Vânt de primăvară?

dsc05780

Săptămâna ce a trecut ne-a surprins cu câteva zile incredibil de călduroase. După săptămânile friguroase, chiar geroase, cu zăpadă şi gheţuş, vânt rece şi ceaţă, primele zile ale săptămânii ce tocmai s-a încheiat, au adus raze de soare din ce în ce mai călduroase. Un vânticel călduţ a adiat peste întreaga natură, mângâindu-ne plăcut chipurile. Până şi gâzele au înviat începând să bâzâie pe la ferestre.

Pe de o parte ne-am bucurat. Chiar dacă iarna nu a fost una prea grea, faţă de alţi ani, cu toţi ne gândim cu drag la căldura şi frumuseţea primăverii. Apoi la vara şi mai căldura să, vacanţa, apoi toamna bogată şi…. uite aşa se învârte caruselul vieţii noastre, într-un iureş incredibil.

Pe de altă parte, ne întrebăm dacă este bine ca în luna ianuarie să fie atât de cald. Căci vremea se schimbă rapid în această perioadă a anului. Acum e cald şi frumos, iar peste numai câteva clipe se poate porni un viscol teribil.

Cele câteva zile însorite şi calde, au fost un prilej de a mai ieşi puţin din amorţeală, de a mai face câţiva paşi prin natură, de a mai vedea micile minuni care apar în jurul nostru: un fir de iarbă, un muguraş, o crenguţă, cerul senin, albastrul infinit pe care nu te mai saturi să-l priveşti, copacii, păsările, chipurile oamenilor…

E multă frumuseţe în jurul nostru!

PS. Până duminică a fost frumos afară. Spre amiază a început să plouă şi de atunci…tot plouă. O să aşteptăm iar acele zile însorite. Totuşi… mai este până la primăvară!

dsc05778

dsc05758

dsc05760

dsc05790

dsc05814

dsc05762

dsc05792

Anunțuri

Ziua Unirii

În fiecare an, pe 24 ianuarie, ne amintim de Unirea înfăptuită la 1859, moment crucial pentru acest popor, când Moldova şi Ţara Românească au ales să fie împreună o singură ţară. Peste 59 de ani şi celelalte provincii româneşti aveau să se alăture, întregind un vis de unitate pentru o naţiune întreagă. Cu toţi am învăţat la şcoală, la orele de istorie, cum s-au desfăşurat aceste evenimente memorabile şi cât de greu s-a trecut peste atât de mulţi ani de dezbinare şi învrăjbire. Unire în cuget şi simţiri – iată un ideal atât de greu de împlinit. Iar istoria românilor ne arată că doar în puţine momente fiii acestui pământ au realizat acea coeziune spirituală pe care o numim atât de frumos Unire. Şi câtă nevoie este de această unire! Mai ales în clipele grele, în momentele de cumpănă, în care tocmai solidaritatea, coeziunea gândurilor, aspiraţiilor, simţămintelor, idealurilor, poate să dea forţă unui popor.

drapelul-romaniei

Vorbim despre Unire cu emfază, înşirând cuvinte răsunătoare. Încercăm stângaci să înjeghebăm o hora unirii care numai unire şi armonie nu exprimă. Privim spre steagul ţării, ţinând mâna la piept ca nişte adevăraţi patrioţi, dar ne întoarcem repede la frământările noastre meschine, la dezbinările, împărţirile, orgoliile mărunte de zi cu zi. Şi asta ar trebui să ne facă să recunoaştem, cu mâhnire, cât de departe suntem de dragostea de ţară, de valorile naţionale, de credinţă, de semenii noştri… de tot! Chiar şi de noi înşine. Căci ceea ce ne caracterizează din plin în aceste vremuri este tocmai… neunirea.

În aceste zile auzim atât de mult vorbindu-se despre criză. O criză ce se reflectă la toate nivelurile. Dar care, în esenţă, este o criză spirituală profundă a întregii umanităţi, care s-a cronicizat în toate aspectele existenţei noastre. Citind sau fredonând versurile Horei Unirii, realizăm cât de departe suntem de cele spuse acolo. Anul acesta s-au împlinit 150 de ani de la ceea ce generaţiile dinainte au reuşit să facă!

„Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inima română,
Sa-nvârtim hora frăţiei
Pe pământul României!

Iarba rea din holde piară!
Piară duşmanii din ţară!
Între noi sa nu mai fie
Decât flori şi armonie!

Măi muntene, măi vecine
Vino să te prinzi cu mine
Şi la viată cu unire
Şi la moarte cu-nfrăţire!

Unde-i unul nu-i putere
La nevoi şi la durere
Unde-s doi puterea creste
Si duşmanul nu sporeşte!

Amândoi suntem de-o mamă
De-o făptură si de-o samă,
Ca doi brazi într-o tulpină
Ca doi ochi într-o lumină.

Amândoi avem un nume,
Amândoi o faimă-n lume.
Eu ţi-s frate, tu mi-eşti frate,
În noi doi un suflet bate!

