Gânduri la sfârşit de an

candele_tif Fiecare început de An Nou este unul plin de emoţii. Ne îndreptăm de fiecare dată spre un nou început, cu multa speranţă în suflet, cu bucurie şi credinţă că anul pe care tocmai îl începem va fi unul mai bun..

Când anul a trecut şi ne apropiem cu paşi repezi de sfârşitul acestuia, ne lăsăm cuprinşi de cu totul altfel de sentimente… Nostalgie, părere de rău că anul a trecut parcă prea repede, sentimente de mulţumire pentru ceea ce am reuşit să înfăptuim, sentimente de nemulţumire pentru neîmplinirile, greşelile, eşecurile nostre… Cu gândul şi speranţa că vom putea preschimba toate acestea în împliniri îmbucurătoare în Noul An. Ne gândim la prieteni, la cunoscuţi, la cei cu care ne-am intersectat pe parcursul unui an. Ne gândim şi la cei ce nu mai sunt printre noi, la cei a căror amintire o mai păstrăm vie în inimile noastre, la cei ce au plecat de curând spre zări de veşnicie. Îi pomenim cu dor în rugăciunea nostră şi îi simţim la fel de prezenţi în amintirea noastră vie. Trimitem câte un gând de bine celor dragi, urări pline de speranţă, prietenie, voie bună.

Sfârşitul de an nu este chiar un sfârşit.  Mai degrabă este pragul unui nou început! Un început pe care Dumnezeu ni-l dăruieşte ca pe o şansă minunată! O şansă de a fi mai buni, de a împlini mai bine cele ce ne-am propus să înfăptuim, de a fi mai aproape de semeni, de noi înşine şi, în primul rând de El!

Mai sunt câteva ceasuri din 2008. Pe afară încă se mai aud urătorii cântând Pluguşorul, ducând mesajul lor vesel din casă-n casă. Prin case răsună veselia celor ce s-au strâns pentru a petrece împreună, cu voie bună, la cumpăna dintre ani. Pe străzi oamenii se agită care încotro, grăbiţi să rezolve ultimele pregătiri pentru petrecerea de Revelion. Fiecare are ceva de făcut. E o aşteptare plină de nerăbdare. Oare ce gânduri ne mai pot mişca inimile în aceste ultime ceasuri ale unui an ce se sfârşeşte?

Să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru ocrotirea Sa, pentru dragostea cu care ne-a înconjurat şi în acest an ce a trecut. Să-I mulţumim pentru că am ajuns să ne bucurăm şi de începutul unui Nou An pe care îl sperăm mai bun. Să-I mulţumim pentru toate darurile Sale cu care ne-a binecuvântat în toată viaţa noastră. Şi să-L rugăm să ne binecuvinteze fiecare început de an, fiecare clipă a vieţii noastre. Îi făgăduim că vom fi mai buni, că vom şti să-I fim mai aproape cu inima, cu sufletul şi cu înfăptuirile noastre. La cumpăna nopţii acesteia, se cuvine să-I înălţăm un gând în primul rând Tatălui ceresc!

Vă doresc din inimă, tuturor celor care mi-aţi făcut bucuria de a trece pe aici, să aveţi parte de un An Nou cu sănătate, cu bucurie în suflet, cu multă iubire şi înţelegere, cu mai multă îngăduire unii faţă de alţii şi cu multe împliniri ziditoare!

La mulţi ani tuturor!

anul_nou

Bucuria sărbătorilor

Ultimele săptămâni au adus în cotidianul existenţei noastre o adiere sărbătorească, o atmosferă marcată de bucurie, de nerăbdare, de pregătiri, de reapropiere faţă de ceilalţi, de întâlniri călduroase, de cântece, veselie, comuniune, dar şi de reapropiere de cele sfinte, de Dumnezeu, de tradiţiile creştine, de datinile strămoşeşti, de Biserică. Şi toate acestea au făcut ca aceste zile de Sfinte Sărbători, atât de aşteptate de către fiecare, să ne aducă în suflet multă bucurie şi un sentiment de împlinire. Pentru că, printre altele, sărbătorile au darul de a ne ajuta să ne reconsiderăm din punct de vedere spiritual. De a ne regăsi, de a ne reîntoarce spre noi înşine, dar şi spre cei de lângă noi. De a ne desprinde din această alergare nebunească după rosturile noastre materiale, în care ajungem să ne punem prea mult speranţa. Pentru câteva zile uităm de acestea, devenim mai veseli, mai buni, mai generoşi, mai apropiaţi de semeni, chiar şi de necunoscuţi… Simţim o transformare în fiinţa noastră. Ne aplecăm cu mai multă bucurie de cele pe care le-am ignorat un an întreg. Ascultăm mai multă muzică. Chiar şi cântăm şi vrem să-i atragem şi pe ceilalţi în această frenezie. Colindele de Crăciun ne aduc aminte de anii frumoşi ai copilăriei, de emoţiile descoperirii darurilor de sub bradul de Crăciun, de chipurile calde ale bunicilor care ne-au dăruit atâta bunătate şi iubire…

Cred că fiecare ar putea să adauge aici mult mai multe. Nu sunt doar nişte impresii. Sunt micile noastre comori de suflet pe care, an de an, le agonisim în inimile noastre şi le păstrăm cu drag acolo. Ele ne fac să fim mai buni, să ne amintim de rostul pe care fiecare îl avem pe lumea aceasta, de ceea ce avem de împlinit, de realizat.

În spiritul bucuriei Sfintelor Sărbători, vă ofer bucuria unor frumoase cântece:

Lecţie inutilă de logică

de Octavian Paler

Aşa se întâmplă logic,
plecăm şi sosim undeva.
Plecăm pentru o clipă, pentru un ceas, pentru o viaţă,
poate nu trebuia să plecăm, dar problema nu-i asta,
ci faptul că sosim undeva, totdeauna sosim undeva,
poate nu sosim la timp, nu sosim unde trebuie,
nu sosim unde-am vrut
dar sosim undeva şi câtă vreme sosim undeva
totul e logic
chiar dacă logica şi fericirea sunt lucruri total diferite,
totuşi am plecat şi am sosit undeva,
am greşit drumul, dar am sosit undeva,
dar când nu mai sosim nicăieri
totul devine ilogic. Spre ce ne ducem
dacă nu sosim nicăieri?

dsc02487

Published in: on 29/12/2008 at 4:55 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , ,

Urare de Crăciun

nasterea-domnului

Tuturor celor care mi-au făcut bucuria de a trece pragul  în acest loc de suflet, le urez din toată inima ca Sfintele Sărbători ale Crăciunului să le aducă în inimă, în casă şi în suflet bucuria sfântă a Naşterii Fiului lui Dumnezeu şi, odată cu aceasta, pace, lumină şi binecuvântarea dumnezeiască pe care au primit-o odinioară păstorii şi magii la Betleem.

Fie ca aceste zile sfinte să fie pentru toţi un prilej de bucurie, de înălţare, de împăcare, de iubire şi de generozitate. Adică aşa cum ne-a învăţat Acela  ce a venit în mijlocul oamenilor pentru a ne împăca cu Dumnezeu şi pentru a ne mântui.

În casele tuturor să răsune cu bucurie colindul strămoşesc, aducându-ne în suflet lumina stelei ce a răsărit din Betleem lumii întregi. Să nu uităm că, mai înainte de toate, Crăciunul este o sărbătoare a bucuriei şi înălţării spirituale

  

La mulţi ani fericiţi tuturor!

nasterea-betleem

Locul Naşterii Domnului (biserica din Betleem)

Nichita…

nichita

Luna decembrie, ultima din an, este o lună cu totul specială. Sărbătoarea Crăciunului ne aduce în suflete o lumină dumnezeiască, o imensă bucurie, speranţă, credinţă. În aceste momente înălţătoare, se cuvine să ne amintim şi de cei ce au plecat în marea călătorie, dar care au ştiut să lase în urma lor semne nepieritoare, urme ale paşilor lor prin această lume.

