Căţeluşi

Într-una din zile, pe când mă preumblam prin parc, admirând floricelele şi mugurii copacilor, bucurându-mă că primăvara a venit (în sfârşit!), lângă  o tufă am zărit nişte căţeluşi. Erau aşa de drăgălaşi! Stăteau la soare şi se încălzeau, parcă bucurându-se şi ei de vremea frumoasă de afară. M-am apropiat ca să-i văd mai bine şi să-i pozez. Au început să mă latre, cu vocile lor subţirele şi caraghioase. Când s-au convins că nu le fac niciun rău, au început să dea din codiţe, spre marea mea bucurie. Mămica lor veghea vigilentă din apropiere, mârâind a avertizare înspre mine.

După o săptămână, i-am găsit în acelaşi loc. Cineva cu suflet bun le pusese un vas cu apă şi unul cu mâncare. Sper să se găsească un om care să-i adopte, să le ofere un adăpost sigur, unde să crească şi să-i bucure pe cei din jur, aşa cum căţeluşii ştiu bine să o facă. Faptul că sunt doar nişte maidanezi, nu înseamnă că nu au dreptul să trăiască sau că trebuie să li se refuze măcar un colţ din lumea asta mare, în care toţi avem loc să vieţuim!

Nu-i aşa că suntem frumuşei? 🙂

Somnul dulce de amiază!

Vrea cineva un căţeluş drăguţ, cu şosetuţe albe? 🙂

..şi câţiva puricei. Nu mulţi! 😀

The URI to TrackBack this entry is: https://alexandrone.wordpress.com/2011/04/07/catelusi-2/trackback/

RSS feed for comments on this post.

19 comentariiLasă un comentariu

  1. Sunt draguti… Vreau si eu unu’. Oare s-ar intelege cu pisy meu?

    Apreciază

    • # Căţeluşii din ograda părinţilor mei se înţeleg de minune cu toate pisicile – colege de curte! Cu cele străine, nu! Ştiu ei ce ştiu. 😀

      Apreciază

  2. Alex, sa traiasca !Si ei au drept la viata..I-ai prins la fix in poze,chiar si cu sosetute! :))

    Apreciază

    • # Aşa este, şi ei au dreptul la viaţă. Şi nu ei sunt vinovaţi că s-au înmulţit foarte tare şi bântuie prin oraşe. Ceva ar trebui făcut pentru ei şi nu omorârea este soluţia! Astă vară am avut grijă de nişte căţeluşi din spatele blocului, frumoşi foc, dar tare m-am supărat când am aflat că i-au luat hingherii. Tocmai pe ei! Nu supărau pe nimeni, se adăposteau în grădiniţa de lângă bloc şi oamenii le dădeau de mâncare.

      Apreciază

  3. vaaaaai!!! :X ce draguti sunt!!! :*
    m-am indragostit de ei! >:D<

    Apreciază

    • # Mă bucur că ţi-au plăcut! Nu vrei un „puricios” la pachet? Cu puţină deparazitare şi pieptănare, ar putea fi un foarte frumos căţel de casă! 😀

      Apreciază

  4. a, nu, deci nu suport să-mi aduc aminte cu o aşa intensitate de momentele acelea… eram în constanţa şi cineva ne-a pus în curte 2 căţei de o lună. i-am găsit dimineaţa şi le-am dat pe loc nume: Maronete şi Albizinda. Soţul meu a auzit un glas tot de căţel mic, dinspre un gunoi mai îndepărtat şi şi-a dat seama că a mai fost unul, dar mai curajos a ieşit din curte şi a plecat. S-a dus după el. L-a adus şi am numit-o (că era fată) Zebralniţa. Noi mai aveam un căţel cu o lună mai mare, tot adus de cineva şi părăsit în faţa casei noastre: Blechizina (aşa-i ziceam că era toată neagră :-)). am avut căţeii aceştia vreo 15 luni, până când ne-am mutat din constanţa. şi de-aici nu mai suport să-mi amintesc pentru că i-am dat şi ei nu se descurcau să facă nimic fiindcă erau nişte alintaţi: Maronete stătea ca mielul pe gâtul fiului meu, ca un guler, Albizinda era al prietenei lui, şi nu scotea un sunet, ca şi stăpâna, mai degrabă mieuna decât să schelălăie, Zebralniţa cea curajoasă îşi pierduse tot elanul cu boabele în exces pe care le primise de la noi… cât despre Blekizina; of, era atât de frumoasă…
    gata, mi-am spus oful. desigur, sunt încă în satul acela unde i-am dat unor familii, dar oamenilor nu prea le-a păsat de câini care nu-s buni la nimic…
    ce frumoşi sunt căţeluşii, păcat că se fac mari… ca şi cu micul prinţ… bine că s-a scris despre el când era mic, pentru că după ce-a devenit mare cine ştie ce nesuferit s-a făcut… 🙂

    Apreciază

    • # Emoţionantă poveste! Cel mai tare mi-au plăcut numele căţeilor, foarte originale! Îmi închipui ce simpatici erau.
      Şi eu am dat unor oameni căţeluşi din curtea părintească (am scris despre ei pe-aici) şi tare m-am întristat că aceştia nu au avut grijă de ei şi au murit. Nu ştiu de ce unii nu înţeleg că şi aceste sufleţele nevinovate au nevoie de grija şi dragostea noastră.
      Cât despre Micul Prinţ…el va rămâne mereu „mic” şi înţelept! Aşa cum, în fiecare dintre noi, rămâne prezent copilul de odinioară… 🙂

      Apreciază

  5. frumuşei foc. păcat că dacă rămân pe stradă nu au nicio şansă. e trist, tare trist….

    Apreciază

    • # Aşa este! Pentru ei „legea selecţiei naturale” este una extrem de dură. În felul lor ei s-ar descurca, dar intervine mai mereu „factorul om”, care complică tot!
      Scriam mai sus că am avut în spatele blocului, astă vară, nişte căţeluşi frumoşi foc şi îngrijiţi cu drag de vecini, dar au fost „răpiţi” de hingheri, într-o zi când nimeni nu a fost ca să-i apere….

      Apreciază

  6. Ai reușit să-i numeri, Alex? 🙂 Nu le-ai dat și tu nume???

    Apreciază

    • # Da, i-am numărat, A.Dama! Erau 7, iar când am fost a doua oară, micul Şosetuţă nu mai era pe acolo. Sper că cineva l-a adoptat, că tare frumuşel mai era, fiind cel mai mic dintre toţi.
      Dacă le-am dat nume? M-am gândit la câteva: Codiţă, Zburlitul, Rostogol, Bobiţă. Şi, pentru ca să profit de mondenităţile zilei, aş alege şi Pepe, Tudy, Iri! 😀

      Apreciază

  7. Dragalasii de ei. Sa inteleg ca te pregatesti de botez?

    Apreciază

    • # Ha, ha! Ar fi o treabă tare simpatică, să-i onorăm şi pe micii prieteni necuvântători cu nişte ceremonii mai …speciale!

      Apreciază

  8. sunt draguti, daca ar ramane si pasnici cand cresc mari, tare bine ar fi. alex, poate te incuscresti cu gabita, care are pisoi 😀

    Apreciază

    • # Din păcate, tocmai noi, oamenii, îi înrăim pe bieţii căţeluşi. Am văzut atâţia oameni care se poartă urât cu ei şi atunci…învaţă şi ei să se apere sau, şi mai rău, ajung să creadă că toţi oamenii le vor răul. Şi se poartă aşa cum vedem de-atâtea ori. La un bloc din vecini, sunt nişte maidanezi de talie mare. Destul de înfricoşători la prima vedere. O fetiţă de pe scară, aşa ce-i mai alintă şi-i pupă şi-i strânge în braţe, că sunt topiţi după ea. Cel mai tare o iubeşte Linciurică (numele i l-a pus chiar fetiţa!), care îi linge mâinile cu multă dragoste.
      Încuscreală între câini şi pisici? Hmm! Faină idee! 😀

      Apreciază

  9. offff. las ca vin baietii cu eutanasiatu’…
    is foarte trista din cauza asta, sa stii 😦

    Apreciază

    • # Sper să nu-i întâlnesc în cale pe acei indivizi, că pun bolovanii pe ei! Cumva trebuie să luăm atitudine împotriva acestor măsuri inumane.

      Apreciază

  10. […] Gabitu, Gabriela Elena, Gabriela Savitsky, Gand licitat, George Valah, Hai ca se poate, Lumea lui Alex, Mirela Pete, Nea Costache, Perspective noi, Rokssana, Serafim, Sfinx, Soseta cu povesti, Stropi […]

    Apreciază


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: