Vara a trecut atât de repede… Amintirea locurilor frumoase pe unde am trecut fiecare dintre noi, rămâne în suflet ca o căldură atât de plăcută. Sunt locuri care parcă s-au „lipit” de inima noastră, încât le purtăm cu noi oriunde ne-am duce.
Un petic de cer… un copăcel firav…”covorul” nesfârşit al mării… Atâta albastru … doar albastru … numai albastru…
Stâncile atât de frumos „sculptate” de vânturi, de ploi, de valurile mării…
Copaci ce dau un pic de umbră răcoroasă în arşiţa soarelui de la amiază…
Vestigii ale trecutului … „urme” ale trecerii celor ce-au fost odinioară…
O poartă către … infinit!
Trepte ce urcă sau … coboară … tocite de timp şi de paşii uitaţi ai celor ce au fost cândva „trecători” prin această lume…
Linia orizontului…
Şi „semne” ale credinţei … ale dăinuirii…
Cer… apă … pământ…
Şi nesfârşitul mării….
…si pasii Zeilor din Olimp pe aproape ?
Frumos blue 🙂
ApreciazăApreciază
Nu sunt chiar pasii zeilor olimpieni prin acesta zona.. Mai degraba ai lui Zamolxes! E ..Marea Neagra!
ApreciazăApreciază