În ziua de 13 decembrie 1983, pleca spre ceruri unul dintre cei mai mari poeţi români contemporani: Nichita Stănescu. A fost mai mult decât un poet, un slujitor al limbii române pe care însuşi a numit-o în nenumărate rânduri ca fiind „dumnezeiesc de frumoasă”. Nichita Stănescu se mişca într-o sferă superioară, siderată de valori exclusiv artistice. Imensul său potenţial artistic s-a concretizat în nenumăratele volume publicate. Ne rămân  peste ani poeziile sale – creaţii nemuritoare ale acestui magician al cuvintelor, ca să ne încânte spiritul.  

 Colinda pe loc

Niciodată nu putem greşi prea mult

din pricina propriilor noştri ochi care văd aceasta.

Şi nici minţi nu putem prea mult să minţim

din pricina spaimei de-a rămâne noi înşine surzi.

Nici prea mult nu putem să trăim

şi nici prea frumos nu putem să trăim.

Altfel am putea să ne dezamăgim strămoşii.

Altfel am putea să ratăm şansa de a se naşte

cei care nu s-au născut.

Ne putem bucura numai atunci când nu ne vede nimeni,

Când nu ne vedem nici măcar noi înşine.

Nu, noi nu ne mulţumim cu puţin,

dar ştim că mai mult nu ni se cuvine…

 

 

Published in: on 21/12/2008 at 11:25 pm  Comments (2)  
Tags: , ,

238 de ani de la naşterea lui Beethoven

beethoven Luna decembrie este un prilej de a ne aminti de multe dintre personalităţile de seamă ale culturii şi spiritualităţii întregii umanităţi. În ziua de 16 decembrie s-au împlinit 238 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai de seamă compozitori din istoria muzicii. Ludwig van Beethoven (16 decembrie 1770, Bonn-26 martie 1827, Viena) a fost un compozitor german, recunoscut ca unul dintre cei mai mari creatori de muzică, opera sa bucurându-se de cea mai mare recunoaştere de-a lungul timpului. Beethoven este considerat un compozitor care a făcut trecerea de la perioada clasică la perioada romantică a muzicii.

S-a născut într-o familie de muzicieni. A început să ia lecţii de muzică, în jurul vârstei de 10 ani, cu organistul Christian Gottlob Neefe. Acesta a recunoscut talentul muzical excepţional al tânărului Beethoven. L-a spijinit în obţinerea unei burse la Viena, unde a avut şansa de a urma câteva lecţii cu marele Mozart. Întors acasă, a lucrat o vreme la capela curţii imperiale din Bonn, dar şi cu orchestra teatrului din Bonn, având astfel prilejul să-şi îmbogăţească cunoştinţele muzicale cu operele aflate în circulaţie la acea vreme. A urmat apoi o a doua perioadă petrecută la Viena, unde a luat lecţii de la un alt mare compozitor – Joseph Haydn. În capitala imperiului habsburgic, Beethoven a reuşit să câştige favorurile aristocraţiei vieneze prin concerte private, ocazie cu care a capătat faima de virtuoz pianist şi de compozitor. În martie 1795 a apărut pentru prima dată în faţa publicului vienez executând primul său concert pentru pian şi orchestră. Avea să urmeze cea mai prolifică perioadă din activitatea sa, în care a compus cele mai importante dintre operele sale.

Prin anul 1818, Beethoven a devinit complet surd, singura modalitate de a comunica cu interlocutorii fiind prin scris. Surditatea nu i-a întrerupt însă creaţia artistică, în această perioadă compunând opere extraordinare precum „Missa Solemnis„, ultimele sale sonate pentru pian şi cvartetele de coarde şi celebra Simfonia a IX-a. În ziua de 7 mai 1824 a avut loc la Viena prima audiţie a Simfoniei a IX-a. Succesul a fost triumfal. Beethoven a fost întâmpinat în ropote de aplauze, asemeni familiei imperiale. Simfonia a dezlănţuit un entuziasm delirant, în condiţiile în care el numai auzea nimic. Tot mai bolnav, ţintuit la pat din pricina unei boli de ficat încă din decembrie 1826, Beethoven a murit în ziua de 26 martie 1827. La înmormântarea sa au luat parte mii de oameni, admiratori ai muzicii sale excepţionale.

Importanţa lui Beethoven în istoria muzicii se referă nu numai la opera sa de excepţie, ci şi la transformarea rolului compozitorului în societate. De la artistul aflat în serviciul Bisericii sau aristocraţiei, el a devinit artizanul care a creeat dintr-o necesitate interioară şi nu la comandă. Beethoven a avut o influenţă covârşitoare asupra compozitorilor ce i-au urmat. Admirat de Franz Schubert, Felix Mendelssohn Bartholdy, Robert Schumann, Johannes Brahms, Richard Wagner şi alţi muzicieni de seamă, ca întemeietor al unei ere noi în muzică, este considerat până astăzi ca figură capitală în evoluţia muzicii tuturor timpurilor.

12 ani de la moartea lui Marin Sorescu

marin_sorescuLuna decembrie, ultima din cuprinsul unui an, este marcată de lumina sărbătorii Naşterii Domnului, pe care toţi creştinii o aşteaptă cu bucurie. Dar, pentru că existenţa noastră pe acest pământ este o împletire de evenimente pline de bucurie, cu momente mai puţin bucuroase, se cuvine să ne amintim şi de aceia care s-au mutat la Domnul în această lună decembrie.

  Anul acesta, pe 8 decembrie, s-au împlinit 12 ani de când a plecat spre Ceruri unul dintre cei mai iubiţi poeţi români contemporani, lăsând un mare gol în cultura română. Marin Sorescu – un poet fermecător prin stilul său atât plăcut, simplu şi profund. Marin Sorescu (n. 19 februarie 1936, Bulzeşti, judeţul Dolj – dec. 8 decembrie 1996, Bucureşti) este considerat unul dintre cei mai de seamă scriitori români contemporani. Poet, dramaturg, prozator, eseist şi traducător, Sorescu şi-a făcut cunoscută opera încă din timpul vieţii, în multe ţări, de pe toate continentele. Operele lui au fost traduse în mai mult de 20 de ţări, totalizând peste 60 de cărţi apărute în străinătate, bucurându-se de o reală apreciere. S-a făcut remarcat şi prin preocuparea pentru pictură, deschizând numeroase expoziţii în ţară şi în străinătate. A ocupat şi funcţia de ministru al Culturii în  perioada 1993-1995.

Marin Sorescu a debutat în literatură în anul 1964, la vârsta de 28 de ani, cu volumul de poezii satirice „Singur printre poeţi“. Până la moartea sa, în 1996, avea să mai publice încă 23 de volume, devenind o personalitate marcantă a poeziei româneşti contemporane. În 1966 a primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul „Poeme“. Avea să mai primească această distincţie de încă 5 ori pe tot parcursul carierei sale literare. Amintim volumele sale cele mai cunoscute: „Tuşiţi“ (1970), „Suflete, bun la toate“ (1972), precum şi ciclul de 4 volume intitulat „La lilieci“ (1975, 1977, 1980, 1988), un univers poetic fermecător pe care l-a construit pornind de la lumea satului. Poezia lui Sorescu acoperă o zonă literară largă, stilul său ironic şi degajat trezind în cititor spiritul ludic al copilăriei. De altfel, multe dintre volumele sale sunt dedicate celor mici („Unde fugim de acasă?“ – 1967, „Cirip-ciorap“ – 1993). Pentru activitatea sa poetică strălucită, în anul 1991 a primit celebrul Premiu Herder acordat de Universitatea din Viena.

