La mulţi ani fericiţi!

Iată că am ajuns şi la sfârşitul lui 2010! Un an plin cu de toate, şi bune şi rele. „Bucuroşi le-om duce toate…” – vorba poetului. La sfârşit de an ne facem un bilanţ, ne gândim la cele ce am reuşit să le împlinim, la cele ce nu le-am reuşit, ne gândim la cele bine făcute, dar şi la cele ce le-am greşit. E bine să ne facem socotelile, înainte de a trece într-un an nou. Pentru ca să ştim de unde pornim la un nou drum.

Anul Nou este un nou început. Un început plin de speranţă, de fiecare dată! Ne adunăm împreună, alături de familie, de cei dragi, de cei apropiaţi de sufletul nostru şi întâmpinăm cu bucurie şi speranţă acest nou început, pe care Dumnezeu ni-l dăruieşte. Ne urăm unii altora atâtea lucruri frumoase. Ar fi bine să nu le uităm şi chiar să ne străduim să le şi împlinim. Să fie nu doar urături, ci chiar cuvinte roditoare.

La mulţi ani, tuturor celor care au trecut pe aici, prin Lumea lui Alexandru! Vă mulţumesc din suflet, dragi prieteni, pentru vizitele vostre, pentru gândurile şi cuvintele calde pe care mi le-aţi lăsat de fiecare dată. Vă mulţumesc şi pentru că aţi avut răbdare să-mi acordaţi clipe din viaţa voastră, răsfoind modestele mele cuvinte prin care am încercat să vă spun câte ceva. Nu voi înşira nume, aş risca să uit pe cineva. Dar vă port în inimă pe fiecare, cu preţuire şi prietenie. Şi sunt bucuros că am cunoscut atâţia oameni minunaţi.

Dumnezeu să vă dăruiască un An Nou fericit, cu sănătate, bucurii şi împliniri, alături de toţi cei dragi vouă.

La mulţi ani tuturor!

Şi un Pluguşor, după datină, dar ceva mai …special ca interpretare! Sper să vă placă! 🙂

La mulţi ani!

Anunțuri

Urme prin zăpadă…

Când afară ninge, totul în jur se îmbracă într-o minunată haină albă de nea. Totul străluceşte, totul este curat şi frumos. Lumea întreagă pare să se transforme într-o lume de vis… O lume de poveste…Vă mai amintiţi de bucuria din copilărie, atunci când vedeam prin fereastră primii fulgi de zăpadă, plutind alene, parcă cernuţi din nori de o mână nevăzută? Abia aşteptam să se aştearnă stratul de zăpadă, ca să ieşim cu săniuţele la joacă… Dar primul lucru pe care îl făceam, era să alergăm şi să facem urme, cât mai multe urme prin covorul pufos de zăpadă.  Un fel copilăresc de a lua în stăpânire zăpada…”noastră”!

Chiar dacă vremea copilăriei a trecut demult şi alte generaţii şi generaţii de copii ne-au urmat, obiceiul explorării zăpezii proaspăt aşternute, a rămas la fel de viu. Copiii lasă în neaua proaspătă urmele trecerii lor printr-o lume albă şi frumoasă.

Urme ale trecerii prin viaţă…

Pârtieeee!

Cărări albe…

O salcie aplecată peste lacul îngheţat.

O moară ce macină …trecerea vremii…

Şi urme ale verii care-a fost…

urme

„Te uită cum ninge decembre…”

Suntem în plină perioadă a Sărbătorilor. O perioadă din an pe care o aşteptăm cu mare nerăbdare şi bucurie. Totul este atât de … „special” la sfârşitul anului. Bucuria Crăciunului ne face să fim mai buni şi să ne amintim mai bine unii de alţii şi de cele pe care le cam uităm de-a lungul anului.

Crăciunul are un farmec cu totul aparte când este „asortat” cu zăpadă. Anul acesta nu prea a fost zăpadă şi i-am cam dus dorul. Iată că nu am aşteptat prea mult şi cerul a început să aştearnă peste toată ţara o nea pufoasă şi atât de frumoasă.

Este decembrie şi este frumos! Să ne bucurăm din plin şi de această iarnă!

Totul este acoperit cu acest veşmânt frumos de nea!

Alb şi…pufos!

Căsuţa din poveşti!

Simpaticul om de zăpadă!

Şi-o bancă înzăpezită…

Şi un cântec frumos!

 

Crăciun fericit!

A rânduit Dumnezeu cel bun să mai adăugăm la viaţa noastră încă un Crăciun! Să-I mulţumim cu credinţă şi sinceră recunoştinţă! La fel cum se cuvine să-I mulţumim pentru toate binefacerile Sale şi pentru mântuirea dăruită nouă, oamenilor, prin Fiul Său Cel născut în ieslea din Betleem.

În această sfântă zi a Crăciunului, să ne luminăm sufletul la lumina stelei din Betleem şi să primim cu bucurie Naşterea Pruncului Mântuitor în viaţa noastră, aşa cum L-au primit păstorii şi magii.

Multă sănătate, bucurie şi binecuvântare de la Cel de Sus, vă doresc din inimă tuturor!

Peisaj de iarnă

Sfintele Sărbători ale Crăciunului sunt atât de aproape! Le aşteptăm cu bucurie în suflet şi cu nerăbdare. Pentru că, de fiecare dată, ele ne aduc în suflet lumină, speranţă, încredere şi pace. Oricât de greu ar fi fost anul pe care ne pregătim să-l încheiem, de Crăciun lăsăm loc speranţei în inimile noastre!

Şi, pentru că aşa este frumos, a avut grijă Cel de Sus să ne „asorteze” Sărbătorile cu zăpadă din belşug. Un Crăciun cu zăpadă, cu ţurţuri la streşini, cu copaci plini de nea, cu mult alb strălucitor de jur-împrejur. Ce poate fi mai frumos?

Covor de nea şi verdele brazilor!

Alb strălucitor, în lumina soarelui de decembrie…

Zăpada pufoasă, împodobind ramurile…

O căsuţă ca-n poveşti!

E vremea săniuţelor! Căruţa….să aştepte liniştită până la primăvară! 🙂

O cuşmă albă, din zăpadă, în vârful unui par de la gard. Parcă ar fi capul unui…pitic din poveste!

Strălucitor de frumos! O mulţime de cristale de gheaţă…

Arse de ger, câteva fire de iarbă au scos capul afară din plapuma de zăpadă!

Şi un colind duios care să vă aducă bucurie în suflet!

In memoriam…

A fost odată Decembrie 1989….Da, a fost odată un decembrie însângerat, cu zăpadă ce n-a mai fost albă ci înroşită de sângele celor ce au ales să moară pentru libertate şi demnitate. „Vom muri şi vom fi liberi! „– a sunat strigătul lor ca o adevărată chemare al luptă. O luptă care avea să ne aducă o eliberare, o descătuşare dintr-o robie chinuitoare. O libertate pe care nu am învăţat să o preţuim aşa cum s-ar fi cuvenit. O libertate care ar fi trebuit să ne oblige să nu uităm niciodată acel decembrie 1989! Din respect pentru cei ce au murit şi s-au jertfit atunci…

Este prea tristă tăcerea pe care o lăsăm să se aştearnă peste memoria acelor zile… Este prea trist că cei mai tineri nici nu ştiu ce s-a întâmplat atunci. Că nici nu au auzit, dar, mai grav, că nici nu li s-a spus. Că nimeni nu le-a povestit…. Că nu li s-au arătat locurile unde sângele a curs ca preţ de libertate…

Să nu-i uităm niciodată pe eroi!

Veşnică să le fie pomenirea!

 

 

Fulgi de nea!

A venit zăpada şi pe la noi! Cu adevărat este iarnă şi simţim din plin asta datorită gerului care  ne pişcă faţa. Primii fulgi de zăpadă s-au aşternut peste întreaga natură…

Să avem o iarnă frumoasă şi binecuvântată! Iar bucuria apropiatelor Sărbători Sfinte ale Crăciunului, să ne umple viaţa de bucurie!

