La mare în februarie…

În orice perioadă a anului ne-am reîntâlni cu ea, este mereu fascinantă. Marea ne fascinează cu măreţia ei, cu întinderea nesfârşită de ape, cu albastrul întunecat în care ne odihnim privirile, cu zbaterea necontenită a valurilor care se sparg în stâncile de pe mal sau se risipesc pe plaje, cu stolurile de pescăruşi care străbat cerul ca nişte săgeţi, alungând liniştea cu ţipetele lor. Pe timp frumos sau vreme furtunoasă, marea ne uimeşte, ne atrage, ne farmecă…

Vara este prin excelenţă anotimpul mării. Ajungi chiar să crezi în miezul verii că toată lumea s-a mutat la mare! Aglomeraţie multă, linişte puţină. Aproape că nu ai cum să rămâi singur cu marea, măcar câteva clipe. Căci în preajma ei poţi să ai atât de puternic un sentiment al regăsirii propriei persoane. Tu şi marea…

Iarna însă, când vremea rece ne strânge pe toţi în case, la căldură, pe ţărmul mării e aproape pustiu. Numai ici, colo, mai vezi câte o siluetă zgribulită, rătăcind pe malul mării, măturat de vânturi puternice şi valuri înfricoşătoare, care se zdrobesc cu putere de ţărm. Când iarna cea zgribulită dă semne de rămas bun făcând loc gingaşei primăveri, razele soarelui învăluie marea într-o lumină atât de frumoasă. Iar oamenii ies din casele lor, atraşi de semnele primăverii şi admiră pe mai vechea lor „cunoştinţă” – marea.

dsc059911

Pentru cei ce iubesc marea, dar nu stau în preajma ei ca să o poată vizita mai des, gândul la mare se preschimbă în dor, iar dorul în nerăbdarea de a se lăsa cuprinşi de vraja mării, în mult aşteptatele vacanţe.

Anul acesta iarna nu ne-a oferit prea multe spectacole de forţă, aşa cum ne obişnuia în fiecare an. Zilele geroase (puţine de altfel), mohorâte, triste, au lăsat loc în mai multe rânduri şi unor zile frumoase, însorite, incredibil de calde, care ne-au bucurat nespus. Într-o astfel de zi, oriunde te-ai afla, nu poţi să rămâi indiferent la toate frumuseţile pe care ni le-a lăsat Dumnezeu.

Chiar dacă suntem abia la început de februarie, iar până la vară mai este încă mult, marea rămâne la fel de frumoasă, de fascinantă… Convingeţi-vă!

dsc06003

Albastru nesfârşit…

dsc06042Linişte…

dsc060591Copac la malul mării…

dsc06060-copacul

The URI to TrackBack this entry is: https://alexandrone.wordpress.com/2009/02/06/la-mare-in-februarie/trackback/

RSS feed for comments on this post.

7 comentariiLasă un comentariu

  1. Dragă Alexandru,

    M-a fascinat ff mult descrierea ta faţă de mare… unde albastrul întunecat al măriii ne face să ne amintim trecutul ca şi cum am fi prezenţi încă o dată….

    Cu drag,
    Byanca

    PS:am norocul să locuiesc la mare…Profit de fiecare clipă liberă ptr am limpezi gandurile…

    Apreciază

  2. Cindva …aproape am uitat ca a fost viata mea…am locuit acolo pentru un scurt timp…intr-un vis la fel de scurt, care mi-a omorit primul meu vis…
    Marea Neagra…marea uitarii…marea moarta…valuri de durere…

    Vezi…pentru unii acelasi lucru poate sa insemne bucurie in timp ce pentru altii cu totul altceva…

    Apreciază

  3. # Doamna Rodica,
    Aveţi dreptate, fiecare dintre noi vedem aceeaşi realitate cu înţelesuri diferite, prin prisma propriei vieţi, a propriilor experienţe. Ceea ce pentru unul e amintire cu bucurie, pentru altul este prilej de întristare. Ce să-i facem? Le ducem pe toate, bune şi rele.
    M-a impresionat la malul mării imaginea unei femei care îngenunchiase aproape de mal şi se ruga, citind dintr-o cărticică de rugăciuni… Nemărginirea mării ne apropie parcă şi mai mult de Dumnezeu.

    # Byanca,
    Bine ai venit pe aici! Mă bucur că ţi-a plăcut. Cred că eşti o norocoasă să ai atât de aproape Marea cu frumuseţea ei care ne fascinează. Cred că tu ai mai multe de povestit despre mare. Ai crescut aproape de ea…

    Apreciază

  4. De multe ori am vazut marea dar numai vara sau cel mult in luna septembrie. Cred ca are farmecul ei si in celelate luni ale anului. Asa cum ne-o prezinti in poze arata superb.

    Apreciază

  5. Aşa este, Lia. Este superbă şi când nu este vară. Aş vrea să o văd o dată când este furtună! În toată dezlănţuirea ei….

    Apreciază

  6. Mă bucur, Alex, că ai aruncat o privire spre mare și în lună de iarnă. În februarie,cum e vremea, așa e și marea – capricioasă. Zile cu soare, altele cu vânt, nor sau ceață, dimineața sau spre seară…
    Un puf usor de zapada s-a așternut intr-o dimineață devreme, dar soarele și aerul sărat l-au topit.
    Poate – noi, cei care o avem la îndemână – îi aruncăm din când în cand o privire fugară și ne vedem de treabă… ea e acolo – mereu, fremătând răbdătoare…

    Apreciază

  7. Mulţumesc pentru gândurile tale, Elisa. Aşa e, noi suntem cei mereu grăbiţi, mereu pe fugă. Marea ne copleşeşte cu statornicia ei. Este „mereu acolo, fremătând răbdătoare…” Tare frumos ai spus!

    Apreciază


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

<span>%d</span> blogeri au apreciat: