„Viaţă de cimitir”

O piesă de teatru este un prilej de bucurie şi de îmbogăţire sufletească. O evadare din cotidian şi o „experienţă” inedită pe care o trăim „pe viu” ca spectatori. Prin interpretarea artiştilor, ne împărtăşim şi noi, privitorii, de sentimente, stări sufleteşti, situaţii de viaţă deosebite. Teatrul ca o …şcoală a vieţii.

Viaţă de cimitir” este o piesă de teatru nouă, recent lansată pe scenă de către autoarea ei, nimeni alta decât cunoascuta şi apreciata actriţă – doamna Rodica Popescu Bitănescu. Nu doar o actriţă foarte iubită, dar şi un dramaturg apreciat, care promite să dăruiască publicului şi alte piese bune. Alături de colegii actori, actriţa-autor interpretează un rol-cheie cu acelaşi talent cu care ne-a obişnuit de fiecare dată.

Chiar dacă titlul piesei dă oarece fiori, este vorba de o comedie savuroasă, dar plină de învăţăminte care te fac, după ce ieşi din sală, să meditezi mai serios la viaţă, la problemele existenţiale pe care prea lesne le uităm, le ignorăm… Este o piesă despre viaţă şi moarte, despre deşertăciunile vieţii, în care ne irosim prea adesea clipe preţioase, despre iubire, despre Judecata de după moarte, despre starea sufletului după moarte, despre legătura dintre cei vii şi cei morţi şi multe alte aspecte. O piesă despre VIAŢĂ pur şi simplu!

Personajul principal este…MOARTEA! – interpretată magistral de către doamna Rodica Popescu Bitănescu. Imaginea ei este departe de ceea ce ne-am obişnuit până acum. Adică, în locul unei fiinţe hidoase, înfricoşătoare, de data asta ni se prezintă o doamnă elegantă, tăcută, serioasă, dar şi zâmbitoare, înţeleaptă în cuvinte şi mereu atentă la cele spuse de către cei vii sau cei morţi. În locul negrului cernit, poartă cu eleganţă haine în nuanţe violet („culoarea doliului regal”- după cum singură spune). Acţiunea se petrece într-un cimitir, în două planuri paralele: cei vii, care vin la mormintele celor dragi, cu flori şi suflete îndurerate, iar alături, nevăzuţi de către primii, sufletele celor morţi, care privesc cu resemnare spre cei dragi, aflaţi în viaţă, neputând comunica în niciun fel cu aceştia. Între cele două planuri se află Moartea – cea care se declară singură ca fiind „cea mai mare certitudine din viaţa fiecărui om!”. De când ne naştem, ştim sigur că într-o zi vom…muri!

Este o temă extraordinară, una dintre cele mai chinuitoare întrebări ale oamenilor dintotdeauna: ce se întâmplă cu oamenii după ce mor? De ce nimeni nu se mai întoarce de acolo, din lumea morţilor? Ce se întâmplă cu sufletul omului după moartea trupului? Şi toate celelalte întrebări chinuitoare. Care revin în gândurile noastre mai ales atunci când cineva apropiat pleacă dincolo, spre zări necunoscute muritorilor atât de ignoranţi în cele cu adevărat importante pentru ei. Abia dincolo lucrurile se lămuresc şi tot ceea ce a fost „alergare după vânt” şi risipire, îşi vădeşte efemeritatea. Un om care a alergat toată viaţa după bani, strângându-i cu plăcere, realizează după moarte că nu-i mai sunt de niciun folos şi alţii îi risipesc fără nicio reţinere. Nimeni nu ia cu el nimic din cele agonisite, după moarte! Doar sufletul cu „comorile” lui. Cu împlinirile şi cu nerealizările, cu bucuriile şi cu tristeţile din timpul vieţii.

