„Sălcii…”

DSC08856

Precum sălciile, ne-nfigem rădăcina
Într-a malurilor nimicnicie,
Din care ne culegem
Fără să mai plecăm nicăieri.

Ce suntem sălcii, frunzele ne curg
În ape lăcrimânde de iluzii,
Lacome să-nnece rămasele fărâme de frumos
Dintr-o alergare fără rost.

Sălcii ce suntem, ne plângem crengile
Pe lacul durerii; nevrând nici unul să murim,
Trăim toţi, nu pentru ce putem avea,
Ci pentru ce ni se refuză.

Sălcii ce suntem…

de Beatrice Grindei

DSC08858

Published in: on 02/09/2009 at 9:57 pm  Comments (8)  
Tags: , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://alexandrone.wordpress.com/2009/09/02/salcii/trackback/

RSS feed for comments on this post.

8 comentariiLasă un comentariu

  1. Cam sumbru…trebuie sa mai citesc de cateva ori,parca ma ingheata,desi verdele e superb.Parcul Herastrau?
    Nu sunt de acord,nu traim pentru ce ni se refuza ci pentru ce putem avea pentru ca daca ne dorim cu adevarat vom avea!Nu-i asa,Alexandru?
    E-adevarat ca si noi oamenii suntem cam plangaciosi…

    Apreciază

    • Nu mi se pare sumbra, Maria! Sunt ganduri, framantari, stari sufletesti prin care noi, oamenii, trecem adesea. Iar comparatia cu salciile mi se pare superba. Desi plangatoare, in vecinatatea apelor, ele raman mereu bine inradacinate.

      Apreciază

  2. Mai mult optimism ar prinde bine oricui…asa ca, draga „calatorule”, bucura-te de tot ce te inconjoara…

    Apreciază

  3. Da, poate fi vazuta si ca o poezie sumbra, desi nu asta au vrut sa para versurile mele, depinde cum priveste fiecare. E doar o pura constatare a ceea ce facem noi, oamenii, din noi si cu noi, pe care am cules-o prin periplul meu intr-ale vietii. Sau, mai simplu spus, o concluzie, mai dura poate, dar deloc pesimista, daca se citeste mai cu atentie poezia, pe care am desprins-o din observatiile mele un picut mai ample asupra oamenilor si vietii, pe care mi le permite atat profesia, cat mai ales faptul ca sunt la fel de om ca toti ceilalti, cu putinte si neputinte, impliniri sau esecuri, cu momente de cumpana sau de extaz. Nu ne ingropam in nimicnicia malurilor cand uitam sa mai visam, sa ne alegem tinte, idealuri frumoase pt care sa luptam in viata asta? Nu ne e fara rost alergarea dupa cate in luna si in stele, cand uitam cu desavarsire sa ne bucuram de ceea ce avem? De lucrurile sau oamenii frumosi de langa noi, de faptul ca avem sanatate, ochi sa vedem florile, copacii, soarele, urechi sa auzim glasurile oamenilor, zgomotul masinilor, maini cu care sa imbratisam, sa facem prajituri, sa tricotam, picioare care sa ne duca unde dorim?…Si explicatia poate continua… Sa aveti un sfarsit de saptamana minunat!

    Apreciază

  4. Bun venit dragă Beatrice în „lumea” mea! Mulţumiri pentru frumoasa poezie şi pentru comentariul care ne aduce o bună înţelegere a gândurilor tale poetice.
    Aşteptăm cu bucurie şi alte gânduri frumoase din partea ta!

    Apreciază

    • Bine v-am gasit Alexandru, pe tine si toti prietenii lumii tale cu flori, cu rasarituri si picuri de frumos, pe care inima ta le vede si le transpune, fie prin imagini, fie prin ganduri, cuvinte, atat de placut!… Imi vin acum in minte niste cuvinte frumoase dintr-o Carte lasata sa ne fie calauza, sprijin si indreptare in viata: „Din prisosul inimii vorbeste gura…„, apropo de lumea inimii tale…
      O seara frumoasa in continuare!

      Apreciază

  5. Trăim toţi, nu pentru ce putem avea,
    Ci pentru ce ni se refuză.

    Fina si pertinenta observatie.

    Apreciază


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: