Dimineaţă de toamnă…

De câteva zile, toamna îşi face simţită prezenţa într-un mod ceva mai friguros, parcă atenţionându-ne că nu trebuie să ne încredem în razele soarelui de peste zi. Dimineţile sunt tot mai reci, ceţoase, umede, iar bruma şi-a făcut deja simţită prezenţa-i zgribulită. În timpul zile, soarele ne dăruieşte puţină căldură, pentru ca seara să vină tot cu răcoare. Durata zilei s-a scurtat, noaptea e tot mai lungă. E miezul toamnei, dar parcă deja simţim adierea iernii care se apropie încet, încet. Căldura fierbinte a verii, vacanţele frumoase, plimbările prelungite… sunt deja amintiri….

Astăzi de dimineaţă, peste Bărăgan s-a aşternut o ceaţă groasă. Soarele abia dacă mai reuşea să trimită o rază firavă prin stratul gros de ceaţă… Siluetele copacilor de pe marginea drumului abia se mai zăreau, ca nişte umbre întunecate cu multe braţe înfricoşătoare. Pentru cei ce călătoresc, drumul abia vizibil, avea să fie o încercare grea.

Încet, încet, ceaţa s-a risipit şi soarele avea să învăluie cu căldură întreaga natură. O toamnă atât de frumoasă! Nu ne rămâne decât să ne bucurăm cu recunoştinţă de fiecare zi însorită de toamnă!

Published in: on 30/10/2008 at 9:57 pm  Comments (25)  
Tags: , ,

Sărut mâna pentru…Premiu!

Am primit acest premiu de la Lia, pe care o puteţi găsi pe minunata sa pagină numită sugestiv « Florile – pasiunea mea», un blog care ne încântă, pe toţi cei care îl vizităm, cu fotografii minunate, cuvinte de suflet şi teme interesante. Vă invit să-i vizitaţi pagina. Ii mulţumesc din suflet pentru premii şi pentru apreciere. Urându-i, totodată, mult succes şi pe mai departe în efortul pe care îl depune pentru a oferi prin intermediul internetului astfel de “bogăţii” spirituale.


Premiile se acordă blogurilor/siturilor care „strălucesc” prin tema expusă şi prin design.Regulile sunt:

– se face un post despre premiul primit, cu poza acestuia, şi trebuie menţionat numele persoanei care v-a oferit premiul, cu link către blogul său.

– se va acorda acest premiu la alte 7 bloguri (mai multe au mai puţine) din lista dumneavoastră de bloguri, scriind numele şi linkul către acele bloguri.

La rândul meu voi oferi cu drag acest premiu următoarelor persoane şi paginilor/blogurilor lor:

– Adama – “Lumea Adam(a)ică” : http://adamaica.wordpress.com/

– Cami – “Timposibil”: http://camix.wordpress.com/

– Florentina – “Jurnalul Florentinei”: http://jurnalulflorentinei.wordpress.com/

– Romulus – “Un pas spre infinit”: http://romuluss.wordpress.com/

– Mircea – “Raza de soare prin crengile copacului”:  http://mircea12.wordpress.com/

– Adrian – “Jurnalul călătoriei mele”: http://addsalu.wordpress.com/

– Marius – “Animalici – poze animale haioase”: http://animalici.ro/

Le urez tuturor multă sănătate şi multe bucurii binecuvântate!

Tot flori de toamnă!

Cu adevărat această toamnă este minunată! Un ocean de frumuseţe şi armonie. Cum să te saturi vreodată de ceea ce este frumos? Nimeni nu se satura de bine şi de frumos. Dimpotrivă, vrem mereu tot mai mult. Iar Dumnezeu ne dăruieşte cu generozitate tot binele şi numai frumuseţe. Să-I mulţumim cu recunoştinţă pentru acest noian de bunătăţi!

Nu-i aşa că sunt minunate? Priviţi în jur şi veţi vedea că aceste frumuseţi ne înconjoară. Bucuraţi-vă de ele!

Frumuseţea toamnei…

Spunem că fiecare anotimp are frumuseţea lui. Oricât ai încerca să spui că unul este mai frumos decât celălalt, te vei înşela. Pentru că singur ai recunoaşte apoi că fiecare anotimp are partea lui unică şi frumuseţi pe care nu le regăseşti şi în celelalte. Dumnezeu ne-a lăsat aceste rosturi ale timpului de peste an, pentru ca existenţa noastră să primească cu bucurie trecerea de la o etapă la alta, ca o schimbare mereu mai frumoasă, mai spectaculoasă! Cu fiecare an ce-l adăugăm la viaţa noastră, retrăim experienţa aceloraşi anotimpuri, parcă tot mai frumoase, mereu aducând ceva nou, ceva unic.

Acum e toamnă. O toamnă care a debutat ploios, dar care apoi ne-a dăruit atâtea zile frumoase, senine, însorite, cu un adevărat spectacol de culori. Ne-am învăţat să spunem că toamna vine cu frunze galbene sau arămii, cu frunze uscate şi iarbă pălită, cu covor de frunze căzătoare…. Cu vânt şuierând şi ploi tot mai reci, cu multă, multă melancolie… Anul acesta toamna ne-a adus surprizele ei. În locul culorilor şterse, triste, natura s-a îmbrăcat într-un verde aproape primăvăratic! După ploile din septembrie, pământul ars de seceta verii şi-a primit o binemeritată porţie de ploi. Şi a rodit atât de multă verdeaţă, încât îţi vine să crezi că a venit primăvara!

Merele, gutuii, strugurii, porumbul şi toate celelalte roade ale pământului, îţi aduc aminte că e toamnă, toamnă bogată, cu roade multe, cu împliniri, cu veselie, cu speranţa că anul se va sfârşi cu bine, cu împliniri, realizări şi roade bogate.

Cu adevărat această toamnă ne-a umplut de bucurie şi frumuseţe. Cel ce ne dă toate acestea a vrut să ne bucure sufletele prin cel mai frumos spectacol! Merită să ne bucurăm de el. Merită să nu-l lăsăm să treacă pe lângă noi. Şi merită să ştim să mulţumim Cerului pentru toate! La anul va fi oricum altfel… Frumuseţi pline de surprize…

159 ani de la moartea compozitorului Frédéric Chopin

În data de 17 octombrie s-au împlinit 159 de ani de la moartea marelui compozitor Frédéric Chopin. Suflet de o rară sensibilitate, om dăruit de Dumnezeu cu un talent artistic extarordinar, a încântat atâtea generaţii de ascultători cu muzica sa atât de frumoasă.

Frédéric-François Chopin (1 martie 1810 – 17 octombrie 1849) este considerat unul dintre cei mai mari muzicieni ai lumii. Compozitorul francez, de origine poloneză, dar şi cu rădăcini franceze, ne-a lăsat pagini muzicale de o mare sensibilitate, cele mai multe fiind compuse pentru pian. S-a născut în Polonia, dar la vârsta de 20 de ani şi-a schimbat numele şi a plecat la Paris. Numele său se mai scrie şi Szopen în textele poloneze.

Talentul muzical al lui Chopin s-a remarcat în mod strălucit încă de la o vârstă fragedă. Au fost oameni care au comparat talentul precoce al lui Chopin cu geniul lui Mozart, alt copil minune al muzicii. La vârsta de 7 ani, Chopin scrisese deja două piese muzicale. Copilul minune Chopin a devenit foarte repede atracţia spectacolelor artistice din cadrul recepţiilor aristocratice din capitala poloneză. A fost lăudat în ziarele varşoviene ale timpului. Primele lecţii de pian le-a primit de la muzicianul Wojciech Zywny. Viaţa muzicală a Varşoviei l-a ajutat să îşi dezvolte de timpuriu o cultură muzicală bogată. În 1831, a plecat din Polonia spre Viena, în final ajungând la Paris, unde şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii. În Franţa, Chopin a avut ocazia de a-i cunoaşte pe mulţi compozitori şi artişti contemporani, printre care se aflau Liszt, Berlioz, Meyerbeer, Bellini, Balzac, Heine, Victor Hugo şi Schumann. Tot aici a întâlnit-o pe autoarea franceză, cunoscută sub pseudonimul George Sand de care avea să-şi lege viaţa pentru mai mulţi ani.

Deşi viaţa sa a fost atât de scurtă, a lăsat în urmă contemporanilor sai şi generaţiilor viitoare piese de o rară sensibilitate şi frumuseţe. Celebrele Nocturne sunt capodopere muzicale mult admirate de melomanii din lumea întreagă.

Un mic fragment din opera sa, ne poate înălţa sufleteşte în stilul inconfundabil al marelui Chopin…

Copacul

Numai cine a sădit vreodată un copac a cunoscut bucuria de a-l vedea crescând sub ochii săi, an de an, tot mai frumos, tot mai falnic. La început o mică nuieluşă, primele crengi, primele frunze, coroana ce se conturează tot mai viguroasă. Odată cu măreţia lui, începi să realizezi şi anii care s-au adăugat la viaţa ta. Şi toate îşi urmează cursul firesc a tot ceea ce există pe acest pământ….

Atunci când vezi un copac falnic, nu poţi să nu te gândeşti la acela care l-a sădit, la oamenii care au fost prin preajma lui, la evenimentele la care el, copacul, a fost …martor. În felul lor, copacii ne povestesc multe dintre cele la care au fost de faţă. Ca nişte străjeri neclintiţi, înfruntând arşiţa verii sau frigul iernii. Sau răutatea omului, de multe ori…

V-aţi întrebat vreodată, stând lângă un copac: oare ce ar putea să ne spună acesta nouă? Sau o mulţime de copaci, într-o pădure ce are măreţia unei catedrale? Fiecare dintre noi poate încerca un răspuns. Natura este templul în care oamenii sunt lăsaţi să oficieze liturghia vieţii, înaintea Marelui Creator…


Şi o melodie minunată, care vă va încânta sufletul….

Culorile toamnei….

Fiecare anotimp are frumuseţea sa. Fiecare timp al anului ne încântă sufletele cu splendorile lui. Natura ne oferă cu generozitate spectacolul său, în fiecare stagiune. Atâta frumuseţe ne înconjoară! Nu trebuie decât să o admirăm, să o preţuim, să ne liniştim sufletele contemplând-o. Şi să încercăm şi mai mult să păstrăm toate aceste minunăţii pe care Creatorul ni le-a dăruit cu atâta generozitate..

Spectacolul toamnei este unul plin de culoare… Verde naturii se transformă în nuanţe superbe. E greu să descrii toate acestea în cuvinte. Mai simplu e să mergem în mijlocul naturii şi să ne bucurăm.

Bucuraţi-vă!

”Emoţii de toamnă” în acorduri muzicale

La Amara….

Fiecare dintre noi avem anumite locuri unde ne place să ne retragem în linişte, departe de lumea dezlănţuită, de vuietul şi framântarea vieţii cotidiene. Anumite locuri unde ne place să fim singuri, doar cu noi înşine, fără să ne mai gândim la grijile obişnuite. Sau să fim numai cu cei dragi! De obicei ne alegem locuri din natură, în pădure, la malul unei ape, unde să contemplăm în linişte frumuseţea din jurul nostru.

În inima Bărăganului, aproape de Slobozia, se află un loc căutat de mulţi oameni, nu numai pentru odihnă sau peisaj, cât mai ales pentru calităţile curative în vindecarea multor suferinţe. Este vorba de lacul Amara – „perla Bărăganului” – aşa cum a fost numit acest loc multă vreme. În plină câmpie, în această întindere nesfârşită, cât vezi cu ochii, lacul Amara este o adevărată oază. Mai ales vara când mulţi călători aleg să facă măcar un mic popas, pentru ca să se răcorească puţin de arşiţa care pârjoleşte totul în jur…

Chiar dacă astăzi Amara este departe de renumele de altă dată, când la băi veneau foarte mulţi oameni, iar plajele erau aglomerate toată vara, încă sunt mulţi cei care caută odihnă şi vindecare în acest loc binecuvântat de Dumnezeu. Nămolul de Amara se spune că face minuni pentru afecţiunile reumatice. Iar dacă acest lucru îl spun oameni veniţi din colţurile ţării, de la Oradea, Satu Mare, Suceava, Hunedoara, Iaşi sau Timişoara, nu-ţi rămâne decât să-i crezi. Centrele de tratament, hotelurile, clinicile au fost modernizate, iar acest lucru continuă să se facă. Stă în puterea oamenilor să scoată din nedreapta uitare acest loc. Ca atâtea alte locuri din ţara asta, staţiuni altă dată pline, lăsate pe nedrept în paragină, deşi ar putea să bucure atâtea suflete, după o viaţă de muncă.

Lacul Amara se întinde pe o suprafaţă de 132 hectare şi o lungime de 4 kilometri. Cum vii dinspre Slobozia, imediat pe partea dreaptă se găseşte popasul Perla. Camping şi căsuţe, plajă, loc de pescuit şi mulţi salcâmi. Dacă alegi să treci de acest prim popas, se ocoleşte marginea lacului şi tot pe partea dreaptă a drumului te întâmpină Hotelul Lebăda (fost UGSR) cu centru de tratament şi plajă şi un imens parc de jur împrejur. În imediata apropiere se găseşte Hotelul Ialomiţa, având aceleaşi dotări. Este cel mai modernizat dintre hoteluri şi, de aceea, aici este mereu aglomeraţie, tot timpul anului. Tot în apropiere se găseşte şi Grădina de vară, unde în fiecare vară se organizează cunoscutul Trofeu Amara sau Trofeul Tinereţii – adevărată rampă de lansare a multor tineri interpreţi de muzică uşoară românească, azi vedete consacrate. Spre capătul lacului se află şi ultimul loc de popas: Complexul Mirceşti cu mai multe hoteluri, bază de tratament, plajă, parc şi loc de pescuit.

Într-o regiune precum Bărăganul, renumită pentru verile toride şi prăfuite şi iernile grele şi geroase, cu viscole puternice, la Amara poţi găsi un loc plăcut de popas şi relaxare dar şi de vindecare pentru multe afecţiuni. Chiar dacă vara a trecut de mult, amintirea zilelor toride ne face să ne gândim cu drag la Amara şi la vara ce va să vină!

Nu mi-am propus să fac aici „reclamă” staţiunii Amara. Am vrut doar să vorbesc despre un loc deosebit, un loc unde te poţi simţi bine şi unde poţi realiza atât de bine legătura cu natura, cu toate minunăţiile pe care ni le-a dăruit Dumnezeu din plin. Nu aveţi decât o variantă: mergeţi şi convinge-ţi-vă!

dsc01765

Published in: on 14/10/2008 at 9:23 pm  Comments (12)  
Tags: , , , ,

Flori de toamnă…

A venit toamna!  Cu o explozie de culori, cu acest ultim spectacol al florilor, al naturii.

Să ne bucurăm de acest spectacol!  Să ne bucurăm de natură! Să ne bucurăm de frumuseţea pe care ne-o dăruieşte Dumnezeu tuturor! E minunat ceea ce ni se oferă…

Published in: on 10/10/2008 at 7:48 pm  Comments (1)  
Tags: , , ,

Lolică şi Pufiţa

Sunt momente în viaţă când privirea şi inima ne sunt atrase cu putere de privirea unor animăluţe de pe stradă, pe care dintr-o dată ni le dorim alături, numai pentru noi. Privirea aceea care te mişcă la suflet, atât de serioasă, rugătoare, care parcă te imploră să îl iei acasă, te poate face să iei o decizie pe care să nu o regreţi niciodată. Pentru că acel sufleţel pe care îl salvezi de la o pieire sigură, din jungla străzii, din ne-grija altora, nu-şi va uita niciodată salvatorul. Va fi trup şi suflet numai pentru el, cu o recunoştinţă şi o dăruire cum rar poţi să vezi.

Lolică în primele lui zile în noua familie

De când mă ştiu am avut mulţi câini. Iubesc câinii. Pentru drăgălăşenia, inteligenţa, devotamentul şi răbdarea lor. Pentru cum ştiu să-ţi fie alături, uneori mai bine şi decât oamenii. În vara acestui an, pe lângă liota şi aşa mare din ograda noastră, ne-am trezit într-o zi cu un nou locatar: un căţeluş mic şi jigărit, cu o privire sfâşietor de tristă. Tata l-a luat de pe stradă, după ce o maşină tocmai era să-l calce, el neştiind să se ferească de aceste pericole. Când s-a văzut în curtea mare, pe un teritoriu necunoscut, a scâncit puţin, după care a început să-şi miroasă teritoriul. L-a rândul său a fost repede mirosit şi studiat de mai vechii locuitori ai ogrăzii, care l-au acceptat pe micul lor tovarăş. În ziua în care a fost adus, pleca spre o lume mai bună căţeluşa Lolica, bătrâna noastră păzitoare, după o grea suferinţă. În amintirea ei, i-am pus micuţului numele de … Lolică sau Loli, nume pe care l-a acceptat imediat şi la care răspunde cu un lătrat vesel.

„Las’ că mă fac eu mare!”

Nu aş putea să spun acum ce culoare avea pe atunci. Blăniţa îi era tare ponosită, de un alb-cenuşiu indefinit. Îi plângeai de milă, atât de jalnic arăta. După câteva zile, am sesizat că în jurul ochilor i se conturau nişte ochelari care îi împodobesc şi acum chipul. S-a împrietenit şi cu pisicile din curte, având un bun companion de joacă în motanul Şosetuţă. Numai Bică – câine de pază „serios” – l-a mai pus la punct, enervat uneori de gimbuşlucurile juniorului. În numai câteva săptămâni, Lolică s-a înzdrăvenit văzând cu ochii.

„Seriosul” Bică

Nu au trecut decât vreo trei săptămâni şi, într-o bună zi, din geanta tatălui meu văd ivindu-se un căpşor micut foarte ciufulit, cu doi ochi negri ca două măsline. – Ăsta de unde mai este? – l-am întrebat surprins de apariţie. – Păi Lolică mai avea şi o surioară. Şi pe ea era să o calce o maşină, căci ieşise în stradă, aşa că… Când s-a văzut slobodă în curte, a început să zburde de parcă toată lumea era a ei! Lolică cel sfios a devenit un jucăuş fără pereche, vesel nevoie mare, alături de micuţa surioară pe care am botezat-o Pufiţa. Pufiţa arăta şi mai jalnic decât Loli când a fost adus. Era doar un mic ghemotoc de blană zburlită, cu aceeaşi culoare nedefinită, dintre care se iţeau doi ochişori inteligenţi şi drăgălaşi. A doua zi mi-am găsit papucii în mijlocul curţii, purtând amprentele dentare ale Pufiţei, care i-a abandonat pe motiv de …gust rău. Avea să persevereze, până ce mi-am luat alţi papuci, căci din ceilalţi rămăseseră numai tălpile!

Mica Pufiţa în primele ei zile la noi în curte

În doar câteva luni, bieţii căţeluşi jigăriţi, maidanezi salvaţi de la o moarte sigură, aveau să devină nişte veritabili dulăi, gata să pună pe fugă pe oricine ar fi îndrăznit să calce pragul curţii. Lătratul lor gros, puternic, hotărât, ţine la distanţă pe orice intrus. Curtea întreagă a devenit proprietatea celor doi paznici de nădejde. Din nişte pricăjiţi subnutriţi, aveam să vedem nişte câini în toată legea! Jocurile celor doi aveau să ne înveselească toată vara. Singurele nemulţumite au fost… pisicile, cam marginalizate din cauza prezenţei canine impozante de la uşa casei. Când erau micuţi, au primit o cutie de carton cu o carpetuţă în ea – micul lor dormitor. Crescând, atât s-au mai îngrămădit în cutie, până ce aceasta a cedat la noul gabarit al locatarilor ei.

„E cam mică cutia asta!”

Chiar dacă au crescut, în ochii lor regăsesc de fiecare dată o imensă iubire şi recunoştinţă. Când vin acasă, după o zi de muncă, ei ştiu să mă întâmpine cu lătrături voioase, gata să sară cu lăbuţele pe mine, aşteptând ca să-i mângâi. În ochişorii lor e o imensă bucurie, pe care nu mai ştiu cum să o dăruiască. Zilele trecute au trecut printr-o grea încercare a unei boli specifice câinilor la o vârstă mică. M-am temut să nu-i pierd, cu toate tratamentele urmate. Dar s-au înzdrăvenit repede şi acum sunt iarăşi puşi pe giumbuşlucuri prin toată curtea.

„Hai la joacă!”

Sunt două sufleţele dragi, care aduc atâta bucurie în jur. Dacă ar fi luaţi de către oameni cât mai mulţi căţeluşi de pe stradă, poate că numărul câinilor fără stăpân ar mai scădea. Ei nu au nicio vină. Dar dacă vă decideţi să adoptaţi un astfel de suflet, să ştiţi sigur că aţi câştigat un bun prieten, un suflet devotat, un apărător de nădejde. Nu va uita niciodată că i-aţi oferit o casă, o îngrijire, dragoste. Vă va întoarce întreit iubirea lui, aşa cum va şti el mai bine, dintr-o inimă sinceră de căţel…

„Suntem numai ochi şi urechi, atenţi la tine! Dar ne dai şi nouă un os?”

Şi o dedicaţie muzicală pentru toţi căţeluşii maidanezi care aşteaptă dragostea noastră!

Nu-i aşa că sunt frumoasă?

Mirare de căţel…