„Vara indiană”

Veşnic grăbiţi, mereu pe fugă, într-o perpetuă alergare înnebunitoare, uităm cel mai adesea să mai şi privim în jurul nostru. Nu doar paşii ne sunt grăbiţi, grăbite ne sunt şi gândurile, şi ele alergătoare spre treburile pe care dorim fără contenire să le rezolvăm. Şi tot noi nemulţumiţi!

Spre deosebire de noi, natura îşi urmează mersul ei domol, legile ei minunate, de la care nimic nu se abate, oricât s-ar strădui…omul. Iarăşi omul…

Într-o astfel de zi, în plină grăbire, privirea mi-a alunecat spre marginea drumului. Copacii, înveşmântaţi în culori minunate, îşi etalau discret frumuseţea pe firmamentul unui cer incredibil de senin. Mi-am amintit frumoasa melodie a lui Joe Dassin despre „vara indiană” – toamna târzie ce ne oferă cel mai frumos spectacol de culori de peste an. O clipă de linişte, o oprire aducătoare de pace în suflet, o bucurie fără seamăn pentru acest dar nepreţuit. Chiar dacă paşii au revenit la alergarea lor de dinainte, ceva gingaş a rămas acolo, în suflet.

Frumuseţe fără seamăn!

Verde… galben… roşu…

…şi un cer albastru superb!

Din nou la drum, prin mijlocul frumoasei naturi!

Culorile toamnei… muzica frumuseţii!

Pufuleţ

V-am mai povestit despre căţeluşa mea Bibilica, cea care ne-a umplut ograda de căţei drăgălaşi. Azi a venit rândul lui Pufuleţ, ultimul membru al familiei canine, pe care vi-l prezint cu drag. El face parte din … recolta de toamnă! Din păcate, a rămas singurel, fără compania celorlalţi frăţiori, care au fost foarte bolnăviori.

Pufuleţ este un ghemotoc de blană, pufos şi moale, cu ochişorii negri ca două măsline. Şi, pe deasupra, lătrăcios foc! Glasul lui subţire răsună în curte ca un clopoţel! Iar mama-Bibilica îi veghează cu grijă orice mişcare. Doar e …odorul ei!

Un drăgălaş de căţel!

Aici e puţin cam timorat de … acrobaţia de pe o buturugă! 🙂

Atent la tot ce se petrece în jur!

Pufuleţ şi mămica lui!

Autumnale (III)

Respiraţi frumuseţea toamnei prin toţi porii fiinţei voastre!

Sorbiţi cu privirea  fiecare strop de culoare, fiecare „piesă” din acest incredibil puzzle…

Nu nesocotiţi ceva din ceea ce ni se oferă cu atâta generozitate. Totul e „gratis”, iar admiraţia noastră este cel mai bun „preţ” pentru tot ceea ce primim… Totul este important, totul contează, totul emană frumuseţe şi perfecţiune. Chipul divin răzbate din tot ceea ce este, din cele văzute şi din cele (încă) nevăzute…

Frumoşi mesteceni!

Ruginiul toamnei…

Încă verzi! Unii mai drepţi, alţii mai aplecaţi, parcă te îndeamnă să-ţi plimbi paşii printre ei…

…şi-o păpădie rătăcită-n toamnă!

Ce bogăţie de nuanţe de roşu!

…dar şi de verde!

Ciulinii au şi ei frumuseţea lor. Un buchet cu…ţepi!

Şi aceşti ciorchini, frumoşi la vedere, ce atrag privirile.

Frunze ruginite…

…şi seminţe ce vor încolţi…la primăvară!

Şi peste toate acestea…un cer senin minunat! În acorduri de Bach, simfonia naturii răsună atât de frumos…. Ascultaţi!

 

Lacul

Apa este mai mult decât un element vital, esenţial pentru viaţă. Acolo unde este apa, este viaţă! Oriunde vedem o apă, curgătoare sau nu, ne fascinează, ne atrage… Clipocitul unui râu, vuietul valurilor mării, ropotul picăturilor de ploaie, sunt minunăţii care ne încântă.

