Paznicii casei

    Plimbându-mă pe străzi, în clipele de răgaz de după serviciu, de multe ori surprind lucruri sau întâmplări care îmi atrag atenţia. Uneori chiar reuşesc să fotografiez ceea ce mi se pare interesant şi le adun acasă, în „colecţia” de fotografii de tot felul.

    Într-o zi, am zărit într-o curte un câine care îşi păzea cu străşnicie domeniul, de la …înălţime! Când a văzut că mă apropii de gard, a părăsit scaunul pe care moţăise până atunci şi m-a întâmpinat cu un lătrat puternic, parcă spunându-mi că pe teritoriul lui nu am ce să caut. Nu cred că i-a plăcut nici ideea cu fotografiatul, pentru că mi-a întors repede spatele când m-am pregătit să-l surprind din unghiuri mai bune. Dar tot l-am pozat!

    După atâta lătrat, mârâind a îmbufnare, s-a retras în scaunul din postul său de pază. Câine serios, păi nu?

    Câteva străzi mai încolo, la fereastra altei case, stătea cu o mutră foarte serioasă un Rottweiler impunător. Nici nu s-a sinchisit de privirea mea curioasă. Doar avea treabă, nu stătea el de …curiozităţi omeneşti! 🙂 Ceea ce m-a distrat, este locul unde au ales să-şi facă datoria de paznici ai casei. Nu se mai mulţumesc cu curtea din faţa casei, ci au ales locuri mult mai potrivite pentru aşa „profesionişti” ca ei!

Published in: on 06/06/2011 at 1:05 pm  Comments (8)  
Tags: , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://alexandrone.wordpress.com/2011/06/06/paznicii-casei/trackback/

RSS feed for comments on this post.

8 comentariiLasă un comentariu

  1. era un catel tare simpatic in fata unei porti fara gard intre noi. am scos aparatul, dar cand s-a repezit odata la mine si a inceput sa latre cu dusmanie, m-am razgandit, nu mai era asa dragut ca la inceput 😀

    Apreciază

    • # Am păţit-o şi eu cu alţi „colţoşi” care păreau simpatici şi apoi….n-au mai fost! 🙂 Prefer pozele de după…gard, e mai sigur. Au şi ei personalitatea lor, nu „zâmbesc” chiar la oricine. Ha, ha!

      Apreciază

  2. 😆 ce haios e rottweillerul! ca o cariatidă şi alta nu!!! apoi dacă e paznic, e paznic! ce-mi place cum observi tu lucrurile!

    Apreciază

    • # Mersi frumos, dragă Cami! Eeei, mă uit şi eu prin jur şi sunt atâtea lucruri drăguţe, care chiar merită să le admirăm. Să pozeze flori şi animale e mai simplu, dar dacă aş vrea să surprind chipuri de oameni…ar fi tare greu. Oamenii sunt mult mai bănuitori şi reticenţi.
      Rottweilerul este o rasă pe care o admir mult, deşi mi-e cam teamă de puterea lui renumită. Îmi pare rău că nu am putut să surprind în poză privirea lui (am făcut poza cu telefonul). Parcă era un …sfinx!
      O seară bună să ai! 🙂

      Apreciază

  3. MI SE PARE CORECT , CAMPUL VIZUAL E MULT MAI LARG ASA. 🙂 🙂 🙂

    Apreciază

    • # Păi nu-i aşa? Ştie el cel mai bine! Doar e profesionist! 🙂
      Numai bine! Mersi de vizită.

      Apreciază

  4. adevarul e că de rottweillerul ăla mi-ar fi cam frică, cât sunt eu de stăpână de câine 😀 au o figura de ingheti cand ti-o arunca! îs tare impunători.
    Am mai văzut şi eu câini care păzesc de sus, păi na! au nevoie de perspectivă, să vadă tot ce mişcă-n front.
    hai ti pup, mă duc la soacră-mea, la chef. e ziua ei azi şi se lasă cu mâncare şi beutură! iu iu iu şi iu iu iu! cât am de trăit nu ştiu 😛

    Apreciază

    • # Ha, ha! Petrecere frumoasă, Georgiana! Şi „la mulţi ani” mamei-soacre! 🙂

      Apreciază


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

<span>%d</span> blogeri au apreciat: