Sfârşitul toamnei

Parcă ieri ne întristam pentru că vara cea călduroasă a trecut aşa de repede! Şi, odată cu ea, zilele de vacanţă, călătoriile, locurile frumoase pe care le-am vizitat… Ne-am bucurat că toamna a fost una lungă şi cu multe zile frumoase, nesperat de călduroase. Aproape că ne şi gândeam că am putea avea un Crăciun…”canicular”! 🙂  Ei bine, Iarna ştie ea cel mai bine cum să ne readucă la realitate. Chiar în prima zi a lui decembrie, şi-a luat rolul în primire cu multă hotărâre! Nu a întârziat niciun pic de la „întâlnire”. Aşteptăm să vedem „surprizele” pe care ni le va oferi…

Rămânem cu nostalgia zilelor călduţe de toamnă, a plimbărilor prin mijlocul naturii, a paşilor purtaţi printre frunze foşnitoare, a simfoniei de culori cum numai toamna putem vedea… Le păstrăm în suflet ca pe nişte amintiri dragi – imagini ale zilelor ce au trecut din viaţa noastră…. Până când ne vom reîntâlni cu ele, mai este mult. Dar…Dumnezeu le-a rânduit cel mai bine pe toate. Şi această „curgere” a timpului…a vremurilor…

Să fim sănătoşi cu toţi! Şi să avem parte de o iarnă frumoasă. Apoi …încă o primăvară…şi o vară…şi încă o toamnă…şi tot aşa… Să ne bucurăm de viaţă!

Vă ofer aici câteva „amintiri” din toamna ce-a trecut.

Copac „în flăcări”!

„Covor”…

Nuanţe de roşu. Totul în roşu!

Muşchi, flori, frunze…

…şi mult galben…

…şi verde şi… cer senin…

Bobiţe roşii – mărgelele din tufiş! 🙂

Ce „pictor” ar fi reuşit asemenea nuanţe?

O ultimă „reprezentaţie”…a frunzelor.

Printre …picături!

Gândăcei la …plajă!

Frunze în cădere…

Rămas bun, frumoasă Toamnă!

Reclame

România DA!

Pe 1 Decembrie, de Ziua Naţională a tuturor românilor, la aniversarea celor 15 ani de existenţă, ProTv spune Romania Da! Cea mai iubită televiziune din Romania, care timp de 15 ani ne-a îndemnat să „gândim liber”, ne propune în această zi aniversară, tuturor românilor, o nouă provocare: aceea de a spune Romania DA!

Este prea mult “nu” în jurul nostru, iar ProTv ne propune să înlocuim toate aceste “nu”-uri cu un mare DA! Dincolo de toate problemele cu care ne confruntăm, să credem şi să sperăm că putem avea România pe care ne-o dorim! Să ne unim eforturile, fiecare acolo unde ne aflăm, pentru a înfăptui visul de a avea o ţară care să inspire tuturor admiraţie şi mândrie, un loc pe care să-l numim întotdeauna “acasă” şi pe care să-l lăsăm urmaşilor noştri ca pe cea mai de preţ moştenire.

De Ziua Naţională, cei de la Pro Tv ne-au oferit imaginea unei Românii a speranţei, a unei ţări din care s-au ridicat atâţia oameni de seamă, oameni care au adus renume ţării şi neamului nostru, oriunde s-au preumblat prin lume. Dar şi oameni simpli, faţă de care poţi să spui oricând: “Jos pălăria!” Toată aprecierea noastră pentru această minunată iniţiativă şi pentru întreaga echipă Pro Tv!

La mulţi ani, România!

La mulţi ani, ProTv!