La munte

Pentru oamenii născuţi şi crescuţi la câmpie, obişnuiţi cu întinderile nesfârşite, fără nicio ridicătură de pământ, o vizită la munte este de fiecare dată un prilej de mare bucurie. Peisaje pitoreşti, păduri, flori, oameni, natură de o frumuseţe care fascinează. Câteva zile petrecute la munte te încarcă de energie, îţi bucură sufletul şi te fac să uiţi de orice problemă cotidiană.

Chiar şi după ce te întorci la Bărăganul natal, păstrezi în suflet o sumedenie de impresii, precum şi promisiunea pe care ţi-o faci singur că te vei întoarce cât de curând în aceste locuri minunate.

Pe drumuri de munte – ce poate fi mai frumos, mai palpitant? Oricât de obositor ar fi, drumul te îmbie la călătorie, din dorinţa de a vedea cât mai multe.

La intrarea în Cheile Dâmbovicioarei – un loc cu adevărat măreţ, fascinant!

Munţii noştri – locuri de o rară frumuseţe. Să ştim să-i iubim, să-i apreciem, să-i admirăm şi să-i ocrotim! Da, să-i ocrotim mai ales de lăcomia din pricina căreia s-au distrus atâtea locuri frumoase.

Era un cântec în vremea copilăriei: „românaşului îi place, sus la munte, sus la munte la izvor…” – mi-l amintesc cu plăcere.  Uitaţi ce frumuseţe!

Tumultul apelor repezi de la munte ne fascinează pe noi, cei de la câmpie. Susurul râurilor de munte este o muzică minunată! Să tot asculţi acest clipocit…

Chiar şi într-o zi ploioasă, oamenii vor să se bucure de aer curat şi de frumuseţile naturii.

Căsuţe bătrâneşti care te duc cu gândul la timpuri patriarhale pline de tihnă, după care noi, cei ce trăim în vremurile agitate şi stresante ale modernităţii, tânjim din tot sufletul.

Fragi înfloriţi – delicaţi şi frumoşi, iar la vară…delicioşi!

Un trifoi înflorit!

Locuri atât de frumoase, care îţi lasă în suflet amintiri de neuitat!