Sunt unele imagini din copilărie care ne rămân adânc întipărite pentru tot restul vieţii. Frânturi de clipe pline de semnificaţii, chipuri dragi, oameni care nu mai sunt printre noi, dar au rămas în amintirea noastră veşnică, locuri, lucruri, întâmplări…. Le purtăm cu drag în sufletele noastre. Ne amintim de ele cu bucurie. Ne sunt asemeni unor comori nepreţuite şi ne însoţesc oriunde suntem… Ce-am fi noi înşine fără ele?
Amintiri dragi… amintiri scumpe… amintiri nepreţuite…
Îmi amintesc cu nostalgie de bunica mea. Toamna, târziu, la fereastra casei sale apăreau nişte gutui frumoase, galben-strălucitoare. Casa toată se umplea de parfumul minunat al gutuilor. Până la Crăciun ne tot bucuram de gustul şi aroma acelor gutui minunate. „Şi gutui amărui cu puf galben ca de pui….” – spunea bunica, zâmbind cu atâta căldură în suflet, oferindu-ne delicioasele gutui. Şi-apoi mai era şi dulceaţa de gutui! De o culoare auriu-roşiatică, aromată, delicioasă… Şi multe alte bunătăţi se ascundeau în casa bunicii. Plăcerea descoperirii lor era imensă. Iar bunătatea bunicii le încununa pe toate.
An de an privesc gutuile din grădină cu acelaşi dor în suflet. În chipul lor frumos, tot caut zâmbetul bunicii… Căldura sufletului său…
La fereastra cu gutuie….
Lumea lui Alexandru 
Lasă un comentariu