Vin’ la Milcov cu grăbire
Sa-l secăm dintr-o sorbire,
Ca să treacă drumul mare
Peste-a noastre vechi hotare,

Şi să vadă sfântul soare
Într-o zi de sărbătoare
Hora noastră cea frăţeasca
Pe câmpia româneasca!

24 ianuarie 1857

hora-unirii

Published in: on 24/01/2009 at 2:23 pm  Comments (2)  
Tags: , , ,

Ianuarie…

Parcă ieri începeam un an nou. Cu veselie şi cu multă speranţă în suflet. Ca de fiecare dată, de altfel! Şi iată că deja am trecut de jumătatea lunii. Timpul acesta îşi face atât de bine treaba: curge aşa cum ştie el mai bine. Important este să curgă cu folos, cu roade, cu împliniri şi mai puţine eşecuri.. Şi să încercăm să mai vedem şi cele frumoase din jurul nostru. Sunt atâtea frumuseţi care ne pot umple inima de bucurie, de admiraţie, de recunoştinţă faţă de Cel ce le-a făcut pe toate atât de bine.

dsc05735-1

Ianuarie este o lună aflată chiar în miezul iernii. Natura întreagă este îngheţată, frigul este pătrunzător, iar soarele abia dacă mai are puterea de a arunca raze firave şi o lumină palidă. Copacii, iarba, frunzele căzute, tufişurile…toate sunt garnisite cu o promoroacă groasă. Totul în jur străluceşte de la mulţimea de cristale de gheaţă.

dsc00498-3

Dar e frumos! În scurtele noastre preumblări pe afară, nu putem să nu admirăm natura îngheţată. Acum se odihnesc toate, pentru ca la primăvară să irumpă cu veselie întreaga natură!

dsc00504-2

dsc05717-41

dsc05738-5

dsc00506-macese

dsc00510-6

dsc00501

Published in: on 18/01/2009 at 11:11 pm  Comments (2)  
Tags: , , , ,

Eminescu…

eminescu

Odă (în metru antic)

Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce…
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Ne’ndurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus.
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări…
Pot să mai re’nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii turburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă!

mihai_eminescu_signature

(15 ianuarie – 159 de ani de la naşterea  poetului Mihai Eminescu)


Gerul Bobotezei

A rămas în tradiţia poporului român această expresie: “gerul Bobotezei”. Adică un ger straşnic care face ca toate să încremenească ca într-un imperiu al frigului.  Aproape în fiecare an, după Anul Nou, în preajma marii sărbători creştine a Botezului Domnului, iarna îşi ascute colţii de frig şi de gheaţă, parcă vrând să confirme vorba populară. Iar o zi de Bobotează fără gerul proverbial, parcă nici nu are farmec! Mergem la Biserică să luăm aghiasmă, această apă sfinţită ce ne aduce aminte de binecuvântarea Iordanului, tocmai într-o zi în care apele încremenesc de ger. O ducem acasă cu încredinţarea că Dumnezeu va binecuvânta casele, lucrurile şi însăşi viaţa noastră.

dsc00454-1

 

Şi în acest an Boboteaza a venit cu frig. Un ger năprasnic a lovit întreaga ţară. Şi după trecerea acestei zile sfinte, gerul a mai stăruit peste natura întreagă. Printre norii care au acoperit soarele, din când în când s-au mai strecurat şi razele sfioase ale soarelui. Au fost chiar şi zile însorite, dar soarele era unul… cu dinţi – cum spune o altă vorbă românească. Chiar dacă gerul ne adună pe toţi în casă, la căldură, atunci când mai ieşim pe afară, nu putem să nu admirăm natura împodobită cu mii de cristale de gheaţă. Copacii sunt atât de frumos tapetaţi în alb, de parcă sunt pudraţi cu zahăr. Cele câteva flori care au cutezat în luna decembrie să înflorească, amăgite de căldura înşelătoare, acum stau îngheţate, căci iarna şi-a intrat în drepturile ei. Câteva frunze au rămas agăţate printre crengile copacilor, zbătându-se în bătaia vântului rece.

dsc00464-3

Are şi iarna frumuseţea ei! Chiar dacă este una mai aspră, asortată cu frig, vânt şi cer mohorât. Toate cu rostul lor, aşa cum le-a rânduit atât de bine Cel ce le-a zidit pe toate! Le admirăm pe toate şi dăm slavă Creatorului!   

dsc00455-2

dsc00439-4

dsc00470-5

Trandafir

dsc00472-6

dsc00474-7

Frunză-n vânt

dsc00466-8

Iarna în grădină

Iarna pe uliţă

Antoine de Saint-Exupéry (1900-1944)

