Liliac înflorit

Multe sunt florile care ne încântă prin parfum şi culoare. Fiecare, în felul său, este o încântare. Dar când în văzduh  se simte mireasma liliacului înflorit…totul este o bucurie! Mai rar aşa parfum! Fie că e alb sau violet, lilacul înfrumuseţează în mod deosebit locul în care se găseşte. Tufe bogate, pline de flori, te îmbie să le admiri dar şi să duci acasă măcar o crenguţă parfumată!

Înfloritor

Primăvara este un anotimp al miracolelor. Şi nu exagerăm dacă spunem aşa. Deşi vedem în fiecare an renaşterea întregii naturi, nu e niciodată la fel. De fiecare dată surprindem aspecte noi, „minuni” care ne umplu viaţa, care ne fac să înţelegem cât de extraordinară este viaţa aceasta pe care ar trebui să o preţuim mult mai bine. Iar lumea în care trăim, oriunde ar fi locul pe care îl numim „acasă”, este un izvor nesecat de uimire, pentru cei ce vor să vadă frumuseţea din jurul lor.

După o iarnă atât de grea şi capricioasă, care nu se mai dădea plecată dintre noi, am aşteptat cu nerăbdare primăvara. Pentru că în acest timp magic totul este…înfloritor! Ador să ies în grădină şi să privesc fiecare floricică sau fir de iarbă, gâză zburătoare sau pasăre ciripitoare, cer senin sau nori pufoşi, picuri de ploaie sau zâmbet de soare. Şi dacă aş face asta în fiecare zi, aş recunoaşte că de fiecare dată totul este şi mai frumos! Chiar dacă am mai vorbit aici despre primăvară, când privim la atâta frumuseţe din jurul nostru, ştim bine că nu avem cum să ne repetăm cuvintele. Trăim un anotimp al miracolelor!

Flori de salcie

„Un copac cu flori…”

Corcoduş înflorit.

Magnolie înflorită.

Flori de mesteacăn.

Flori de măr…

…şi flori de păr.

Piersic înflorit.

Aţi văzut vreodată ulm înflorit? Iată!

Noian de flori galbene!

Vă ofer cu drag …. un copac cu flori! Bucuraţi-vă de tot ce e înfloritor!

Leapşa

Am primit de la A.Dama această leapşă pentru care îi mulţumesc mult. Sunt onorat că s-a gândit şi la mine. Este mai mult decât interesant să ne gândim la lucrurile care ne plac, care ne umplu viaţa, la care visăm sau fără de care nu am putea trăi. Iar dacă ne încumetăm să vorbim despre ele, nu înseamnă că vrem să ne lăudăm. Vorbim despre noi înşine celor ce vor să ne cunoască, să ne înţeleagă.

1. Copiaţi imaginea pe blogul dvs.

2. Scrieţi o listă cu zece lucruri care vă plac şi încercaţi să faceţi unul astăzi.

3. Daţi leapşa /premiul mai departe către 10 bloggeri care vă luminează ziua.

Care sunt cele 10 lucruri care îmi plac? Greu de ales! Sunt mult mai multe decât cele zece pe care le voi amintit mai jos.

  1. Să călătoresc alături de cei dragi, să vizitez locuri frumoase, să admir peisaje, locuri noi.
  2. Să citesc. Ce-ar mai fi viaţa noastră fără cărţi?
  3. Să vizionez filme bune. “Poveşti în imagini” din care putem învăţa multe.
  4. Florile!!! Sunt pasionat de toate florile! Am nevoie de flori!
  5. Fotografia. Am mereu camera foto în buzunar, gata să pozez orice mi se pare interesant.
  6. Să şofez. Mă relaxează mult, îmi place să admir peisajul din mersul maşinii, dar mai mă şi supăr pe cei indisciplinaţi în trafic.
  7. Mâncarea bună. Recunosc că sunt gurmand!
  8. Muzica! Oare ar putea să treacă o zi fără să ascultăm sau să fredonăm măcar o melodie?
  9. Răsăritul de soare. Este un miracol care te lasă fără cuvinte.
  10. Animăluţele, fiinţe minunate, fără de care viaţa noastră ar fi tare searbădă. Momentan nu am decât…9 câini!

Iar dacă ar fi să le rezum pe cele de mai sus, le-aş cuprinde pe toate în ce-a de 11-a:

  • Iubirea celor dragi. Să fiu iubit şi să dăruiesc la rândul meu iubire. Fără iubire viaţa nu are niciun sens! (I Corinteni cap.13)

Transmit cu drag mai departe leapşa către BlackCat, Lia, Adrian, Mihaela, Mirabilissemper, Catrinel, Elisa, Mirela, Theodora şi Rodica.

Tuturor le dăruiesc cu drag două melodii atât de dragi sufletului meu. Sper să vă placă!

Stânjenei

Cu ochii la toate frumuseţile  care apar pe la tot pasul în acest minunat anotimp al florilor, am zărit într-o grădină câteva tufe de stânjenei pitici. Doar ce înfloriseră, dar arătau cu generozitate atâta culoare şi frumuseţe! M-am oprit pentru câteva clipe şi i-am admirat. Oare ce mână de artist ar putea să potrivească mai bine culorile şi formele delicate ale petalelor?

Fiecare grădină ne oferă astfel de splendori. Haideţi să le admirăm, să ne bucurăm de primăvară, de viaţă! Ce-ar fi lumea aceasta fără flori?

Şi două păpădii „ochioase” printre suratele mai albastre! 🙂


Published in: on 20/04/2010 at 11:55 pm  Comments (4)  
Tags: , , ,

Răsărit de soare peste Bărăgan

Sunt zile în care treburile ne mână la drum dis de dimineaţă. Ne trezim cu noaptea în cap şi purcedem pe cale spre rezolvarea problemelor pe care le avem. Şi câte nu ne propunem într-o zi…

În graba noastră, de multe ori nici nu băgăm de seamă că în jurul nostru se petrec atâtea lucruri minunate – miracole ale vieţii, semne pe care Cel de Sus ni le dăruieşte pentru a ne încredinţa de prezenţa Sa divină.

Un răsărit de soare este un miracol! Fie că îl admirăm la malul mării (unde spectacolul este mirific!), fie oriunde în altă parte, re-naşterea unei zile este ceva fascinant. Mai întâi noapte întunecoasă, răcoarea pătrunzătoare din jur, apoi mijirea zorilor, o mică luminiţă care se iveşte la orizont, crescând puţin câte puţin, până ce „mândrul Soare” îşi ia în stăpânire firmamentul cerului.

Să poţi să te opreşti din graba drumului şi să admiri câteva clipe toate acestea… este pur şi simplu minunat! Întreaga fiinţă renaşte întru lumina unei noi zile…

Peste întinsul Bărăganului, soarele a răsărit ca o binecuvântare!

Published in: on 20/04/2010 at 9:00 am  Comments (3)  
Tags: , , , ,

Floarea Paştelui

Suntem în plină perioadă pascală, iar natura, trezită la viaţă, parcă întregeşte şi ea bucuria sărbătorii creştine a Paştelui. Ca o mărturisire plină de frumuseţe şi speranţă.

Prin grădinile oamenilor, în preajma Paştelui, a înflorit o minunăţie pe care eu o cunosc sub numele de Floarea Paştelui. Copil fiind, îmi amintesc că o admiram la biserică, unde era adusă de către cei ce o aveau în grădina lor. Este o floare deosebită, a cărei inflorescenţă parcă are deasupra şi o coroniţă de frunzuliţe verzi. Pe net am văzut că mai este numită şi Floarea lui Iisus. Oricum s-ar numi, este interesant că numele ei este legat de cel al Mântuitorului.

Căţeluşi

Căţeluşa noastră Bibilica ne-a fericit în această iarnă cu o pereche de căţeluşi foarte drăgălaşi. Două ghemotoace pufoase, cu nişte ochişori strălucitori! Nu ai cum să nu-i îndrăgeşti de cum îi vezi. I-am adus puţin în casă şi i-am pozat. Au fost tare timizi, căci locul nu semăna cu „căsuţa” lor.

Timiditatea le-a trecut imediat ce au primit un os cu cărniţă. Aşa da! – păreau să spună cu mulţumire.

Acum e primăvară şi toată curtea e a lor. Zburdă şi se joacă în voie şi descoperă cu bucurie lumea aceasta. Ca nişte copii… 🙂

Published in: on 13/04/2010 at 2:52 pm  Comments (7)  
Tags: , , , ,

Au înflorit magnoliile!

Printre nenumăratele minunăţii cu care primăvara ne răsfaţă an de an, magnolia este o floare deosebită. Nici nu ştii dacă să-i spui floare sau… copac cu flori! Oricum ar fi, atunci când coroana i se umple de minunatele-i flori, rămâi fermecat de atâta frumuseţe. Culori diafane, petale catifelate…pur şi simplu frumuseţe! Cuvintele nu cred că mai au vreun rost. Te opreşti din drum, laşi deoparte orice grabă, stai şi admiri.

Poftiţi de priviţi!

Premiu

Am primit în dar de la Mihaela această floricică frumoasă ce străluceşte pe firmamentul cerului senin. Îi mulţumesc din inimă pentru premiu şi pentru gândul bun! Şi cum „premiului îi stă bine cu drumul” (vorba Mihaelei :-)) îl dăruiesc şi eu mai departe unor prieteni dragi, împreună cu toate urările mele de bine:  A.Dama, Camix, Gabitzu, Elisa, BlackCat, Mirabilisssemper, Theodora, Florentina, Lia şi Adrian.

Îi am în gând pe toţi cei care mi-au trecut „pragul” acestei pagini şi îi asigur de prietenia şi aprecierea mea.

Vă doresc tuturor o primăvară înfloritoare!

Published in: on 08/04/2010 at 11:58 am  Comments (2)  
Tags: , ,

Hristos a înviat!

Bucuria Invierii Domnului să vă umple sufletele şi viaţa! Cu toţi să ne împărtăşim de  binecuvântarea Celui ce „cu moartea pe moarte a călcat”!

Tuturor vă doresc din inimă un Paşte fericit!

Hristos a înviat!

Published in: on 03/04/2010 at 10:16 pm  Comments (10)  
Tags: , , , ,