Şi luciul apei unui lac ne face să privim spre el ca într-o oglindă. O apă liniştită, dar în ale cărui adâncimi nu ştim ce taine se ascund. Pe malul său admirăm o floare, o salcie pletoasă, o pasăre ce pluteşte agale. Poposim în preajma unui lac liniştit şi parcă ne încărcăm de energie, de pace, de bine.

O salcie plângătoare, aplecată peste lac…

…şi o floricică – un strop de culoare lângă luciul lacului…

Oglinda lacului… Verde liniştit…

Trifoi şi mohor – verdele ierbii şi verdele lacului.

La început de toamnă, iarba îşi recapătă verdele crud din primăvară. O înviorare a naturii care ne bucură ochii, sufletul.

Atât de frumoase!

Autumnale (II)

Un copac…cer senin…albastru nesfârşit… mai aproape… ramuri… frunze… lac…trunchi… tot mai aproape… rănile copacului…păsări plecând….noi, oamenii….toamnă…toamnă…toamnă…

Published in: on 19/10/2010 at 10:20 pm  Comments (4)  
Tags: , , , ,

Impresii londoneze

Cu toţi visăm, pe parcursul vieţii noastre, că vom ajunge să vizităm multe locuri frumoase din lumea întreagă. „Călătorim”… cu gândul prin cele mai fascinante locuri. Ne închipuim explorând teritorii de vis, admirând frumuseţi, cunoscând locaţii noi şi tot felul de oameni. Rămânem, cel mai adesea, cu aceste frumoase şi îndrăzneţe vise, fără ca piciorul nostru să păşească cu adevărat în locurile acestea mult visate. Citim despre aceste locuri, vizionăm la televizor, călătorim „virtual” pe internet şi rămânem cu gândul că…vreodată….poate vom ajunge şi pe acolo.

Dar mai sunt şi „şanse” care ni se oferă, poate tocmai când ne aşteptăm mai puţin, pentru a vedea locuri cu totul speciale. Iar când „norocul”acesta se leagă de numele unor persoane dragi, eşti cu atât mai mult recunoscător celor ce au contribuit la împlinirea unui vis frumos.

La sfârşitul anului trecut, de sărbători, am avut bucuria să vizitez Londra. A fost o experienţă de neuitat. La întoarcerea acasă din periplul londonez, aş fi spus aici atât de multe din noianul de impresii culese din această călătorie. Am lăsat ca aceste impresii să „dospească”, să se aşeze, să se „liniştească”. Ceea ce rămâne în „sertarul cu amintiri”, va fi pentru toată viaţa!

Roata Mileniului sau „ochiul Londrei” – loc vizitat de mii de turişti, dornici să admire panorama marii metropole de la înălţimea acestei construcţii incredibile. În zilele însorite, cei care se încumetă să urce în „comèdie”, pot să admire peisajul londonez până la 40 de kilometri distanţă. O experienţă deosebită!

Palatul Parlamentului britanic – un adevărat simbol al unei naţiuni puternice, care a jucat un rol important în istoria acestei lumi. Alături – Big Ben-ul – unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale Londrei. Este cel mai mare ceas din Marea Britanie şi unul dintre cele mai precise orologii din lume. Numele său se leagă atât de clopotul imens, de 13 tone, amplasat în vârful turnului de 106 m, cât şi de  numele celui ce s-a ocupat de montarea clopotului orologiului – comisarul Benjamin Hall – poreclit şi Big Ben, datorită staturii sale robuste.

Tamisa cea „frumos curgatoare” 🙂

Palatul Buckingham – celebra reşedinţă regală britanică. Englezii au un respect deosebit pentru monarhie. Majestatea Sa Regina Elisabeta nu este doar un şef al statului, ci un adevărat simbol al întregii naţiuni!

Monumente impresionante ce amintesc de strălucirea unuia dintre cele mai mari imperii ale lumii.

Westminster Bridge

Salvador Dali – o „prezenţă” impresionantă pe malurile Tamisei.

Roata mileniului

Gloden Jubilee Bridge – pod pietonal inaugurat în anul 2003. Alt punct de atracţie pentru vizitatorii atât de numeroşi.

Pe urmele lui…Sherlock Holmes! Nu doar un personaj literar… 🙂

În piaţa Trafalgar Square.

Faimoasele gărzi care veghează reşedinţa regală.

Monumentul Reginei Victoria din faţa Palatului Buckingham. Un monument închinat regalităţii britanice.

Winter Wonderland în Hide Park Corner. Un parc imens, loc ideal pentru relaxare. Camera foto nu m-a ajutat să surprind şi furnicarul de oameni din acest loc unde am rămas surprins să aud şi „Dragostea din tei” – melodia celor de la O-Zone. Foarte apreciată şi fredonată cu plăcere!

Dulciuri de tot felul!

Imagine din cartierul Hanslow. Unul dintre multele cartiere londoneze.  Casele făcute după acelaşi „tipar”, te pun în mare încurcătură. Ţi se pare că te afli în acelaşi loc şi că toate străzile sunt la fel. Un copac, un magazin, un monument, te fac să vezi că eşti  mereu în alt loc, într-una dintre cele mai mari metropole ale lumii.

Voi mai reveni şi cu alte fotografii şi impresii.


Autumnale (I)

Iarăşi toamnă!

De fiecare dată avem parte de…altceva. Acelaşi „spectacol” în interpretări atât de diferite. Nici măcar noi, oamenii, nu mai suntem aceiaşi ca anul trecut. Şi nici natura! Alte frunze căzute, alte fire îngălbenite de iarbă, alte triluri de păsări şi…alţi nori pe cer! Cu toate acestea, frumuseţea naturii rămâne…frumuseţe! Un mozaic cu milioane de piese, în nuanţe spectaculos de frumoase.

Un miracol care se cere descoperit şi gustat cu întreaga fiinţă, de către noi toţi.

Bucuraţi-vă de frumuseţe! Bucuraţi-vă de această toamnă!

Galben…verde…ruginiu…

O „amprentă” a toamnei….

Covor….

Frumuseţe autumnală. Daaa, frumuseţe!

Frunze „poposite” în cădere printre …alte frunze..

Toamna a venit şi pe aleile parcului.  Ca să ne bucure din plin!

Chiar dacă au fost şi destule zile ploioase, mohorâte, au fost şi zile în care soarele ne-a zâmbit călduros şi strălucitor, jucându-şi razele printre frunzele copacilor, pe chipurile oamenilor…

În fiecare colţ din natură aflăm frumuseţea! Ne invită să o căutăm…

 

 

John Lennon

Anul acesta ar fi împlinit 70 de ani. Milioanelor de admiratori le-ar fi, probabil, greu să şi-l închipuie bătrân. A rămas în inimile tuturor doar cu acel chip de tânăr rebel, atât de îndrăgostit de viaţă. Iar cântecele sale spun tot despre cel ce a fost şi va rămâne…John Lennon!

John Lennon (n.9 oct.1940 – m.8 dec.1980)

„Viaţă de cimitir”

O piesă de teatru este un prilej de bucurie şi de îmbogăţire sufletească. O evadare din cotidian şi o „experienţă” inedită pe care o trăim „pe viu” ca spectatori. Prin interpretarea artiştilor, ne împărtăşim şi noi, privitorii, de sentimente, stări sufleteşti, situaţii de viaţă deosebite. Teatrul ca o …şcoală a vieţii.

Viaţă de cimitir” este o piesă de teatru nouă, recent lansată pe scenă de către autoarea ei, nimeni alta decât cunoascuta şi apreciata actriţă – doamna Rodica Popescu Bitănescu. Nu doar o actriţă foarte iubită, dar şi un dramaturg apreciat, care promite să dăruiască publicului şi alte piese bune. Alături de colegii actori, actriţa-autor interpretează un rol-cheie cu acelaşi talent cu care ne-a obişnuit de fiecare dată.

Chiar dacă titlul piesei dă oarece fiori, este vorba de o comedie savuroasă, dar plină de învăţăminte care te fac, după ce ieşi din sală, să meditezi mai serios la viaţă, la problemele existenţiale pe care prea lesne le uităm, le ignorăm… Este o piesă despre viaţă şi moarte, despre deşertăciunile vieţii, în care ne irosim prea adesea clipe preţioase, despre iubire, despre Judecata de după moarte, despre starea sufletului după moarte, despre legătura dintre cei vii şi cei morţi şi multe alte aspecte. O piesă despre VIAŢĂ pur şi simplu!

Personajul principal este…MOARTEA! – interpretată magistral de către doamna Rodica Popescu Bitănescu. Imaginea ei este departe de ceea ce ne-am obişnuit până acum. Adică, în locul unei fiinţe hidoase, înfricoşătoare, de data asta ni se prezintă o doamnă elegantă, tăcută, serioasă, dar şi zâmbitoare, înţeleaptă în cuvinte şi mereu atentă la cele spuse de către cei vii sau cei morţi. În locul negrului cernit, poartă cu eleganţă haine în nuanţe violet („culoarea doliului regal”- după cum singură spune). Acţiunea se petrece într-un cimitir, în două planuri paralele: cei vii, care vin la mormintele celor dragi, cu flori şi suflete îndurerate, iar alături, nevăzuţi de către primii, sufletele celor morţi, care privesc cu resemnare spre cei dragi, aflaţi în viaţă, neputând comunica în niciun fel cu aceştia. Între cele două planuri se află Moartea – cea care se declară singură ca fiind „cea mai mare certitudine din viaţa fiecărui om!”. De când ne naştem, ştim sigur că într-o zi vom…muri!

Este o temă extraordinară, una dintre cele mai chinuitoare întrebări ale oamenilor dintotdeauna: ce se întâmplă cu oamenii după ce mor? De ce nimeni nu se mai întoarce de acolo, din lumea morţilor? Ce se întâmplă cu sufletul omului după moartea trupului? Şi toate celelalte întrebări chinuitoare. Care revin în gândurile noastre mai ales atunci când cineva apropiat pleacă dincolo, spre zări necunoscute muritorilor atât de ignoranţi în cele cu adevărat importante pentru ei. Abia dincolo lucrurile se lămuresc şi tot ceea ce a fost „alergare după vânt” şi risipire, îşi vădeşte efemeritatea. Un om care a alergat toată viaţa după bani, strângându-i cu plăcere, realizează după moarte că nu-i mai sunt de niciun folos şi alţii îi risipesc fără nicio reţinere. Nimeni nu ia cu el nimic din cele agonisite, după moarte! Doar sufletul cu „comorile” lui. Cu împlinirile şi cu nerealizările, cu bucuriile şi cu tristeţile din timpul vieţii.

Moartea cea înţeleaptă este cea care îşi face întotdeauna datoria, respectând cu stricteţe „regulile jocului” şi, mai ales, pe Acela care a dat aceste reguli. Despre Dumnezeu ea vorbea întotdeauna cu respect, recunoscându-I puterea, măreţia, veşnicia, sfinţenia. Ea, Moartea, este cea care ne smulge din iureşul nebun al vieţii pământeşti, pentru a ne duce spre adevărata Viaţă. Mai mult decât o fac oamenii, moartea priveşte întotdeauna viaţa cu respect, cu preţuire şi într-un mod corect! Noi, oamenii, rămânem nişte „eterni naivi”, bieţi muritori care nu realizăm adevărata valoare a Vieţii.

Vă recomand cu căldură această piesă de teatru. Sigur o să vă placă!