antoine_de_saint_exupery Un articol foarte interesant dedicat marelui scriitor francez Antoine de Saint-Exupéry puteţi citi aici. Operele sale au încântat atâtea generaţii de cititori. Ne amintim cu bucurie de minunatul roman pentru copii – “Micul Prinţ” – carte care a încântat nu doar pe cei mici prin mesajul său profund. A fost nu numai un mare scriitor, ci şi un om deosebit, de o mare profunzime spirituală. Un om apropiat de Dumnezeu, de rugăciune, de iubirea de oameni. Credea cu tărie că, în viaţă, împlinirea vine din capacitatea omului de a se dărui. Orice altă împlinire o considera stearpă şi lipsită de sens. „A dărui înseamnă a arunca un pod peste abisul singurătăţii tale“. El însuşi a aruncat în timpul vieţii numeroase astfel de poduri. A construit relaţii, a iubit cu pasiune tot ce a clădit cu ajutorul lui Dumnezeu. S-a jertfit pentru un sens. „Fructul tău nu valorează nimic, decât dacă nu-ţi poate fi înapoiat.“ În ciuda necazurilor pe care le-a trăit în viaţă, putea să vadă partea lor pozitivă : „Dacă vrei să te înalţi, macină-te în luptă cu conflictele tale: ele conduc înspre eternitate. E singurul drum care există. Şi asta pentru că suferinţa te înalţă atunci când o accepţi“. Orice suferinţă acceptată este o bătălie câştigată. Ea ne transformă interior şi ne face să fim pregătiţi pentru momentele dificile care vor urma. A murit prematur în timpul celui de-al doilea Război Mondial. Ne-au rămas de la el multe cuvinte memorabile, din care amintim aici doar câteva :

Oamenii mari nu pricep niciodată nimic şi este obositor pentru copii să le dea întruna explicaţii.

Copiii trebuie să fie indulgenţi cu adulţii.

În moartea unui om moare o lume necunoscută.

Perfecţiunea e atinsă nu atunci când nu mai este nimic de adăugat, ci când nu mai este nimic de înlăturat.

Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Ei cumpără lucruri de gata de la neguţători. Cum însă nu există neguţători de prieteni, oamenii nu mai au prieteni.

Nu iubi primăvara, ci înfăţişarea unei anumite flori în care primăvara s-a închis; nu iubi dragostea, ci pe cel în care dragostea se întruchipează.

Florile sunt plăpânde. Şi neştiutoare. Se apără şi ele cum pot. Se cred nemaipomenite cu spinii lor.

A te judeca pe tine însuţi este mult mai greu decât a-i judeca pe alţii. Dacă ajungi să te judeci cum trebuie, înseamnă că eşti într-adevăr un om înţelept.

Omul se descoperă pe el însuşi când se măsoară cu obstacolul.

Dragostea nu înseamnă a te uita lung unul la celălalt, ci a te uita împreună în aceeaşi direcţie.

Dacă muncim numai pentru bunurile materiale, ne clădim singuri temniţa.

Nu poţi vedea bine decât cu inima. Esenţialul este invizibil pentru ochi.

Nu pui temelia libertăţii când împuşti pe cei ce gândesc altfel decât tine.

Adevărul este ceea ce simplifică lumea, nu ceea ce creează haosul.

Marea greseala e sa nu-ti dai seama ca a primi este cu totul altceva decat a accepta.A primi inseamna in primul rand a darui,a te darui pe tine insuti. Avar nu este acela care nu se ruineaza facand daruri,ci acela care nu-si daruieste lumina obrazului in schimbul ofrandei tale. Avar este pamantul care nu se infrumuseteaza acolo unde ti-ai aruncat semintele.

A pregăti viitorul nu înseamnă decât a crea prezentul”.

1 ianuarie 2009

Din binecuvântarea lui Dumnezeu, am început un An Nou – 2009  pe care ni-l dorim cu toţi un an cât mai bun, cu pace, stabilitate, sănătate, bună înţelegere şi cu împliniri în viaţa noastră. Am sfârşit un  an -2008 – şi ne-am gândit la împlinirile, la bucuriile, la satisfacţiile de care am avut parte, dar şi la neîmpliniri, la nerealizări, la cele ce nu am apucat să facem, la cele ce am greşit. Ne-am reunit alături de cei dragi în ultima seară a anului şi am întâmpinat Noul An cu bucurie şi multă speranţă. Veselia a răsunat peste tot, în inimile tuturor, în case şi pe stradă.

artificii

Dar a trecut şi noaptea de Revelion, cu toată exuberanţa ei. Zorii au venit şi peste prima zi a anului. Pe străzi a fost multă linişte şi peste tot se vedeau urmele  veseliei din noaptea dintre ani. Soarele şi-a arătat generos strălucirea, mângâind cu raze călduroase întreaga natură. Gerul din ultimele zile a lăsat loc unei călduri plăcute, cu toate că adierea lină a unui vânticel răzleţ ne-a adus aminte că suntem la începutul lui ianuarie. Pe alocuri se mai putea vedea puţină zăpadă peste frunzele îngheţate, dar şi fire de iarbă incredibil de verzi în mijlocul iernii.

dsc05663

A fost o zi frumoasă această primă zi a anului. Un minunat dar al lui Dumnezeu. Vor urma şi alte daruri cu care El întotdeauna ne binecuvintează. Să nu uităm să-I fim mulţumitori pentru toate!

dsc05668-11

dsc05669-2

dsc05670-3

dsc05672-4

dsc05682-5

dsc05689-6

dsc05691-7

Published in: on 02/01/2009 at 10:55 pm  Comments (2)  
Tags: , , , ,