Moartea cea înţeleaptă este cea care îşi face întotdeauna datoria, respectând cu stricteţe „regulile jocului” şi, mai ales, pe Acela care a dat aceste reguli. Despre Dumnezeu ea vorbea întotdeauna cu respect, recunoscându-I puterea, măreţia, veşnicia, sfinţenia. Ea, Moartea, este cea care ne smulge din iureşul nebun al vieţii pământeşti, pentru a ne duce spre adevărata Viaţă. Mai mult decât o fac oamenii, moartea priveşte întotdeauna viaţa cu respect, cu preţuire şi într-un mod corect! Noi, oamenii, rămânem nişte „eterni naivi”, bieţi muritori care nu realizăm adevărata valoare a Vieţii.

Vă recomand cu căldură această piesă de teatru. Sigur o să vă placă!

The URI to TrackBack this entry is: https://alexandrone.wordpress.com/2010/10/03/%e2%80%9eviata-de-cimitir%e2%80%9d/trackback/

RSS feed for comments on this post.

8 comentariiLasă un comentariu

  1. Spui bine: „nimeni nu ia cu el nimic din cele agonisite, după moarte! Doar sufletul cu „comorile” lui.”
    Aş adăuga, dacă îmi dai voie: sufletul umplut cu toţi cei ce l-au atins în moduri miraculoase, chiar dacă mai apoi au ales să plece de lângă noi: l-au atins cu bunătate, blândeţe, cu dragoste, devotament. Adevărate comori şi acestea! Ce bine că sufletul nu pleacă niciodată gol. I-ar fi şi lui atât de dor…

    Apreciază

    • # Da, sunt multe „comori sufleteşti” de care am trebui să fim cel mai mult preocupaţi, pentru că ele rămân cu adevărat şi dincolo de „proba” morţii. De fapt sunt cele care contează. Un suflet „gol” de ele…este un suflet pustiit.

      Apreciază

  2. Abia astept sa vad la Iasi aceasta piesa. Am mai vazut prima piesa a doamnei Rodica Popescu Bitanescu – Cinci femei de tranzitie si intr-adevar am plecat din sala meditand…
    Am realizat atunci si un interviu cu domnia sa si o cronica pe marginea piesei… intamplator… am scris si eu la un moment dat… O pisa despre VIATA pur si simplu!…
    Si mi-a ramas in minte o replica din final… „Ca la moara ne macina viata, nu iarta pe nimeni…”
    Poti citi aici http://elenaraicu.wordpress.com/2010/10/14/rodica-popescu-bitanescu-in-curand-la-iasi-cu-spectacolul-viata-de-cimitir/ cateva ganduri dar si un interviu cu Rodica Popescu Bitanescu, pe care l-am realizat prin 2008 cu prilejul acelui spectacol… la Iasi.

    Apreciază

    • # Mulţumesc de vizită! Prima piesă a doamnei Rodica nu am văzut-o, dar am auzit că este faină. Acum îmi doresc şi mai mult să o văd! M-a surprins foarte mult că este talentată nu doar la interpretat, ci şi la scris piese.
      Numai bine!

      Apreciază

  3. eu voi fi la teatru maine … am sa revin cu impresii !

    Apreciază

    • # Foarte frumos!Mă bucur pentru tine. Aşteptăm impresiile! 🙂

      Apreciază

  4. Am vazut piesa …si moartea omului cel mai drag imi este foarte cunoscuta ca ” poveste ” am trait-o pe viu ! Daca un timp sufletul meu a fost gol si inert … dupa mult timp am inteles de ce nu vrea Dumnezeu sa ajung acolo … sa intregesc un intreg … mai am de daruit aici … mai am lectii de invatat … rolul meu nu este incheiat … cu siguranta ne vom reintalni , atunci si acolo !\

    Apreciază

    • # Într-adevăr, piesele de teatru sunt pagini desprinse din viaţa reală. Şi tocmai aceasta este minunat, când vizionând o piesă de teatru, ne regăsim pe noi înşine în acea operă dramatică.
      Îţi mulţumesc pentru vizită şi pentru gândurile împărtăşite. Şi îţi doresc să îţi împlineşti cât mai bine „rolul” propriei vieţi!

      Apreciază


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: