De Mărţişor

Iată că a venit şi 1 Martie! Chiar dacă afară încă nu se simte deplin venirea primăverii, cel puţin calendaristic am intrat în prima lună de primăvară. După zilele friguroase, de iarnă veritabilă, din ultima săptămână, „asortate” chiar cu zăpadă din belşug în mai multe zone ale ţării, soarele a început să îşi arate timid razele sale. Încet, încet, afară se va încălzi, pomii vor înflori, floricele vor umple pământul de mireasmă şi frumuseţe, păsărelele se vor întoarce la cuiburi şi vor umple văzduhul de trilurile lor, oamenii vor părăsi căldura căminelor şi vor ieşi la muncile pământului, copii vor muta jocul lor din casă în mijlocul naturii…. Întreaga natură va renaşte şi viaţa va relua acest ciclu minunat, pe care Creatorul l-a aşezat în ordinea lucrurilor şi în legile firii.

dsc06067E Mărţişor şi, după datină, dăruim flori şi mărţişoare persoanelor dagi de lângă noi.În semn de preţuire, de dragoste şi respect. Un simbol străvechi al vieţii ce renaşte şi înfloreşte odtă cu oamenii, an de an, generaţie de generaţie.

dsc06075Tuturor mamelor, femeilor, tinerelor sau copilelor, un gând bun, o urare sinceră de sănătate şi fericire şi o viaţă frumoasă, înflorind odată cu primăvara…

La mulţi ani de Mărţişor!

dsc06079

dsc06080

Anunțuri
Published in: on 28/02/2009 at 10:48 pm  Comments (4)  
Tags: , , ,

Iarna la Amara…

Sunt anumite locuri al căror farmec îl asociem de cele mai multe ori cu vacanţele noastre. Când spui mare, nu te gândeşti decât la plajă, soare baie, muzică, vacanţă! Când spui Clăbucet, nu te gândeşti decât la iarnă, sanie, schiuri, zăpadă, ger, vacanţă de iarnă… Atunci când ai ocazia să le vizitezi şi în alte perioade ale anului, decât cele în care sunt foarte vizitate, parcă ţi se par alte locuri. La mare iarna? Şi totuşi e frumoasă marea şi iarna. O frumuseţe îngheţată…. La munte e frumos oricând!

În Bărăganul ialomiţean, staţiunea Amara este printre puţinele locuri din această zonă, căutate cu plăcere pe timp de vară, când arşiţa pârjoleşte tot. În apele lacului poţi găsi un strop de răcoare, într-o zi de miez de vară, când totul în jur pare că este ca într-un imens cuptor încins… Vara e lume multă pe malul lacului. E muzică, e veselie, e vacanţă. Dar sunt şi oameni veniţi la tratament, dornici să caute vindecarea pentru afecţiunile de care suferă.

dsc06093

dsc06090

Dacă ajungi cumva pe malul lacului Amara iarna, totul pare scufundat într-o imensă linişte. Nici ţipenie de om, doar urme vechi de paşi pe nisipul de pe plajă. Câte o raţă sălbatică rătăcită mai tulbură luciul nemişcat al apei. În iarna aceasta, pentru că nu a fost atât de frig ca în alţi ani cu ierni grele, pe luciul lacului Amara au apărut maiestuose lebede… Graţioase, atât de frumoase! Ca nişte regine ale lacului.

Primăvara e aproape. Şi îşi va aşterne frumuseţea ei şi peste acest lac din întinsul Bărăgan…

dsc05794

dsc05806

Published in: on 27/02/2009 at 11:02 pm  Comments (2)  
Tags: , , ,

Victor Hugo (1802-1885)

victor_hugo În ziua de 26 februarie se împlinesc 207 ani de la naşterea marelui scriitor francez Victor Hugo. Reprezentant de seamă al romantismului francez, Hugo va rămâne o personalitate culturală de anvergură universală. Operele sale constituie adevărate pietre de hotar pentru spiritualitatea umană, căci marele scriitor a reuşit să surprindă în creaţiile sale natura umană în toată complexitatea ei, într-un mod desăvârşit.

Născut în 26 februarie 1802, în preajma constituirii Imperiului lui Napoleon Bonaparte, scriitorul a asistat până în 1885 – anul morţii sale, la cele mai însemnate evenimente din istoria Franţei, cum ar fi restauraţia monarhiei, revoluţiile din 1830 şi 1848, proclamarea celei de-a doua Republici şi Comuna din Paris.

S-a făcut remarcat ca un mare talent literar încă de la o vârstă fragedă, primind la vârsta de cincisprezece ani o distincţie onorantă din partea Academiei franceze. În cele peste şase decenii de activitate literară, Hugo a confirmat această recunoaştere a valorii sale prin opere care au primit o mare apreciere din partea cititorilor şi a criticilor şi în care a abordat mai multe genuri, realizând cel mai impresionant tablou al vremii. Victor Hugo s-a impuns ca un teoretician al romantismului, definind libertatea literaturii în alegerea temei, în promovarea atitudinilor de revoltă contra tiraniilor şi de solidaritate cu popoarele angajate în lupta pentru libertate, în orientarea către contactul direct cu viaţa. Cu toate că diversitatea operei sale este incontestabilă (amintim opere celebre precum „Notre-Dame de Paris“, dramele „Cromwell” şi „Hernani” ş.a.) iar profunzimea ei a stârnit interesul în toate epocile literare, Hugo rămâne în conştiinţa cititorilor săi ca marele autor al „Mizerabililor”. Apariţia în 1862 a romanului „Mizerabilii” avea să abolească definitiv vechile formule romaneşti, impresionând prin complexitatea compoziţiei sale, în care se regăsesc elemente de frescă, de foileton, de intrigă socială şi de evocare istorică.

Victor Hugo a murit pe 22 mai 1885. La funeraliile sale au luat parte aproape două milioane de oameni care l-au admirat şi au vrut să-l însoţească pe ultimul drum. A fost înmormântat în Panteon, la Paris, fiind considerat un adevărat erou al Franţei.

Iată doar câteva fragmente din cuvintele sale nemuritoare:

Dragostea e închinăciunea pe care îngerii o fac stelelor” („Mizerabilii”)

Melancolia este fericirea de a fi trist”.

Voi, cei care suferiţi pentru că iubiţi, iubiţi încă şi mai mult. A muri din dragoste înseamnă a trăi în ea ” („Mizerabilii”)

A urca înseamnă a te sacrifica. Orice culme e severă”.

„Răutatea începe acolo unde sfârşeşte omenia”.

Cel ce deschide o şcoală închide o temniţă”.

Pentru a şti să taci îţi trebuie un mare talent”. („Mizerabilii”)

„Bărbatul este cea mai elevată dintre creaturi. Femeia este cel mai sublim ideal.
Dumnezeu a făcut pentru bărbat un tron, pentru femeie un altar.
Tronul exaltă, altarul sfinţeşte.
Bărbatul este creierul, femeia este inima.
Creierul primeşte lumină, inima primeşte iubire. Lumina fecundează, iubirea reînvie.
Bărbatul este puternic prin raţiune, femeia este invincibilă prin lacrimi.
Raţiunea convinge, lacrimile înduioşează sufletul.
Bărbatul este capabil de eroism, femeia – de orice sacrificiu.
Eroismul înnobilează, sacrificiul aduce sublimul.
Bărbatul are supremaţia, femeia are intuiţia.
Supremaţia semnifică forţă, intuiţia reprezintă dreptatea.
Bărbatul este un geniu, femeia este un înger.
Geniul este incomensurabil, îngerul este inefabil.
Aspiraţia bărbatului este către gloria supremă, aspiraţia femei este îndreptată către virtutea desăvârşită.
Gloria face totul măreţ, virtutea face totul divin.
Bărbatul este un cod, femeia este evanghelia.
Codul corijează, evanghelia ne face perfecţi.
Bărbatul gândeşte, femeia intuieşte.
A gândi înseamnă a avea creier superior.
A intui, simţind înseamnă a avea în frunte o aureolă.
Bărbatul este un ocean, femeia este un lac.
Oceanul are o perlă care îl împodobeşte, lacul, poezia care-l luminează.
Bărbatul este un vultur care zboară, femeia – o privighetoare ce cântă.
A zbura înseamnă a domina spaţiul, a cânta înseamnă a cuceri sufletul.
Bărbatul este un templu, femeia este sanctuarul.
În faţa templului ne descoperim, în faţa sanctuarului îngenunchem.
Bărbatul este plasat acolo unde se sfârşeşte pământul, femeia acolo unde începe cerul”.

(poem de Victor Hugo)

Published in: on 26/02/2009 at 9:57 am  Comments (3)  
Tags: , , ,

In memoriam Maestrul Ion Voicu

În ziua de 24 februarie 1997 avea să se mute la cele veşnice cel socotit pe bună dreptate un adevărat „magician al viorii” – Maestrul Ion Voicu. A plecat spre „orchestrele cereşti”, lăsând în urmă o carieră strălucită, o viaţă închinată cu totul artei, frumosului, miracolului muzicii. Oricine l-a ascultat măcar o dată în viaţă, a rămas fermecat de sunetele minunate care izvorau din vioara cu care aproape ajungea să se identifice. Arta cu care mânuia strunele viorii a rămas neîntrecută, încât şi astăzi, la 12 ani de la trecerea sa la cele veşnice, ne amintim cu plăcere de concertele minunate ale lui Ion Voicu. Un om prin care muzica „respira” în forme mereu frumoase.

Îl vom pomeni de fiecare dată cu respect şi profundă admiraţie, ca pe unul care a cultivat în mod excepţional arta muzicală, dragostea de frumos, de cele sensibile. Despre viaţa sa putem citi AICI şi AICI.

Şi cateva fragmente din arta sa interpretativă.

Întoarcerea iernii

Când tocmai începusem să credem că primăvara va veni cu hotărâre şi va alunga definitiv frigul anotimpului rece, iată că iarna s-a zburlit spre noi cu putere, ca să ne arate că suntem totuşi doar în februarie, iar luna aceasta este tot a ei. Peste toată ţara, iarna s-a întors cu viscol năprasnic, cu ger şi zăpadă din belşug. A fost un fel de demonstraţie de forţă care ne-a luat pe nepregătite. Şi totuşi, puterea iernii a slăbit. Dacă ieri viscolul mătura o ţară întreagă, astăzi soarele a răsărit, parcă zâmbindu-ne tuturor. O parte din zăpadă s-a topit, vântul şi-a potolit furia, ici – colo petice de pământ au început să se ivească şi firele de iarbă care deja apucaseră să încolţească, au scos din nou capul la lumină.

imag007

imag008

imag010…urme pe zăpadă…

dsc05878x

Published in: on 21/02/2009 at 1:00 pm  Comments (4)  
Tags: , , ,

Nori

Sunt atât de frumoşi atunci când împodobesc firmamentul cerului cu siluetele lor pufoase. Iar razele soarelui, strecurându-se printre ei, le dau o strălucire care îi face şi mai impresionanţi.

dsc06105Când însă strălucirea se preschimbă în nuanţe întunecate, iar curgerea lor lină se transformă în tumultul furtunii, devin chiar înfricoşători. Îi privim întrebându-ne ce vor aduce peste pământ? Ploaie binecuvântată sau grindină distrugătoare? Privim spre cer şi încercăm să desluşim semnele vremii. Dar niciodată nu vom putea să ştim tot ceea ce am vrea să ştim. Şi nici nu vom putea să stăpânim ceea ce este numai în puterea Celui ce le-a zidit pe toate.

dsc06101

Luna februarie a acestui an ne-a adus o vreme tare schimbătoare. Când frig, zăpadă, viscol … când cald, senin şi soare călduros. Aproape că nu mai ştii ce să crezi! Dar cel mai tare ne-a mirat să auzim tunete şi să vedem fulgere în februarie! De parcă era o ploaie de vară.

dsc06098

dsc06095Semnele vremii nu ştim să le desluşim. Dar semnele vremurilor? Cu cât mai mult ne este greu să le înţelegem? Mai ales când peste lume stăruiesc nori grei, ameninţători…

Ajutorul meu este de la Domnul, Cel ce a făcut cerul şi pământul….” (Psalmul 120,2).

dsc06114

dsc06113

dsc06115

Published in: on 15/02/2009 at 9:06 pm  Comments (2)  
Tags: , , , ,

La mare în februarie…

În orice perioadă a anului ne-am reîntâlni cu ea, este mereu fascinantă. Marea ne fascinează cu măreţia ei, cu întinderea nesfârşită de ape, cu albastrul întunecat în care ne odihnim privirile, cu zbaterea necontenită a valurilor care se sparg în stâncile de pe mal sau se risipesc pe plaje, cu stolurile de pescăruşi care străbat cerul ca nişte săgeţi, alungând liniştea cu ţipetele lor. Pe timp frumos sau vreme furtunoasă, marea ne uimeşte, ne atrage, ne farmecă…

