Ultimele flori ale toamnei….

Dacă până nu demult, toamna ne-a răsfăţat cu o vreme minunată şi cu un adevărat spectacol de frumuseţe şi culoare. Ne-am delectat cu verdele aproape nefiresc al ierbii, cu nenumărate flori de toamnă şi cu frunzele multicolore ale copacilor. Afară a fost nesperat de cald pentru această perioadă a anului. Ne vom mai aminti, negreşit, de această toamnă frumoasă.

De câteva zile, însă, noiembrie ne arată o toamnă târzie autentică, cu dimineţi reci, brumării, cu zile mohorâte şi triste, cu copaci tot mai golaşi. Ultimele flori ne-au mai încântat câteva zile, până ce bruma groasă le-a ostoit frumuseţea şi strălucirea.

dsc053031

 

Iarna se apropie încet-încet. A început şi postul Crăciunului, semn că Sfintele Sărbători se apropie cu paşi repezi. Din coşurile caselor se văd deja fuioare de fum. Pe străzi e pustiu. Ici-colo mai vezi câte un om, grăbit să ajungă într-un loc călduros. La gura sobei se deapănă amintiri, poveşti, gânduri… Până la primăvară mai este tare mult….

Dumnezeu să ne ţină sănătoşi!        

dsc05302

dsc05307

dsc05308

dsc05305

Şi o floricică stingheră de Gura leului

dsc05309

dsc05316

dsc05325

dsc05322

dsc05311

Toamna mohorâtă în grădină….

dsc05310

Published in: on 15/11/2008 at 6:34 pm  Comments (6)  
Tags: , ,