Printre stropi

Parcă am fi în anotimpul ploilor! Nici nu ne mai amintim de când nu am mai avut un aşa iunie ploios. Şi ce ploios! La ştiri aflăm despre o mulţime de grozăvii pe care iureşul nestăvilit al apelor le stârneşte în diferite părţi ale ţării.

Pe o astfel de vreme, nu-ţi rămâne decât să stai în casă şi să priveşti pe fereastră…curgerea norilor, sperînd la îndreptarea acestei vremi capricioase… Este totuşi…vară! Şi e vacanţă!

Printre stropi de ploaie, florile zâmbesc vesele, răcorite după zilele de arşiţă. Peste tot strălucesc, ca nişte veritabile cristale, picăturile de ploaie. Când soarele îndrăzneşte să se ivească de după nori, fie şi numai pentru câteva clipe, totul în jur se umple de sclipirea stropilor de ploaie!

Mici „candelabre” împodobite de „cristale”!

Ce forme interesante pot lua aceste „banale” picături! Priviţi-le!

Două buburuze aninate într-o floare de … mărar! 🙂

„Covor” de … troscot.

Picături…

Nori grei şi ameninţători pe cer… Iar va ploua?

Anunțuri

Ploaie de vară

Primăvara a trecut, vara ne-a întâmpinat grăbită cu o căldură caniculară aproape incredibilă pentru luna iunie. Deşi până la luna lui cuptor mai este, am avut deja parte de „celebrul” cod galben pentru caniculă! După care, vremea ne-a jucat altfel de feste cu nişte ploi de vară furtunoase. Ba…chiar şi cu inundaţii prin unele părţi ale ţării!

O ploaie de vară este un spectacol frumos. Cerul e senin, nu vezi nicio urmă de nor, în arşiţa zilei pare că toate se topesc sub soarele arzător. Aproape că ajungem să ne rugăm pentru o adiere cât de mică a vântului, o adiere care să ne mai răcorească cât de puţin.

Dintr-o dată pe cer apar ca din senin nori voinici, ameninţători, însoţiţi de sunet de artilerie cerească. Unde până atunci doream măcar o mică adiere a vântului, ne trezim cu o vijelie în toată regula,  care zboară frunzele şi praful în toate direcţiile… Până să ne dumirim despre ce este vorba, norii au cuprins tot cerul, întunecându-l, şi au început să arunce spre pământ, în ropote puternice, stropi grei de ploaie care răcoresc pământul ars de caniculă.

Şuvoaie de apă acoperă grăbite pământul…

Picuri de ploaie în palmă…

Stropi răcoritori…

Înfricoşătoarea artilerie cerească.

După furtună…soarele strălucind vesel!

Published in: on 21/06/2010 at 2:01 pm  Comments (10)  
Tags: , , , , ,

Crini

Toate florile sunt frumoase! Când le vezi în toată splendoarea înfloririi lor, nu poţi să nu le admiri şi să vezi cum Dumnezeu a sădit în fiecare un strop de frumuseţe. Pentru a ne face lumea aceasta un…paradis!

Printre florile verii, „strălucesc” într-un mod aparte crinii. Siluete delicate, fragile, delicate şi cu un parfum ameţitor. Crinii sunt socotiţi un adevărat simbol al purităţii. În iconografia creştină, scena Bunei Vestiri ni-l arată pe Arhanghelul Gabriel cu un crin în mână. Ca un omagiu adus Preacuratei Fecioare de catre solul ceresc.

O floare superbă!

Frumusete!

Şi altfel de crini, la fel de frumoşi!

O adevărată provocare pentru curioasele albine!

Published in: on 20/06/2010 at 1:53 pm  Comments (3)  
Tags: , , , , ,

„I feel You”

O melodie superbă!

Published in: on 15/06/2010 at 11:38 pm  Comments (5)  
Tags:

Prin grădină…

Deşi suntem abia la jumătatea lunii iunie, iată că vara ne arată din plin forţa ei, „bucurându-ne„, mai devreme decât eram obişnuiţi, cu o căldură caniculară chinuitoare. Căutăm umbra, căutăm răcoarea prin tot felul de refugii pe care natura ni le pune din plin la dispoziţie.

Pentru cei care locuiesc la casă, grădina este un loc în care se retrag cu plăcere. Umbra pomilor, florile răsădite cu pricepere sau cele care au răsărit singure, ciripitul păsărilor, uşoarele adieri ale vântului, miresmele din jur, apa rece din fântână, iarba verde … sunt tot atâtea motive pentru care alegi să stai în atmosfera plăcută a unei grădini.

Un mac superb, o pată de un roşu incredibil, imagine a unei frumuseţi gingaşe care fascinează pe orice privitor…

Floare de…pătrunjel! Nu-i aşa că este atât de frumoasă? Ce „arhitecturi” florale incredibile…

„Gura leului”…

…şi tot „gura-leului”, dar în alte „haine”!

Aţi văzut vreodată floare de …morcov? 😀 Iată ce frumoasă e!

Poftiţi şi o …ceapă înflorită! 🙂

Puf!

Galbenul frumos al unei …roşii înflorite! Tot frumos, nu?

Într-un colţ al grădinii, o tufă de trandafiri ne îmbie cu parfumul florilor sale.

În lanul de grâu…

După o primăvară capricioasă, cu multe zile ploioase şi vreme urâtă, dar şi cu atâtea zile frumoase şi senine, vara îşi intra cu putere în drepturi! În locul mugurilor, al primelor frunzuliţe, al primelor flori de primăvară şi al păsărilor ce s-au întors „acasă”, începem să ne obişnuim cu semnele verii fierbinţi, cu frumuseţea unui nou anotimp.

În drumurile noastre, oricât de prinşi am fi de treburi, nu putem să nu ne oprim din alergare şi grăbire pentru a admira un strop de frumuseţe, sădit într-un colţ de natură atât de aproape de noi. Aţi observat cât de frumoase sunt lanurile de grâu însângerate de mulţimile de maci delicaţi, de un roşu incredibil? Sau minunatele albăstrele, ca nişte cioburi de cer presărate pe pământ? Te laşi cuprins de imensitatea lanului ce se întinde leneş spre linia orizontului, îmaintezi anevoie printre spicele mlădioase şi zvelte, savurezi mirosul de verdeaţă proaspătă şi miresmele  miilor de flori, admiri cerul nesfârşit de un albastru irezistibil şi te laşi fermecat de ciripitul incredibil al ciocârliilor care se înalţă curajoase spre soare…

O clipă de răgaz, o secundă de încântare şi bucurie sufletească greu de descris în cuvinte… Avem atâta frumuseţe în jur! Cum să nu o admirăm, să nu iubim această splendoare pură?

O mare de spice de grâu! Deşi nu s-au copt…parcă deja miroase a pâine proaspătă!

O albăstrea superbă!

Ce culoare extraordinară!

Superbe margarete…

…şi maci zvelţi de un roşu nemaiîntâlnit!

Tot felul de floricele, una mai frumoasă decât alta!

Iar printre grâu şi maci se înalţă semeţe şi câteva spice de ovăz.

Un cărăbuş plimbăreţ printre spice!

Şi un melc adormit, aninat de un fir de iarbă…

Un buchet de flori de câmp mai frumos decât orice aranjament floral pe care l-am putea cumpăra. Vi-l ofer cu drag!

Şi un colţ din nesfârşitul cerului!

10 lucruri care NU îmi plac

Am primit de la A.Dama această leapşă. Îi mulţumesc din suflet! Recunosc că mi-a venit destul de greu să mă rezum doar la  zece neplăcute. Nu pentru că aş excela în aspecte mai puţin agreabile mai mult decât ceilalţi oameni, dar nici nu pot să nu reclam lucrurile care mă deranjează (atât la mine, cât şi la ceilalţi). Am cam exagerat cu lămuririle şi nu mă aştept ca oamenii să-şi plece capul ruşinaţi de apostrofările mele! Dar măcar putem încerca, fiecare în dreptul său, să mai îndreptăm câte ceva dintre lucrurile pe care le greşim şi prin care ne urâţim viaţa.

1. Nu-mi place prostia! E atât de multă prostie în lumea asta, încât ajungi să întrebi dacă nu cumva poate fi contagioasă! Ar fi cea mai cumplită …„molimă”! Este păcat că oamenii iubesc atât de mult prostia, pe care o multiplică în infinite variante… Să ai o minimă cultură generală…nu mai este de mult timp un deziderat al oamenilor de azi. Iar dacă se mai asociază prostia şi cu…fudulia (vorba proverbului)…rezultatul e şi mai tragic.

2.  Nu-mi plac oamenii mincinoşi, cei care mint din plăcere, cu „talent”. Oameni care te înşeală pe faţă, care promit şi apoi uită sau se fac că uită. Oamenii frauduloşi, gata să profite de pe urma celorlalţi prin neadevăruri. Aş asocia mincinoşilor şi un alt specimenşmecherii – cei care socot că se pot „strecura” eludând orice regulă, lege sau normă de bun simţ. A fi şmecher a ajuns să fie mai apreciat decât un titlu doctoral!

3. Nu-mi place mizeria, lipsa de curăţenie. Detest oamenii murdari, care preferă să trăiască într-o „împărăţie a jegului”. Şi pentru care, unii găsesc drept scuze sărăcia. Am văzut mulţi oameni săraci, dar casele lor sclipeau de curăţenie. Curăţenia este un minim semn de civilizaţie. Ori …parcă ne îngropăm tot mai mult în gunoaie!

4. Nu-mi place lipsa de disciplină. Consider că omul trebuie să înveţe de mic să fie disciplinat, să ştie să îşi facă un program şi să-l respecte. Degeaba îi blamăm pe nemţi sau pe japonezi, ei sunt acolo unde sunt, iar noi nu vom fi niciodată! Ne place prea mult dictonul: „lasă-mă să te las!”. Priviţi cum se şofează pe şoselele României! O harababură! Atâtea accidente datorate lipsei unei discipline elementare.

5. Nu-mi plac oamenii care nu ştiu să respecte munca celorlalţi. Care calcă în picioare cu nesimţire ceea ce alţii au trudit să facă. Este o adevărată mitocănie să calci în picioare florile sădite de alţii, să arunci gunoaiele pe jos, să nu fii în stare să preţuieşti ceva făcut de alţii. La capitolul acesta noi, românii, suferim rău de tot!

6. Nu-mi plac egoiştii. Oameni care se consideră „buricul pământului”şi singurii care contează. Ceilalţi….parcă nici nu există pentru ei! Privesc cu aroganţă şi dispreţ chiar şi pe cei alături de care trăiesc sau muncesc. Dictonul preferat: „după mine…potopul”! Chiar dacă toţi avem în fiinţa noastră şi o doză de egoism, ştim bine că sunt şi „egoişti pur-sânge”!

7. Nu-mi place prostul gust al multor semeni. Nu ştiu de ce, dar am impresia că societatea contemporană promovează la greu gusturile proaste, kitschul ţipător, strident. Bunul gust este ceva atât de rar şi nu ţine de …snobism, aşa cum cred unii, ci de bunul simţ care lipseşte din educaţia multora. Haine, mâncăruri, preferinţe muzicale, obiecte personale (telefoane, bijuterii, maşini) ş.a. fac obiectul unui prost gust înfiorător.

8. Nu-mi place superficialitatea. Nici la mine, nici la alţii. Luăm în derâdere chiar şi cele mai importante aspecte ale vieţii. Trăim goliţi de sensuri şi semnificaţii şi ne mulţumim doar cu „carcasele” realităţilor.

9. Nu-mi plac scandalagiii, oameni puşi mereu pe ceartă. Cei care găsesc ca singură „metodă” de dialog – tonul ridicat, injuria, mutra încruntată. Astăzi toată lumea ţipă la toată lumea! Şi fiecare crede că are mai multă dreptate decât ceilalţi.

10. Nu-mi place lipsa de moralitate în care se scaldă societatea de azi. În numele libertăţii acceptăm cele mai ciudate lucuri, cele mai nesimţite orori şi deviaţii comportamentale. În numele libertăţii le permitem copiilor să fie imorali, să încerce „experienţe” periculoase, care le distrug sănătatea şi sufletul. Puţin câte puţin uităm de tot ce-i sfânt, uităm de Dumnezeu, de morala creştină, de omenie şi de rostul existenţei noastre. Ne afundăm într-o obsedantă alergare după plăceri, fără niciun discernământ şi fără să vedem că tot nefericiţi suntem cu toată această „des-frânare” a oricăror limite de bun simţ.Dacă vorbeşti cuiva despre „moralitate”, devii neplăcut, enervezi, eşti depăşit sau ai mentalităţi învechite. Fără o „coloană vertebrală”spirituală, fără valori şi principii valabile, unde vom ajunge?

Transmit această leapşă următorilor prieteni: Adrian, Oana, Mihaela, Mirabilissemper, Elisa,  Rodica, BlackCat şi…Shoricel dar şi tuturor celor care trec pe aici în vizită. Puteţi răspunde şi la comentarii. E loc pentru toţi!