Vara este prin excelenţă anotimpul mării. Ajungi chiar să crezi în miezul verii că toată lumea s-a mutat la mare! Aglomeraţie multă, linişte puţină. Aproape că nu ai cum să rămâi singur cu marea, măcar câteva clipe. Căci în preajma ei poţi să ai atât de puternic un sentiment al regăsirii propriei persoane. Tu şi marea…

Iarna însă, când vremea rece ne strânge pe toţi în case, la căldură, pe ţărmul mării e aproape pustiu. Numai ici, colo, mai vezi câte o siluetă zgribulită, rătăcind pe malul mării, măturat de vânturi puternice şi valuri înfricoşătoare, care se zdrobesc cu putere de ţărm. Când iarna cea zgribulită dă semne de rămas bun făcând loc gingaşei primăveri, razele soarelui învăluie marea într-o lumină atât de frumoasă. Iar oamenii ies din casele lor, atraşi de semnele primăverii şi admiră pe mai vechea lor „cunoştinţă” – marea.

dsc059911

Pentru cei ce iubesc marea, dar nu stau în preajma ei ca să o poată vizita mai des, gândul la mare se preschimbă în dor, iar dorul în nerăbdarea de a se lăsa cuprinşi de vraja mării, în mult aşteptatele vacanţe.

Anul acesta iarna nu ne-a oferit prea multe spectacole de forţă, aşa cum ne obişnuia în fiecare an. Zilele geroase (puţine de altfel), mohorâte, triste, au lăsat loc în mai multe rânduri şi unor zile frumoase, însorite, incredibil de calde, care ne-au bucurat nespus. Într-o astfel de zi, oriunde te-ai afla, nu poţi să rămâi indiferent la toate frumuseţile pe care ni le-a lăsat Dumnezeu.

Chiar dacă suntem abia la început de februarie, iar până la vară mai este încă mult, marea rămâne la fel de frumoasă, de fascinantă… Convingeţi-vă!

dsc06003

Albastru nesfârşit…

dsc06042Linişte…

dsc060591Copac la malul mării…

dsc06060-copacul

Vestitorii primăverii

S-a încheiat şi luna ianuarie a acestui an. O lună cu vreme tare schimbătoare. Au fost şi zile foarte reci, cu viscol, zăpadă, alunecuş, ger straşnic, dar au fost şi zile foarte călduroase, nefiresc de calde pentru această lună de iarnă. După mai multe zile reci, ploioase ca pentru o toamnă târzie, februarie a început cu un soare surâzător, care a mângâiat cu razele sale întreaga natură. Chiar dacă până la venirea propriu zisă a primăverii vor mai trece încă multe săptămâni, tot mai multe semne „minunate” ne vestesc că primăvara e pe cale şi se apropie cu paşi repezi.

dsc05837-ghioceiAm văzut deja primii ghiocei! Atât de gingaşi, de frumoşi, de delicaţi. Aparent sunt atât de fragili, dar ei sunt primii „curajoşi” care înfruntă frigul iernii, zăpada, gheaţa, vântul … şi scot la iveală micile lor floricele albe, vestind cu veselie că natura se pregăteşte să renască. Sunt primii vestitori ai primăverii. Şi cât ne mai bucură să-i vedem, să-i admirăm, să-i aducem în casele noastre, să-i oferim celor dragi. Ne amintim şi de poeziile copilăriei, atunci când învăţam să admirăm tot ce-i frumos în jurul nostru:

Firicel, ghiocel
Fruntea ţi-o ridică
Tu nu asculţi stropii mulţi
Cum din streşini pică.

Stropul mic, pic cu pic
A topit ninsoarea
Catinel, ghiocel
Îşi înalţă floarea.

Ghiocel, clopoţel
Chiar de-i nea afară
Tu ne porţi, pe la porţi
Zvon de primavară…..

dsc05832

dsc05903

Petice de zăpadă topindu-se în lumina soarelui, mugurii copacilor, iarba ce se iveşte pe ici pe colo, gâzele ce îndrăznesc să scoată capul afară, păsărele ciripitoare…. astfel ne-a bucurat Dumnezeu într-această zi de început de februarie!

dsc05878

dsc05880

dsc05888

dsc05885

dsc05886-ultima-nea