Într-una din zile, pe când mă preumblam prin parc, admirând floricelele şi mugurii copacilor, bucurându-mă că primăvara a venit (în sfârşit!), lângă o tufă am zărit nişte căţeluşi. Erau aşa de drăgălaşi! Stăteau la soare şi se încălzeau, parcă bucurându-se şi ei de vremea frumoasă de afară. M-am apropiat ca să-i văd mai bine şi să-i pozez. Au început să mă latre, cu vocile lor subţirele şi caraghioase. Când s-au convins că nu le fac niciun rău, au început să dea din codiţe, spre marea mea bucurie. Mămica lor veghea vigilentă din apropiere, mârâind a avertizare înspre mine.
După o săptămână, i-am găsit în acelaşi loc. Cineva cu suflet bun le pusese un vas cu apă şi unul cu mâncare. Sper să se găsească un om care să-i adopte, să le ofere un adăpost sigur, unde să crească şi să-i bucure pe cei din jur, aşa cum căţeluşii ştiu bine să o facă. Faptul că sunt doar nişte maidanezi, nu înseamnă că nu au dreptul să trăiască sau că trebuie să li se refuze măcar un colţ din lumea asta mare, în care toţi avem loc să vieţuim!
Nu-i aşa că suntem frumuşei? 🙂
Lasă un răspuns către Pacatoasa Anulează răspunsul