Wordless Wednesday (XXXII)

Copaci în flăcări…

“Miercurea fără de cuvinte” a început aici – pe pagina lui Carmen. O zi minunată tuturor!

 

Anunțuri

Sfârşit de noiembrie (Life in Pictures)

   Sunt ultimele zile ale toamnei. Încă puţin şi ne vom lua rămas-bun şi de la acest anotimp. Încă o etapă din viaţa noastră se sfârşeşte şi lasă loc alteia. Ne-am bucurat de aceste ultime zile însorite de sfârşit de noiembrie, în care soarele ne-a scos la iveală, printre raze, frumuseţea toamnei. Ca un ultim spectacol, ca o ultimă reprezentaţie a naturii. Atâta culoare în jur, cerul de un albastru nesfârşit, covorul de frunze, copacii tot mai golaşi… Ne preumblăm paşii prin locurile dragi, pe acolo unde am admirat renaşterea naturii şi frumuseţea primăverii, strălucirea fierbinte a verii şi minunatele culori ale toamnei. De câte frumuseţi ne-am bucurat în tot acest răstimp… E minunat tot ceea ce ni se oferă cu-atâta generozitate!

     

Covor de frunze…

Life in pictures – ideea lui Costin Comba.

La Muzeul Agriculturii (III)

    După ce v-am prezentat o parte dintre uneltele agricole tradiţionale, pe care le puteţi admira la Muzeul Naţional al Agriculturii din România situat în oraşul Slobozia, astăzi vă aduc aici şi câteva dintre utilajele „moderne”, care au revoluţionat la vremea lor această ocupaţie tradiţională a românilor – agricultura. Într-o hală uriaşă a muzeului, se găsesc depozitate în deplină stare de conservare, o mulţime de utilaje, tractoare, batoze, locomobile şi multe altele, iar unele chiar în stare de funcţionare! Da, da! La anumite evenimente sau expoziţii, unele dintre aceste exponate sunt arătate publicului larg în plină funcţiune, spre încântarea privitorilor. Chiar dacă sunt atât de bătrâne, parcă ar vrea să ne arate că sunt nişte unelte bine făcute, gata să-l slujească pe om în această ocupaţie străveche a lucrării pământului. Interesant de aflat este faptul că unele aceste utilaje provin din locuri precum îndepărtata Americă!

Locomobil folosit pentru batozele de treierat cereale.

Hala muzeului, plină de utilaje şi unelte agricole.

    Pe lângă utilajele ultramoderne din zilele noastre, aceste exponate ne trimit cu gândul spre vremuri ce au trecut demult. O adevărată incursiune prin istoria agriculturii.

    Pe vremuri, acest bătrân tractor însemna o adevărată „revoluţie” în agricultură!

Un afiş-emblemă pentru M.A.R.

Wordless Wednesday (XXXI)

    Noiembrie…

“Miercurea fără de cuvinte” a început aici – pe pagina lui Carmen. O zi minunată tuturor!

Ciulini de Bărăgan (Life in Pictures)

    E toamnă târzie. În văzduh se simte tot mai mult miros de …iarnă! Aproape că ne aşteptăm, dintr-o clipă în alta, să înceapă cernerea norilor, gata să apropie totul în jur cu un aşternut de un alb imaculat. La marginea drumului, prin iarba uscată, se înalţă semeţi nişte ciulini!

   Chiar şi un ciulin are frumuseţea lui. O geometrie fascinantă şi atât de …ţepoasă. 🙂 Ciulini de Bărăgan!

    Pădurea golaşă, iarba uscată, frigul pătrunzător de afară… Este atâta linişte în jur. Nu se mai aude nici cântecul vesel al păsărelelor, care-au plecat grăbite spre zări mai calde… S-a dus frumuseţea naturii şi în acest an. Iarna se apropie vertiginos, gata să ia în stăpânire întreaga natură. Şi pe noi!

    În locul peisajelor senine şi pline de culoare, un cer mohorât se întinde peste un câmp cenuşiu şi pustiu…

Life in pictures – ideea lui Costin Comba.

La Muzeul Agriculturii (II)

    Vă povesteam aici despre unul dintre cele mai interesante şi originale muzee din România – Muzeul Agriculturii. Un loc în care se regăsesc adunate şi ilustrate atât de bine vechi tradiţii româneşti, datini străbune de care ar trebui să ne reamintim  şi să le preţuim cu evlavie, ca pe nişte comori de suflet. Căci ele ne grăiesc despre cei ce au fost înaintea noastră, despre înaintaşii care au reuşit să ne lase o moştenire spirituală de care ar trebui să fim conştienţi şi mândri. Oameni simpli, dar atât de legaţi de glia strămoşească, de pământul acesta la care au ţinut atât de mult, preţuindu-l ca pe un dar de la Dumnezeu.

    În prima parte v-am arătat o foarte interesantă expoziţie dedicată pâinii – pe care cei bătrâni o socoteau „sfântă„, asemănând-o cu „chipul lui Hristos„. Dar pentru ca să aibă pâine, trebuia ca oamenii să lucreze mai întâi ogorul, să-l pregătească pentru rodire. La Muzeul Agriculturii sunt adunate cu osârdie multe unelte pentru lucrat pământul. De la plugurile tradiţionale, trase de boii în jug, până la mult mai modernele tractoare. Binenţeles că aici se pot admira primele modele de astfel de utilaje, unele chiar cu motoare cu abur, ceea ce pentru realităţile tehnologice complexe de azi, înseamnă cu adevărat…istorie. O incursiune în timp, plecând de la uneltele celor ce au trudit de secole acest pământ. Astăzi vă voi arăta uneltele tradiţionale, urmând să vă prezint data viitoare şi utilajele moderne, care au schimbat radical viziunea omului asupra pământului. La adunarea acestui număr impresionant de obiecte, de pe tot cuprinsul ţării, meritul îi revine în cea mai mare măsură celui ce a pus bazele acestui muzeu – domnul Răzvan Ciucă – care a şi condus acest muzeu vreme de douăzeci de ani, cu pasiune şi dăruire.

Jugurile boilor.

Furci lustruite de mâini bătătorite de-atâta muncă.

Şi coase gata de cosit!

Şi greble…

Plugul, sub brazda căruia ţăranul punea cu grijă sămânţa pentru o recoltă nouă!

Căruţe din diferite zone ale ţării.

Roata!

Hambare gata să primească recolta bogată a pământului.

Şi alte unelte atât de necesare gospodarului.

Iar grâul trebuia măcinat, înainte de a deveni pâine! Iată şi nişte pietre de moară, lustruite de vreme şi de cât vor fi măcinat…

Dar şi o moară ceva mai „modernă„…

Rod bogat!

Snopi de grâu.

Bogăţia pământului!

Troiţă împodobită cu spicele pământului!

Şi o lipie caldă, aburindă, făcută din grâu tânăr!

Published in: on 19/11/2011 at 1:16 am  Comments (19)  
Tags:

Wordless Wednesday (XXX)

Spectacolul frunzelor…

“Miercurea fără de cuvinte a început aici – pe pagina lui Carmen. O zi minunată tuturor!

Flori de toamnă (Life in Pictures)

    Ultimul act din spectacolul toamnei este atât de frumos! Parcă şi-a păstrat pentru acum tot ceea ce poate să ne încânte sufletul. Atâtea culori, natura preschimbată într-un mod minunat! Iar ultimele flori ale toamnei – crizantemele şi tufănelele – sunt parcă mai frumoase ca oricând!

    Priviţi şi admiraţi! În curând vom „savura” superbele…flori de gheaţă! 🙂

Aici parcă ar fi numai buchete de flori!

Galbene, strălucitoare!

Ce combinaţii de culori!

„Înfrăţite”!

Culori superbe, la sfârşit de toamnă!

Life in pictures – ideea lui Costin Comba.

Published in: on 14/11/2011 at 11:19 pm  Comments (26)  

In memoriam…

    Sâmbătă 12 noiembrie 2011, a fost condus pe ultimul drum Părintele Ion Negoiţă – venerabil slujitor al Bisericii şi unul dintre cei mai cunoscuţi şi vrednici preoţi ialomiţeni. A vrut Dumnezeu ca Părintele Negoiţă să treacă de vârsta de 98 de ani, uimind pe toţi cu vitalitatea sa extraordinară, de care a dat mereu dovadă în cei peste 60 de ani de preoţie. Toţi cei care l-au cunoscut, îl vor pomeni cu admiraţie şi recunoştinţă, ca pe un preot adevărat, un suflet mare, foarte apropiat de oameni, având mereu o vorbă bună şi un sfat înţelept pentru cei pe care îi întâlnea în cale. Talentul său oratoric avea să-l apropie şi mai mult de oameni, căci toţi cei care i-au ascultat predicile la biserica parohiei Sfinţii Voievozi din Slobozia, au primit atâtea învăţături folositoare. Până în ultimii ani ai vieţii sale, Părintele Negoiţă a rămas apropiat de biserică şi de oamenii pe care i-a iubit atât de mult. Un om deosebit!

    Părintele Negoiţă şi tablourile sale. Alături de poezie, pictura a fost una dintre pasiunile sale.

La anii senectuţii, scrutând printre amintiri…

Şi  fotografii din anii de studii, pe când se pregătea pentru misiunea preoţească.

   Întâlnirile cu Părintele Negoiţă erau prilejuri de înălţare spirituală, de discuţii extraordinare, de muzică, poezie şi tot ceea ce poate fi mai frumos. Mulţi slobozeni îl vor pomeni cu respect, ca pe un adevărat părinte duhovincesc.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Ultimul zbor…

    Suntem fiinţe care avem o nevoie imensă de iubire. Ne naştem din iubire, trăim pentru a iubi, pentru a primi şi pentru a dărui iubire. Din iubire ne lipim sufletul de cei dragi, ne apropiem de acele fiinţe întru care ne regăsim sau lângă care ne simţim bine, în siguranţă, cu sufletul împăcat şi împlinit. Dăruim ceva din fiinţa noastră tuturor acelor care ne luminează viaţa cu iubire. Şi nu doar oamenii sunt cei care ne împlinesc nevoia mare de iubire, ci şi celelalte fiinţe dragi – prietenii necuvântători care ne fac viaţa atât de frumoasă şi care ni se lipesc de suflet, păstrându-i acolo pentru totdeauna.

    Când pierdem pe cineva drag, simţim o mare durere în inima noastră. E ca şi cum o parte din inimă a plecat împreună cu cel de care ne-am despărţit. Rămâne acolo un gol, pe care îl umpli cu amintiri…

    Pe neaşteptate, fără să ne arate măcar un semn prevestitor, Gălbenuş a plecat din această lume. De dimineaţă ciripea vesel în colivia lui, bucuros când şi-a primit porţia de grăunţe. După ce ciugulea tacticos bobiţele de mei, punea căpşorul sub aripioara dreaptă şi trăgea un pui de somn, până ce-i auzeai iar glasul vesel: cirip-cirip! Astăzi nu l-am mai auzit ciripind, dar m-am gândit că vremea mohorâtă de afară ne indispune pe toţi. Când i-am deschis uşiţa coliviei, Gălbenuş n-a dat niciun semn că ar fi nerăbdător să facă o raită prin cameră. Abia când l-am luat în palmă, am observat starea gravă în care se afla, căci ţinea ochişorii închişi. L-am încălzit cu răsuflarea, dar abia dacă mai răspundea cu o zvâcnire slabă. L-am aşezat lângă calorifer, ca să se încălzească, dar degeaba! Când l-am lăsat din palmă, cu ultimele puteri a încercat să zboare, dar zborul său s-a frânt dintr-o dată…Ultimul zbor… L-am privit cu imensă tristeţe în suflet cum deschide cioculeţul de câteva ori şi …gata… S-a dus! Ca un mic îngeraş, sufleţelul său a zburat spre ceruri… Sunt sigur că acolo sus, în grădina Raiului, sunt multe păsărele cântătoare şi tot felul de vieţuitoare dragi, care ne-au făcut viaţa mai frumoasă aici, nouă, oamenilor. N-o să vă vină să credeţi, dar Cocolino – partenera de viaţă a lui Gălbenuş, a început să se tânguie, ciripind jalnic. Sunt sigur că a simţit că a rămas singurică… Toată seara l-a căutat prin colivie pe tovarăşul său de viaţă, strigându-l cu glas mare.

„Cititorul”!

    La revedere Gălbenuş! Rămâi în inima noastră, sufleţel drag şi scump! O fiinţă atât de mică, dar care a reuşit să aducă atât de multă bucurie….

    Dintr-o dată toamna a devenit atât de tristă…