Cip-cirip!

V-am mai povestit aici despre cănăruşii mei dragi – Gălbenuş şi Cocolino. Prezenţa lor este o adevărată bucurie! După o zi grea, când vin obosit acasă, ei mă întâmpină cu ciripitul lor vesel, de parcă ar vrea să mă întrebe cum mi-a fost peste zi. Seara, îmi place să le deschid uşiţa de la colivie şi să-i las să zboare în voie prin cameră. Gălbenuş – mai curajos şi cu experienţă – profită imediat de invitaţia la libertate şi trage câteva raiduri prin cameră. Adoră să stea pe colţul de sus al bibliotecii – un loc de unde are o privelişte foarte bună. Acolo îi place cel mai bine să cânte şi ne priveşte cu luare-aminte, să vadă dacă îi admirăm cum se cuvine serenadele: „cip-cirip, cip-cirip, ţurlu-ţurlu!” De acolo aterizează pe colivia lui, de unde îşi salută consoarta cu bucurie, iar ea îl priveşte cu multă admiraţie.

Tot  Gălbenuş este cel care a reuşit să-şi învingă teama şi să se apropie de noi ori de câte ori vede ceva interesant pe masă. O cană cu apă sau o felie de pâine – îi stârnesc din plin curiozitatea micuţului canar. Priveşte cu luare aminte la noi, cu ochişorii lui negri şi mai mici decât două grăunţe de piper. Când vede privirile noastre, începe de îndată ciripitul său zglobiu, umplând casa cu o muzică atât de plăcută.

Două sufleţele minunate!

Ce-aveţi de băut aici? – pare că spune Gălbenuş!

Sus, pe…acoperişul coliviei!

Îmi place şi mie pâinica!

Asta este toată pentru mine?

Memoria zilei

Este bine să ne amintim, măcar din când în când, despre oamenii de seamă care au lăsat o „urmă” frumoasă a trecerii lor pe acest pământ. Oameni la care ne putem raporta cu respect şi cărora le putem admira realizările. Oameni care au creat prin profesia sau talentul lor, repere ale unei valori umane de excepţie.

În ziua de 27 ianuarie, avea să se nască la Salzburg, în anul 1756, unul dintre cei mai prodigioşi şi talentaţi creatori în domeniul muzicii clasice – Wolfgang Amadeus Mozart. Un adevărat geniu al muzicii care, în scurta sa viaţă (doar 35 de ani!) – a compus atât de multe opere rămase „nemuritoare” în patrimoniul cultural al omenirii. Preţuirea geniului său muzical, o putem arăta mai ales prin cunoaşterea şi ascultarea operelor sale. Muzică adevărată, armonie a sunetelor care ridică sufletele spre înălţimi celeste.

Nemuritorul Requiem.

Simfonia nr.25

…şi opera Don Giovanni.

Mica Serenadă – cine nu a auzit-o măcar o dată?

*  *  *

*

Tot pe 27 ianuarie, dar în anul 1936, s-a născut actorul român Florin Piersic. Un om de un farmec deosebit, care a marcat atâtea generaţii de spectatori sau telespectatori. Rolurile memorabile interpretate de marele artist, au rămas în memoria admiratorilor săi. Mărgelatul, Şaptecai, Harap alb – sunt doar câteva dintre multele roluri, magistral interpretate de către marele actor. Iar talentul de povestitor…îl ştim foarte bine şi îl admiram cu drag.

Dacă Mozart a trecut demult la cele veşnice, Florin Piersic încă ne mai încântă sufletele cu verva sa neostoită, chiar şi la cei 75 de ani pe care i-a împlinit azi.

La mulţi ani, Maestre! Să ne trăiţi încă mulţi ani şi să ne bucuraţi sufletele aşa cum ştiţi atât de bine!

Muzica anilor….

Am primit de la un prieten, ceva foarte drăguţ, intitulat „Music Time Machine”. Un fel de tonomat on-line, la care poţi reasculta melodii de demult. Am fost curios să ascult melodiile care erau în vogă în anul 1970 – anul când am deschis ochii spre această lume. Se cânta bine! Chiar foarte bine. Iar melodiile aveau un… „parfum” aparte, faţă de cele cu care ne delectăm azi. Dacă doriţi să vedeţi această pagină, daţi click AICI. Vă doresc audiţie plăcută!

Mai jos, v-am pus trei melodii alese de mine, din muzica anilor 70. Sper să le ascultaţi cu plăcere.

Carpenters

Inegalabilii Beatles

O voce de aur: Elton John

Published in: on 21/01/2011 at 9:30 am  Comments (14)  
Tags: , , ,

Eternitate

L-am reascultat zilele trecute, la tv,  pe George Nicolescu cântând melodia aceasta atât de frumoasă. Un (ne)văzător, cântând minunat despre eternitate, despre iubire, despre imensitatea cerului senin… Foarte frumos! Apoi a vorbit despre sine, despre modul cum a ştiut să se bucure de tot ceea viaţa i-a oferit. O adevărată lecţie pe care acest om ne-o dă tuturor. Mai „văzător” decât mulţi „orbi” la suflet.

Published in: on 16/01/2011 at 10:29 pm  Comments (12)  
Tags: , , , ,

Eminescu

161 de ani de la naşterea marelui Poet. S-au spus multe, s-au scris multe despre geniul poetului naţional. Uneori, cuvintele noastre  sunt de prisos. Opera lui grăieşte mai bine decât oricine.

Omagiul nostru, marelui Eminescu!

În vizită la Chelsea

Vă povesteam deunăzi (aici) despre plimbarea făcută cu un an în urmă la Londra. Impresii frumoase, o lume cu totul deosebită, locuri minunate pe care am avut ocazia să le văd. Poate voi mai aduce pe aici şi alte poze. Am făcut atât de multe! Amintiri frumoase.

Unul dintre locurile vizitate care m-au impresionat mult, a fost stadionul echipei londoneze Chelsea. Un adevărat templu al fotbalului. Şi, pentru că echipa mea de suflet (…Unirea Urziceni!) mai era numită şi Chelsea Bărăganului (în vremurile ei bune, când era antrenată de Dan Petrescu – fost jucător la Chelsea din…Londra), m-am simţit tare mândru să păşesc în acest loc unde mari sportivi au cunoscut cu adevărat gloria în marea performanţă!

Printre casele tipic londoneze, din cartierul cu acelaşi nume, stadionul Stamford Bridge impresionează de la distanţă prin dimensiunile lui masive. În zilele cu meciuri, cele aproape 42.000 de locuri sunt mai mereu pline! De cum te apropii, vezi la tot pasul simbolurile clubului şi culorile alb-albastru ale celor de la Chelsea. Chiar dacă nu este zi de meci, curtea de la intrare este  plină de vizitatori, fiecare dorind să cumpere măcar o amintire din imensul magazin de suveniruri din incinta stadionului. Pe unul din zidurile de la intrare, erau afişate nişte poze foarte mari cu echipa, vizitatorii putându-se „strecura” printre protagonişti, plecând acasă cu amintiri nemaipomenite, chiar dacă un pic cam…”fabricate”. Dar ce mai contează!

Vă ofer cu drag câteva dintre aceste amintiri dragi de pe meleaguri londoneze.

Staţia din apropierea stadionului.

Clădirea Colegiului cu acelaşi nume.

Programul meciurilor.

Magazinul de suveniruri şi echipamente sportive.

Intrarea în magazin este pe măsura renumelui acestui mare club.

Cred că aici până şi Moş Crăciun este mare fan….Chelsea! 🙂

Zidul de la intrare, plin de poze ale vedetelor lui Chelsea, îţi permite să te fotografiezi alături de aceştia. Măcar virtual!

Trofee!

…şi simpatica mascotă!

Mulţime de vizitatori.

La primirea tricoului 😀

„Împreună” cu echipa! Mă rog, cu un pas mai în faţă decât ceilalţi! 🙂

Şi la… „antrenament”! Cam înfofolit faţă de… „colegi”!

Păzind bine …poarta!

Aici se joacă fotbal adevărat, nu glumă!

Suveniruri de la Chelsea!

Maestrul Marin Constantin

Sâmbătă, în prima zi a noului an 2011, dirijorul Marin Constantin, fondator al Corului Naţional de Cameră „Madrigal„, s-a stins din viaţă. Reprezentant de seamă al Şcolii muzicale româneşti contemporane, Maestrul Marin Constantin va rămâne în istoria culturii ultimelor decenii drept dirijorul celui mai de seamă cor românesc, apreciat şi recunoscut în lumea întreagă. În 1992, la Paris, Corul „Madrigal”  a fost declarat „bun al patrimoniului universal UNESCO”.

Vor rămâne ca mărturie nenumăratele piese interpretate într-un mod inegalabil, sub bagheta sa, de către Corul Madrigal.Repertoriul corului este vast, de la muzică sacră veche, la piese contemporane. Multe dintre acestea  sunt cântări religioase de o mare sensibilitate, expresie vie a spiritualităţii creştine româneşti.

Despre viaţa marelui dirijor puteţi citi AICI

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Cum vom putea uita vreodată minunatele colinde româneşti interpretate într-o manieră inconfundabilă sub bagheta marelui maestru Marin Constantin?