Nichita

Pe 31 martie, în anul 1933 se năştea la Ploieşti poetul Nichita Stănescu. Deşi a plecat de mulţi ani dintre noi, prin versurile sale rămâne mereu prezent. Îl omagiem cu admiraţie şi respect, citindu-i cuvintele-i de o rară frumuseţe şi sensibilitate.

Rugăciunea

Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri.

Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi inima
şi toarnă-mi aburul sufletului,
printre degetele tale.

Iartă-mă şi ajută-mă
şi ridică de pe mine
trupul cel nou care-mi apasă
şi-mi striveşte trupul cel vechi.

Iartă-mă şi ajută-mă
şi ridică de pe mine
îngerul negru
care mi-a îndurerat caracterul.

Autoportret

Întunecând întunericul,
iată
porţile luminii.

Gând 1

Părerea mea este că poetul nu are o
epocă a lui; epoca îşi are poeţii ei şi, în
genere, epoca îşi vede singură poeţii.

Un interviu cu fascinantul Nichita…

…şi un cântec superb pe versurile aceluiaşi minunat poet.

Anunțuri

Muguri de primăvară

Cu toate poticnirile ei, primăvara înmugureşte şi se pregăteşte de marele spectacol al naturii, de explozia de frumuseţe care ne va umple inimile de bucurie.

Mugurii pomilor…Muguri de primăvară!

Şi, pentru că azi a fost ziua de naştere a lui Vangelis, o melodie frumoasă din creaţia sa, ca să ne încânte sufletul!

Ioan Grigorescu (1930-2011)

Cunoscutul prozator, publicist, om de televiziune şi de film – Ioan Grigorescu – a încetat din viaţă, la vârsta de 80 de ani. Partea cea mai semnificativă a operei sale o constituie volumele de publicistică şi reportaje de călătorie – adevărate cronici ale unor călătorii fascinante. Oamenii aveau să-l cunoască cel mai bine pentru emisiunea „Spectacolul lumii” – una dintre cele mai longevive emisiuni de televiziune, foarte apreciată de publicul din România. Datorită acestei emisiuni cu peste 400 de episoade, filmate în peste 50 de ţări ale lumii, oamenii au putut „călători”… în faţa micului ecran, prin cele mai fascinante locuri din această lume. O emisiune realizată cu mult profesionalism şi mai ales cu mult suflet! Vocea sa caldă, cu care puncta fiecare comentariu din cronicile sale de călătorie, te făcea, ca spectator, să participi cu toată fiinţa la acea „călătorie virtuală” minunată, la acest spectacol al lumii în care trăim.


Ioan Grigorescu a mai scris scenarii şi comentarii de film documentar şi de ficţiune.

Pentru activitatea sa de realizator de filme documentare, a fost distins cu „Premiul pentru Arta Spectacolului” al Academiei Române şi cu „Premiul special” şi „Trofeul Breslei„, acordate de Uniunea Cineaştilor.

Era văr prin alianţă cu scriitorul Nichita Stănescu.

De numele său se leagă, printre multe alte realizări, organizarea primului Festival Internaţional de Muzică Uşoară – “Cerbul de Aur” de la Braşov, al cărui preşedinte de juriu a fost la primele trei ediţii.

Iată ce spunea Ioan Grigorescu despre misiunea sa în viaţă:

„Am ales să merg pe calea cunoaşterii şi a apropierii. Asta mi-a dat mai mari satisfacţii, pentru că nu am făcut niciodată drumuri pentru a căuta in pubelele ţării pe care le-am văzut, ci din contră, să duc acolo ce avem noi mai bun şi să luăm de la ei ce au mai bun. (…) Sacrificiile mele au fost deseori o renunţare. Nu m-am plâns niciodată de cantitatea de muncă pe care a trebuit să o fac. Sacrificiile mele sunt nesemnificative, dar sunt enorme pentru mine, pentru că mă simt prea îndatorat şi mă intreb când au trecut 77 de ani. Cifra asta mă miră, mă uluieşte şi mă întreb ce mai pot face de acum incolo. Nu sunt obsedat de perenitatea numelui. Sunt foarte bucuros că stau pe Strada Nicolae Grigorescu în satul Izvorani şi asta am tradus-o prin Izvorul Anilor. Aştept valul care să vină peste mine, dar nu paralizat de frică. Până în ultima clipă voi fi cu ochii pe aparatul de filmat şi cu ceva de scris în mână. Am un jurnal care durează de 50 de ani, e adevărat, cam sporadic. Nu ştiu ce se va întâmpla cu el… e foarte interesant că multe file din el sunt coli de hârtie din tot felul de colţuri ale lumii.”

„Regretul cel mai mare nu este că nu voi mai fi, căci asta se întâmplă tuturor… Mi-ar fi plăcut să am, poate, o viaţă mai sedentară, dar eu nu pot fi un călător imobil!” (sursa: Wikipedia).

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Remember

Pe pagina Georgianei am revăzut, după foarte mulţi ani, o piesă muzicală deosebită, de care mă leagă multe amintiri.Numai ce am ascultat-o şi mi-am reamintit toate acele împrejurări în care am ascultat prima data Xanadu cu Olivia Newton John.

Era în toamna anului 1984. Eram un „boboc” timid, proaspăt intrat la liceu. Încă nu mă acomodasem cu noua şcoală, unde exigenţele erau cu mult mai mari decât fusesem obişnuit la generală. Descopeream o lume nouă, colegii din anii mai mari mi se păreau atât de emancipaţi, cu preocupări de care nu ştiusem până atunci. Colegul meu de bancă, m-a invitat într-o seară să mergem la …video în oraş. Era o adevărată nebunie, dacă vă mai aduceţi aminte. Vedeam filme şi muzică bună, numai noutăţi de care nu aveam deloc parte la celebrul TVR, mult prea ocupat cu preaslăvirea Fiului iubit al poporului.

Am plecat împreună spre Casa de cultură unde, la subsol, într-o cameră îngrămădită, se strânseseră mulţi tineri în faţa unei mese pe care trona măreţ un televizor color şi un aparat video. Lucru mare! În aerul acela îmbâcsit, cocoţat pe o masă dintr-un colţ, am auzit şi văzut pentru prima dată Xanadu – un film muzical foarte frumos, cu o coregrafie deosebită. Mi-a rămas întipărit în minte şi l-am revăzut de fiecare dată cu multă plăcere. Deşi au trecut atâţia ani de când a fost făcut, vi-l recomand cu bucurie. Mai jos, am pus melodia cu acelaşi nume, interpretată atât de frumos de Olivia Newton John – cântăreaţă în vogă în acei ani atât de frumoşi..

Poate că o astfel de relatare li se va părea…ciudată celor mai tineri, dar aşa erau acele vremuri. După un timp, celebrele vizionări video au fost interzise, aşa că ne-am mutat pe la unii colegi, pe-acasă, care aveau în dotare acele aparate-minune, la care puteam să vedem multe filme bune. Astăzi, cu tehnica extraordinară pe care o avem la îndemână, poţi vedea filme până şi pe telefonul mobil, dar parcă îmi e dor de acele seri petrecute alături de colegi şi prieteni, extraordinar de frumoase.

Amintiri frumoase…

Numai bine, tuturor!

Published in: on 25/03/2011 at 3:30 pm  Comments (14)  
Tags: , , , , , ,

Românii chiar au talent!

Toată lumea a auzit de emisiunea care încearcă să promoveze românii cu talent. Chiar dacă unii au doar talentul de… a nu avea niciun talent! Mă rog, fiecare cu talentul lui şi…”încercarea moarte n-are!”.

Am preluat de la Mordechai o leapşă mai specială, despre un român de real talent, pe nume Bogdan Alin Ota, dar care s-a făcut remarcat pe alte meleaguri şi nu în patria natală, unde nimeni nu a auzit de el. În schimb îl apreciază…norvegienii! Important este că talentul său a fost admirat şi că mai sunt şi oameni de valoare, care fac realmente cinste acestui popor. Destul vedem mai mult ştiri despre infractori şi tot felul de nemernici care îşi fac naţia de râs prin faptele lor.

Vă rog să preluaţi, ca pe o leapşă, filmuleţul cu Bogdan pe blogurile voastre. Acest om merită admiraţia noastră! Măcar aşa să-l facem cunoscut. Ascultaţi muzica interpretată (şi compusă) de acest tânăr talentat!

Legenda ghiocelului

Am primit pe e-mail o frumoasă poveste, pe care v-o ofer cu mult drag. Este povestea ghiocelului –  una dintre cele mai frumoase şi iubite flori de primăvară:

„A fost odată o rază de soare – era chiar fata cea mai mică şi răsfăţată a astrului luminos. Şi, tocmai pentru că era cea mai mică şi mai răsfăţată, tatăl ei o lăsa să zburde pe unde îi dorea inima. Şi, iată că, într-o bună zi, raza de soare a hotărât să se plimbe într-o grădină. Acolo era Raiul pe pământ, nu altceva! Flori, care mai de care mai colorate şi mai parfumate, se unduiau sub adierea blândă a vânticelului cald de primăvară!
– Ce-ar fi să aleg eu o floare frumoasă, pe care să mi-o prind în păr?- a spus raza de soare. Şi, repezită cum era, s-a năpustit asupra grădinii, a cules o floare şi s-a înălţat din nou în văzduh.
Toate florile din grădina au privit mirate către cer şi au început să murmure:
– Aţi văzut-o? Era frumoasă? Avea rochie de aur? Ce floare o fi ales prinţesa?
– Cu siguranţă că a cules  un trandafir – a spus un trandafir mare, catifelat şi roşu, pe care boabele de rouă străluceau ca diamantele în soare.
– Ba eu cred că a fost una dintre noi – a murmurat o lalea galbenă, iar suratele ei dădeau din capete, încântate.
– Nici vorbă de aşa ceva! – le-a retezat-o un crin mândru. A fost unul dintre fraţii mei. Nu vedeţi ce frumoşi şi parfumaţi suntem?
Până şi o violetă mică, dar într-adevăr splendidă, a susţinut că raza de soare culesese o violetă, si nu altceva!
Numai într-un colţ de grădină cineva plângea. Era un ghiocel mic si firav, a cărui coditţă fusese ruptă de trena rochiei de aur a prinţesei. Cum raza de soare nu era departe, l-a auzit şi i-a părut tare rău. Şi a rostogolit pe obrajii ei de aur o lacrimă ca o perlă, care a căzut pe codiţa cea ruptă a ghiocelului, vindecând-o pe dată. Dar nu a fost numai atât. Prinţesa-rază de soare a venit lângă ghiocel şi i-a spus aşa:
-Biată floricică firavă, îmi pare tare rău că te-am făcut să suferi! Ce dorinţă vrei să-ţi îndeplinesc pentru a-mi repara greşeala?
– Nu vreau nimic, a răspuns ghiocelul, lăsându-şi frumosul căpşor în jos.
– Nu vrei frumuseţea trandafirului, parfumul crinului, strălucirea lalelei?-  a insistat raza de soare.
– Bine, a încuviinţat ghiocelul. Dacă vrei într-adevăr să-mi faci un dar, dă-mi voie să răsar primul dintre toate florile, de sub zăpada rece, iar parfumul meu abia simţit să-i facă pe oameni să se bucure şi să ştie că a venit primăvara!
Şi chiar aşa a fost. Raza de soare l-a sărutat pe ghiocel şi vraja a fost făcută. Apoi a dispărut în înaltul cerului, de unde venise. De atunci, ghiocelul este prima floare care ne zâmbeste dintre peticele de zăpadă în fiecare primăvară  şi toată lumea ştie că vremea cea urâtă este pe sfârşite”.

Campanule

Nu mai încape nicio îndoială că a venit primăvara! Căldura de afară ne face să uităm tot frigul iernii şi hainele groase cu care ne-am înfofolit atâta vreme. Chiar dacă pomii nu au înflorit încă, mugurii sunt gata să plesnească şi întreaga natură să pornească spectacolul mirific al primăverii. Doar puţină răbdare să avem.

Într-un magazin cu flori, printre toate celelalte frumoase ale primăverii (lalele, zambile, trandafiri), am zărit nişte floricele atât de frumoase. Campanule sau clopoţei – prezenţe diafane, pete de culoare, bucurie pentru privirea celui ce le admiră. Atât de mici, dar imediat mi-au atras atenţia. Albastrul lor este minunat!

Am cules cu drag câteva imagini cu aceste mici vestitoare ale primăverii. Vi le ofer cu mult drag. Florile ne bucură întotdeauna sufletul, cu frumuseţea lor! Sunt daruri nepreţuite…

Bucuraţi-vă de frumuseţe!

În curând vom auzi şi zumzetul voios al gâzelor, care vor zbura din floare în floare, cântând simfonia primăverii!

Împrimăvărare

După o iarnă atât de capricioasă, care ne-a dăruit din plin zăpezi, ger şi viscole, primăvara dă semne timide prin toată ţara. Soarele a început să prindă putere, razele sale încălzind pământul. Azi, la fereastră, o muscă stingheră îşi dezmorţea picioruşele, încercând să-şi revină după o hibernare atât de lungă. Şi oamenii au început să stea mai mult pe-afară, dornici de renaşterea naturii şi de frumuseţea primăverii.

Vă doresc din suflet să aveţi o primăvară frumoasă!

Verde de primăvară!

Cer senin!

8 Martie

Celor mai dragi fiinţe din viaţa noastră, acelora care ne aduc zâmbet şi bucurie în suflet şi fără de care nu am putea fi fericiţi, de ziua lor – un sincer LA MULŢI ANI şi toate urările cele bune!

Să ne trăiţi, dragi FEMEI! Să vă fie viaţa mereu înfloritoare!

Din inimă, pentru fiecare, un buchet de flori şi cele mai frumoase simţăminte!

Muzica apei

Aşteptăm primăvara! Cu mai  multă nerăbdare decât oricând. Poate şi pentru că iarna care a fost nu se prea lasă…dusă şi se încăpăţânează să mai stăruie pe aici. Ne place zăpada, albul său imaculat, care acoperă totul, transformând totul în jur într-o lume mai pură, mai curată… Dar acum ne este dor de verde!!! De verdele primăverii, de natura care renaşte, de frumuseţea pe care numai primăvara o primim din plin.

Până când primăvara îşi va lua în primire „domnia”, nu ne rămâne decât să aşteptăm. Cu răbdare şi cu gândul la zilele în care vom cutreiera prin natură, savurând tot ce este mai frumos, mai minunat.

Azi m-am oprit asupra unei muzici pe care nicio orchestră nu ar putea să o interpreteze mai bine decât natura însăşi. Muzica apei – pe care o auzim în susurul râurilor, în foşnetul valurilor mării sau tunetul talazurilor pe vreme de furtună, în bubuitul înfricoşător al tunetelor şi în şoptitul discret al picăturilor de ploaie sau curgerea vijelioasă a cascadelor…. Sunt tot atâtea arii dintr-o operă minunată. Închizi ochii şi parcă eşti acolo, în mijlocul naturii, al valurilor, al ploii ce se revarsă din nori… Atâta relaxare şi pace care se revarsă în suflet…….

O muzică dumnezeiască!