E iarnă iar şi e vremea colindelor!

Published in: on 15/12/2010 at 10:45 pm  Comments (8)  
Tags: , , , ,

Prin pădure

Chiar dacă zăpada nu a acoperit toată ţara, albind peisajul numai prin unele zone, frigul de afară ne goneşte în casă, la căldură… Este anotimpul marilor sărbători creştine, al bucuriei de a fi alături de cei dragi, în jurul pomului de Crăciun, cu sufletele pline de lumina stelei din Betleem….

Afară, nu ne prea mai îmbie vremea la plimbare. Astă-vară, sub soarele strălucitor, o plimbare prin umbroasa pădure era… o binecuvântare! Ciripit de păsărele, răcoarea de sub copaci, iarba verde, floricelele… Frumos tare! Acum, pădurea este atât de golaşă şi, chiar dacă ne oferă tot frumuseţe,  prin măreţia ei, gândul ne zboară tot la verdele verii. Până atunci… mai este mult aşa că aşteptăm neaua strălucitor de albă, care se va aşterne ca un covor imaculat peste toate. Va veni, cât de curând!

Crengile copacilor ca nişte braţe înălţate spre cer…

Câteva frunze care au „supravieţuit” frigului… Amintiri de astă-vară…

Published in: on 13/12/2010 at 8:16 pm  Comments (2)  
Tags: , , , , ,

Arici pogonici

Aţi văzut vreodată un arici? Este tare simpatic şi, în ciuda „pădurii de ţepi” din spatele său, îţi vine să-l…mângâi. Numai că…el chiar înţeapă! 🙂 Este şi foarte temător când vede curioşi prin preajma sa. Cu ce să se apere şi el? Cu ţepii din spinare!

Am avut ocazia să fotografiez un arici, culmea! în mijlocul unui oraş mare, la Constanţa. Era vară, era noapte şi afară era tot cald după o zi caniculară. Într-un tufiş din apropiere, tot foşnea ceva prin iarbă. Curiozitatea m-a împins să văd ce e. Când l-am văzut pe Aricică, m-am bucurat de o aşa prezenţă inedită. L-am mângâiat puţin pe spinarea ţepoasă şi m-am bucurat că nu s-a făcut ghem. Poate că se obişnuise cu oamenii!? M-am bucurat că am putut să-i fac o poză în care am putut să-l surprind în toată „măreţia” lui. Nu-i aşa că este tare drăgălaş? Citeam într-o revistă că uneori se apropie de casele oamenilor şi, dacă au parte de puţină mâncărică şi linişte, rămân acolo şi nu se mai feresc atât de tare de oameni. Cum o fi să ai o grădină cu…arici? 😀

Mi-am amintit de revista care mi-a încântat copilăria. Se numea…”Arici pogonici„. Vă mai amintiţi de ea?

Roade

Spuneam deunăzi că resimţim cu putere nostalgia după zilele frumoase ale toamnei ce a trecut. Vremea de acum este atât de neprietenoasă, încât nu ne rămâne decât să privim pe fereastră curgerea stropilor de ploaie sau de lapoviţă, bucuroşi că stăm în casă, la căldură…

Uitându-mă printre pozele „culese” astă-toamnă, am regăsit cu drag pe cele care îmi amintesc de roadele toamnei… „Rod bogat pământu-a dat…” – spunea o poezie din anii de şcoală… An de an, toamna este un anotimp al roadelor, al bilanţului pentru munca de pe parcursul unui an întreg. Bunătăţi nespuse ne sunt dăruite de către Cel de Sus, spre hrana şi mulţumirea noastră. Se cade să-I fim recunoscători pentru tot ceea ce primim.

Gutui amărui, cu puf galben ca de pui!

Galbenă gutuie…

Roade bogate, puse bine, la adăpost…

…şi mere roşii, dulci şi parfumate…

Îţi vine să întinzi mâna şi să-l culegi! 🙂

Frunza din vii…amintire a toamnei ce a trecut…