Într-un colţ de parc, într-o „discreţie” totală, nebăgate de nimeni în seamă, într-o zi s-au ivit nişte ciupercuţe. Mici şi îngrămădite dar atât de frumoase. Ca nişte umbreluţe!
Frumuseţea operei divine o regăsim într-atât de multe chipuri! Nu ar trebui să risipim nicio ocazie.
Am zambit. Trebuie sa-ti spun. 🙂
Ai si tu un spirit de observatie!…
ApreciazăApreciază
Mulţumesc, A.Dama! Aşa e, îmi place să fiu atent la toate aceste mici minunăţii pe care le observ pur şi simplu. Şi le aduc aici pentru ca să vă bucure şi pe voi, cei ce mă bucuraţi pe mine cu vizitele şi gândurile voastre frumoase.
ApreciazăApreciază
Atentie!Cand iti intorci privirea de la ele,deschid ochii,isi scot mainile de la spate si ne birfesc ca in basmele populare italiene!Ce frumos se imbina culorile!
ApreciazăApreciază
Maria, Nu am citit acele basme cu ciupercile vorbitoare, dar dacă spui tu că aşa fac… 🙂
ApreciazăApreciază