Săptămâna ce a trecut ne-a surprins cu câteva zile incredibil de călduroase. După săptămânile friguroase, chiar geroase, cu zăpadă şi gheţuş, vânt rece şi ceaţă, primele zile ale săptămânii ce tocmai s-a încheiat, au adus raze de soare din ce în ce mai călduroase. Un vânticel călduţ a adiat peste întreaga natură, mângâindu-ne plăcut chipurile. Până şi gâzele au înviat începând să bâzâie pe la ferestre.
Pe de o parte ne-am bucurat. Chiar dacă iarna nu a fost una prea grea, faţă de alţi ani, cu toţi ne gândim cu drag la căldura şi frumuseţea primăverii. Apoi la vara şi mai căldura să, vacanţa, apoi toamna bogată şi…. uite aşa se învârte caruselul vieţii noastre, într-un iureş incredibil.
Pe de altă parte, ne întrebăm dacă este bine ca în luna ianuarie să fie atât de cald. Căci vremea se schimbă rapid în această perioadă a anului. Acum e cald şi frumos, iar peste numai câteva clipe se poate porni un viscol teribil.
Cele câteva zile însorite şi calde, au fost un prilej de a mai ieşi puţin din amorţeală, de a mai face câţiva paşi prin natură, de a mai vedea micile minuni care apar în jurul nostru: un fir de iarbă, un muguraş, o crenguţă, cerul senin, albastrul infinit pe care nu te mai saturi să-l priveşti, copacii, păsările, chipurile oamenilor…
E multă frumuseţe în jurul nostru!
PS. Până duminică a fost frumos afară. Spre amiază a început să plouă şi de atunci…tot plouă. O să aşteptăm iar acele zile însorite. Totuşi… mai este până la primăvară!
Frumoase privelisti. Si se parea ca primavara era ca si venita, dar nici iarna nu se lasa cu una cu doua. Cel putin la noi. Totusi dupa o noapte si-o zi de nins s-a asternut un strat subtire de zapada din care deja au mai ramas petece doar.
ApreciazăApreciază
Şi la noi la a fost la fel, Lia. Astăzi, pe 1 februarie , a fost frumos afară, dar zilele trecute a fost tare frig şi urât. Va mai trece timp până ce primăvara va veni deplin, dar până atunic tot primim „semne” ale apropierii ei. Ne vom bucura din plin!
ApreciazăApreciază