Marin Sorescu a fost şi un renumit dramatrug. Dramaturgia sa abordează cu precădere tematica teatrului poetico-parabolic în trilogia „Setea Muntelui de sare“, care cuprinde piesele „Iona“, „Paracliserul“ şi „Matca“. Autorul a abordat teme din teatrul contemporan („Există nervi“) sau din teatrul istoric („A treia ţeapă“). A scris o serie de comedii, cum ar fi „Răceala“ sau „Vărul Shakespeare“, al căror mobil este chiar ironia muşcătoare, împrumutată din lirica soresciană.

Deşi rămasă în umbra capodoperelor lirice şi dramatice, proza soresciană este una dintre cele mai viguroase din literatura română. „Viziunea viziunii“ şi, mai ales, „Trei dinţi din faţă“ sunt două dintre romanele sale cele mai reprezentative.

La moartea lui au rămas în manuscris cincisprezece volume – poezie, eseu, jurnal şi roman – lucrări pe care marele autor nu a mai apucat să le publice. Nu ne rămâne decât să savurăm bogăţia sufletească a unui  mare om, aşa cum se reflectă din plin în opera sa.

Scară la cer

Un fir de păianjen
Atârnă de tavan.
Exact deasupra patului meu.

În fiecare zi observ
Cum se lasă tot mai jos.
Mi se trimite şi
Scara la cer – zic,

Mi se arunca de sus.

Deşi am slăbit îngrozitor de mult
Sunt doar fantoma celui ce am fost
Ma gândesc că trupul meu
Este totuşi prea greu
Pentru scara asta delicată.

– Suflete, ia-o tu înainte.
Pâş! Pâş!

(aceasta este ultima poezie a poetului)

Brumă…

     În ultimele zile, după o perioadă incredibil de călduroasă pentru această lună a anului, frigul şi-a făcut din nou apariţia. Dimineţile ne întâmpină cu o răcoare consitentă, cu multă ceaţă, cu brumă groasă, iar aburi groşi însoţesc respiraţia tuturor celor ce ies afară dis-de-dimineaţă, fiecare la treaba sa. Peste zi, afară se încălzeşte, soarele mai apucă să ne zâmbească, destul de timid şi doar sporadic. Seara se lasă repede peste lume şi frigul se aşterne peste toate odată cu întunericul nopţii. Şi toate acestea te fac să zoreşti paşii spre căldura casei. Rămânem cu gândul la vremea frumoasă din această toamnă, când ne-am bucurat de căldură şi de multă frumuseţe.

dsc05572-1

Astăzi de dimineaţă, cu toată graba care mă presa, am zăbovit câteva clipe asupra covorului de brumă care împodobea totul în jur. Totul strălucea în lumina soarelui ce se străduia să dăruiască puţină căldură, împingând cu raze firave ceaţa care se aşternuse încă de cu seară ca o pătură groasă. Cele câteva frunze sau flori care au rezistat până acum, erau împodobite cu mii de cristale de gheaţă, de un alb strălucitor. M-am bucurat de aceste frumoase steluţe, cu gândul la  zăpada de acum câteva săptămâni.  

dsc05560-2

Cristale de brumă

dsc05558-3

Frunze brumate

dsc05556-4

 

dsc05553-5

 

dsc05551-6

 

dsc05562-7

Flori de gheaţă pe geam

Published in: on 10/12/2008 at 7:11 pm  Comments (2)  
Tags: , , , ,

217 ani de la moartea lui Wolfgang Amadeus Mozart

mozart_portrait De-a lungul timpului au fost compozitori a căror muzică avea să dăinuie peste timp, fiind ascultată cu deosebit interes, învăţată, fredonată, apreciată. Chiar dacă timpul când aceştia au trăit şi au compus a rămas mult în urmă, muzica lor rămâne nemuritoare. Şi, prin muzica lor, şi ei rămân nemuritori, în inimile tuturor celor care le ascultă şi le apreciază opera de o mare sensibilitate, ca o parte din fiinţa lor.

Pe 5 decembrie s-au împlinit 217 ani de la moartea unuia dintre cei mai mari şi mai apreciaţi compozitori. Wolfgang Amadeus Mozart (născut la 27 ianuarie 1756 la Salzburg –decedat la  5 decembrie 1791 la Viena) a fost compozitor austriac şi unul dintre cei mai prodigioşi şi talentaţi creatori din domeniul muzicii clasice. S-a născut într-o familie de muzicieni, tatăl său fiind tot compozitor. Încă de mic copil, Wolfgang a dat dovada geniului său muzical. La vârsta de 5 ani, înainte de a şti să scrie, a compus câteva piese pentru pian, pe care tatăl său le-a transcris pe note. Copil fiind, a întreprins împreună cu tatăl său numeroase turnee prin marile oraşe ale Europei: München ,Augsburg, Aachen, Bruxelles, Paris şi Versailles, Viena, Verona, Milano, Florenţa, Roma, Napoli şi încă altele. Peste tot, publicul era fascinat de talentul acestui copil precoce, între timp devenit adolescent. Totul anunţa o carieră strălucită, dar lucrurile aveau să fie departe de aceste previziuni. O vreme a fost angajat ca maestru de concert (Konzertmeister) de către noul arhiepiscop din Salzburg, dar după moartea acestuia situaţia lui s-a înrăutăţit. A încercat prin multe locuri şi oraşe să găsească angajamente, dar s-a lovit de multe refuzuri umilitoare. Operele sale nemuritoare au lăsat reci inimile insensibile ale unor oameni care nu –au întins o mână la nevoie. Măcinat de lipsuri şi de boală, avea să se stingă mult prea repede, la o vârstă când ar fi putut dărui încă şi alte creaţii de seamă, în stilul său genial.

În ziua de 5 decembrie 1791, scurta viaţă a lui Wolfgang Amadeus Mozart s-a stins. Avea numai 35 de ani. După un scurt serviciu divin la Catedrala din Viena, trupul neînsufleţit al lui Mozart a fost dus la cimitir, neînsoţit de nimeni,  mormântul său rămânând anonim până în zilele noastre. Un sfârşit atât de trist pentru un om care a dăruit atât de mult omenirii!

  

Şi un mic fragment din muzica nemuritoare a lui Mozart…

Decembrie?

Acum două săptămâni iarna îşi arătase chipul îngheţat peste întreaga natură. Zăpada se aşternuse pe neaşteptate, acoperind cu albul său imaculat totul. Ne-am bucurat pentru frumuseţea peisajului, cu gândul la jocurile prin zăpadă din copilărie, la apropiatele Sărbători sfinte, colinde, daruri, obiceiuri frumoase. Au fost câteva zile frumoase, în care totul era de un alb strălucitor de jur împrejur.

dsc05486-papadie

Păpădie…

Apoi … afară a început să se încălzească, soarele să strălucească cu putere, căldura să fie nefiresc de mare. Mugurii copacilor stau gata să plesnească, unele flori au îmbobocit din nou! Prin parc este o iarbă verde pe care nu gândeam că o vom mai vedea până la primăvară. O ştire de la televizor ne arată că, în aceste zile, un măr din curtea unui român a înflorit şi a făcut şi mere, a doua oară pe anul acesta!!? Astăzi, afară au fost aproape 20 de grade Celsius! Vine Crăciunul sau vine primăvara? – aproape că ne întrebăm miraţi de aşa vreme schimbătoare. Până şi gâzele au început să bâzâie pe afară.

dsc05503

Vremurile se schimbă în continuu. Oamenii se schimbă şi ei, cu fiecare an. Şi natura se schimbă, în acelaşi mod bulversant ca şi oamenii. De ce să ne mai mirăm? Dar… oricât ni s-ar părea că schimbăm lumea aceasta (cu vrere sau fără vrere), numai Dumnezeu este Cel ce veghează ca toate „să fie la bună vreme”(Psalmul 102) căci „întorcându-Ţi Tu faţa Ta, toate se vor tulbura….” (v.30). Va avea Domnul grijă ca toate să rămână întru ordinea Sa!

dsc05531

dsc05507

dsc05518

Trandafir de decembrie!

Published in: on 06/12/2008 at 6:19 pm  Comments (4)  
Tags: , , ,