fost refacută, adăugându-se noi ziduri de aărare, după cum s-a aflat dintr-o inscripţie descoperită printre ruinele cetăţii. Printre vestigii s-au descoperit ruinele unei biserici, ale unor băi publice, un apeduct ce alimenta cu apă cetatea de la nişte puţuri din apropiere. În prima jumatate a secolului al IV-lea este atestată pentru prima oară denumirea de Akre, care înseamna în greceşte “cap” sau “vârf”.

În anul 681 cetatea a intrat în stăpânirea primului stat bulgar. Apogeul avea să-l cunoască între veacurile XIII-XIV, atunci când a apărut şi denumirea de Caliacra. În timpul cneazului Dobrotici (cel care a dat numele Dobrogei), cetatea a fost refortificată prin adaugarea unei a treia incinte, ca urmare a construirii unui nou zid alături de cele două antice. În jurul anilor 1394 si 1397 cetatea este cucerită de două ori de către turci. Din 1404 până la 1420 teritoriul înconjurător împreună cu fortareaţa este anexat Ţării Româneşti. În 1420 este definitiv cucerit de către turcii otomani. Importanţa cetăţii avea să scadă, astfel că la începutul veacului al XVIII-lea cetatea se afla deja în ruine.

Interesantă este înformaţia că aici, Regele Ferdinand al României – un botanist de excepţie recunoscut de lumea ştiinţifică –  a constituit o rezervaţie naturală, în care a  adus şi…foci! Care ar fi existat până prin anii 1970. Astăzi, printre stânci se adăpostesc foarte mulţi cormorani.

În vârful versanţilor din stâncă roşiatică se înalţă semeţe, străjuind în liniştea apusului, ruinele vechii cetăţi Caliacra. Păşeşti cu emoţie pe sub arcul turnului de apărare şi străbaţi lungimea Capului Caliacra, ce seamănă atât de mult cu un vapor înfipt în apele mării. De o parte şi de alta versanţii stâncoşi parcă se prăvălesc în apa mării. Briza mării adie tot mai tare, alungând arşiţa unei zile toride de vară. Când ajungi la capătul cărării, în vârful ridicăturii de stânci colţuroase, marea ţi se dezvăluie în toată imensitatea ei. Apele sunt atât de liniştite, un nesfârşit de ape de un albastru închis ce se contopeşte cu albastrul cerului pe care încep să apară stelele şi luna, într-o strălucire palidă. În acest loc, în care domneşte o linişte desăvârşită, mâna omului a zidit o mică capelă, de fapt o chilie închinată Sfântului Nicolae. Miros de tămâie şi lumânări arse, icoane, o cruce, o carte de rugăciuni. Un semn al unui gând pios pe care omul îl înalţă spre Acela care a zidit aceste frumuseţi… Mai într-o parte e şi un monument ce aminteşte de vestitul Cavaler trac din vechime. E şi o peşteră în care s-a amenajat un mic muzeu ce povesteşte turiştilor despre trecutul istoric al acestui loc. Pentru cei doritori de câteva momente de tihnă la malul mării este şi o terasă, de unde poţi admira în linişte apusul de soare.

Un apus monumental, în admiraţia căruia ai vrea să rămâi cât mai mult…

Published in: on 06/09/2008 at 10:04 pm  Comments (4)  
Tags: , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://alexandrone.wordpress.com/2008/09/06/apus-de-soare-la-caliacra/trackback/

RSS feed for comments on this post.

4 comentariiLasă un comentariu

  1. Alex, am vazut multe fotografii din Caliakra, dar nici unele descrise cu atat de multa sensibilitate. Felicitari din tot sufletul pentru ca ne ajuti sa vedem partea frumoasa a lumii pe care nu mai avem timp sa o admiram in splendoarea ei si tindem sa o privim cu superficialitate. Iti doresc sa gasesti mereu subiecte interesante unde sa putem opri din goana vietii sa ne delectam sufletele! Cu prietenie, Tatiana.

    Apreciază

    • Multumesc din suflet, draga Tatiana, pentru vizita si pt cuvintele de apreciere. Va mai astept cu bucurie pe pagina mea, oricand veti mai dori o mica „evadare” din iuresul acestei lumi.
      Cu drag,
      Alex

      Apreciază

  2. Sunt fructul dragostei a doi Aromani. Anton si Urania Gachi.In comuna I.G.Duca (Caliacra)1938. Oooo,tempora!!!

    Apreciază

    • Multumesc pentru trecere si evocare. Este bine sa nu ne uitam radacinile, pentru ca ele ne leaga de aceste locuri dragi. Multa sanatate!

      Apreciază


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: