La Amara….

Fiecare dintre noi avem anumite locuri unde ne place să ne retragem în linişte, departe de lumea dezlănţuită, de vuietul şi framântarea vieţii cotidiene. Anumite locuri unde ne place să fim singuri, doar cu noi înşine, fără să ne mai gândim la grijile obişnuite. Sau să fim numai cu cei dragi! De obicei ne alegem locuri din natură, în pădure, la malul unei ape, unde să contemplăm în linişte frumuseţea din jurul nostru.

În inima Bărăganului, aproape de Slobozia, se află un loc căutat de mulţi oameni, nu numai pentru odihnă sau peisaj, cât mai ales pentru calităţile curative în vindecarea multor suferinţe. Este vorba de lacul Amara – „perla Bărăganului” – aşa cum a fost numit acest loc multă vreme. În plină câmpie, în această întindere nesfârşită, cât vezi cu ochii, lacul Amara este o adevărată oază. Mai ales vara când mulţi călători aleg să facă măcar un mic popas, pentru ca să se răcorească puţin de arşiţa care pârjoleşte totul în jur…

Chiar dacă astăzi Amara este departe de renumele de altă dată, când la băi veneau foarte mulţi oameni, iar plajele erau aglomerate toată vara, încă sunt mulţi cei care caută odihnă şi vindecare în acest loc binecuvântat de Dumnezeu. Nămolul de Amara se spune că face minuni pentru afecţiunile reumatice. Iar dacă acest lucru îl spun oameni veniţi din colţurile ţării, de la Oradea, Satu Mare, Suceava, Hunedoara, Iaşi sau Timişoara, nu-ţi rămâne decât să-i crezi. Centrele de tratament, hotelurile, clinicile au fost modernizate, iar acest lucru continuă să se facă. Stă în puterea oamenilor să scoată din nedreapta uitare acest loc. Ca atâtea alte locuri din ţara asta, staţiuni altă dată pline, lăsate pe nedrept în paragină, deşi ar putea să bucure atâtea suflete, după o viaţă de muncă.

Lacul Amara se întinde pe o suprafaţă de 132 hectare şi o lungime de 4 kilometri. Cum vii dinspre Slobozia, imediat pe partea dreaptă se găseşte popasul Perla. Camping şi căsuţe, plajă, loc de pescuit şi mulţi salcâmi. Dacă alegi să treci de acest prim popas, se ocoleşte marginea lacului şi tot pe partea dreaptă a drumului te întâmpină Hotelul Lebăda (fost UGSR) cu centru de tratament şi plajă şi un imens parc de jur împrejur. În imediata apropiere se găseşte Hotelul Ialomiţa, având aceleaşi dotări. Este cel mai modernizat dintre hoteluri şi, de aceea, aici este mereu aglomeraţie, tot timpul anului. Tot în apropiere se găseşte şi Grădina de vară, unde în fiecare vară se organizează cunoscutul Trofeu Amara sau Trofeul Tinereţii – adevărată rampă de lansare a multor tineri interpreţi de muzică uşoară românească, azi vedete consacrate. Spre capătul lacului se află şi ultimul loc de popas: Complexul Mirceşti cu mai multe hoteluri, bază de tratament, plajă, parc şi loc de pescuit.

Într-o regiune precum Bărăganul, renumită pentru verile toride şi prăfuite şi iernile grele şi geroase, cu viscole puternice, la Amara poţi găsi un loc plăcut de popas şi relaxare dar şi de vindecare pentru multe afecţiuni. Chiar dacă vara a trecut de mult, amintirea zilelor toride ne face să ne gândim cu drag la Amara şi la vara ce va să vină!

Nu mi-am propus să fac aici „reclamă” staţiunii Amara. Am vrut doar să vorbesc despre un loc deosebit, un loc unde te poţi simţi bine şi unde poţi realiza atât de bine legătura cu natura, cu toate minunăţiile pe care ni le-a dăruit Dumnezeu din plin. Nu aveţi decât o variantă: mergeţi şi convinge-ţi-vă!

dsc01765

Published in: on 14/10/2008 at 9:23 pm  Comments (12)  
Tags: , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://alexandrone.wordpress.com/2008/10/14/la-amara/trackback/

RSS feed for comments on this post.

12 comentariiLasă un comentariu

  1. Va dau adresa unui articol pe aceeasi tema si in acelasi spirit, articol ca prefata a unei carti viitoare. Sunt sigur ca o sa va placa:

    http://www.porumbei.ro/2008/10/18/cupa-ovidiu-leonte-proiect-de-regulament-introducerea-cartii-porumbei-la-tomis/

    Nu e vorba de cartea mea 🙂 …

    Apreciază

  2. Mulţumesc mult de vizită, dar şi pentru link. Mi-a plăcut articolul. Interesantă tare această pasiune pentru porumbei. Mai ales dacă ne gândim ce a însemnat el pe timpul lui Noe….Un mesager!
    Cred că va fi o carte interesanta. Mult succes!

    Apreciază

  3. Daca as putea muta Amara mai aproape…cred ca m-as repezi acolo de citeva ori pe an…
    Stiu ca nu i-ai facut publicitate, dar daca vrei sa faci…te pricepi…tare frumos ai vorbit de locurile acelea…

    Apreciază

  4. Doamna Rodica, aţi fost la Amara? Nu m-aş mira deloc.Multă lume a fost acolo pentru tratarea reumatismului. Mie îmi place mult acest loc, mai ales că stau doar la câţiva km de el. În vara asta am fost de multe ori acolo. De-asta am scris aşa, nu pentru publicitate.
    Un loc de suflet!
    Mulţumesc pentru vizită şi pentru cuvinte!

    Apreciază

  5. Cautand zilele acestea despre lacul Amara am dat de acest blog si am fost placut surprinsa sa citesc.Fiind locuitoare al acestui oras sunt fericita ca mai exista persoane care stiu sa aprecieze.Amara este un loc uluitor! E minunat! Pacat ca e locuita! Si inima creste in mine atunci cand in maxi-taxi vad persoane, turisti, care imi cer informatii catre lac, catre hoteluri..

    Apreciază

    • Bine ai venit Marinela! Iti impartasesc gandurile cu privire la statiunea Amara. Toti cei care au trecut pe acolo apreciaza calitatile miraculoase ale tratamentelor cu care si-au vindecat multe boli. Sa speram ca va veni si ziua cand Amara va fi ceea ce merita cu adevarat sa fie, un loc ingrijit si deplin apreciat.
      Numai bine!

      Apreciază

  6. Da.Amara intr-adevar e un loc uimitor si plin de beneficii. Va astept cu drag pe aici:*

    Apreciază

    • Mulţumesc pentru vizită, Marinela! Şi pentru invitaţia la…Amara! 🙂

      Apreciază

  7. Invitatie in a descifra Utopia ce se vrea ca civilizatie!
    ***
    http://oamenicasobolani.wordpress.com/

    http://oamenisisobolani.wordpress.com/

    http://wp.me/s3ncwg-109

    http://wp.me/p3ncwg-sq

    http://wp.me/p3ncwg-269

    http://wp.me/p3ncwg-2yQ

    http://wp.me/p3ncwg-2As
    ***
    Desigur ca acelora care timpul si-l iau si aici poposesc,
    Le aderesez si un frumos MULTUMESC!

    Apreciază

  8. Buna ziua. Am inteles ca Amara este un loc minunat. Dar am o problema: trebuie sa fac un proiect despre acest loc uimitor in care sa intreb oameni din Amara sau care au fost la Amara despre opiniile lor referitoare la Amara. Acum ca am gasit acest sit, ma intrebam daca ati putea sa ma ajutati?

    Apreciază

    • # Cu multă plăcere, dacă pot oferi ceva de folos. Numai bine! 🙂

      Apreciază

      • Da. Daca ati putea sa raspundeti la cateva intrebari.
        1. Cand ati fost ultima oara in Amara?
        2. Ce v-a placut in mod deosebit in Amara?
        3. Ce see poster face in Amara?
        4. Ce ar trebui sa stie turistii indreptati sore Amara?
        5. Ati mai merge?

        Apreciază


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

<span>%d</span> blogeri au apreciat: