Atât de frumoşi, parcă ar fi făuriţi din cristalul cel mai pur. Strălucind în lumina soarelui rece de iarnă, ţurţurii împodobesc atât de frumos streşinile caselor. Îmi aduc aminte de copilărie, când îi ronţăiam cu plăcere, alături de ceilalţi camarazi de joacă. 🙂
Să aveţi o iarnă frumoasă în continuare!
Reclame
Pe primul, cum l-ai fotografiat seamana cu un fluture de gheata. Si ceilalti sunt frumosi. Cand eram mica imi placea sa-i rontai. Dar cred ca si acum as mai face-o.
ApreciazăApreciază
# De dragul amintirilor din copilarie, ar trebui s[ mai incercam cate o „rontaiala” de turturi! 😀
O zi buna, Minoki!
ApreciazăApreciază
ehe…da cine nu rontaia? toti cred:). ne mai duceam in casa pt apa? zapada era perfecta:))
ApreciazăApreciază
# Pai da! Era cea mai la indemana apa si era…altceva decat apa obisnuita.
O zi buna, Geanina! 🙂
ApreciazăApreciază
Frumusetea sta in lucrurile simple , nu toti stiu sa le vada . Turturii sunt ghirlande de cristal multicolore , isi schimba culoarea in functie de cum privesti raza de soare care il incalzeste . Pentru multi este ceva banal , dupa care dau cu matura sa nu-l mai vada acolo .
ApreciazăApreciază
# Ai dreptate, Nexya. trecem prea repede pe langa lucrurile „marunte”, dar acre au si ele frumusetea lor. Cu cat invatam sa culegem mai bine frumosul din jurul nostru, chiar si din cele mai neinsemnate locuri, cu atat vom sti mai bine sa pretuim viata, lumea, tot ceea ce ni s-a oferit.
Iti doresc numai bine! 🙂
ApreciazăApreciază
ma uitam la stresini dupa vreun turture, nimic! aici iarna e eterna nu se topeste nimic 😦
numai bine, alex!
ApreciazăApreciază
# Doar puţintică răbdare şi vei avea şi ţurţuri din belşug! 🙂 Nu ne lasă iarna aşa, cu una, cu două.
Numai bine, Red!
ApreciazăApreciază
Ha ha ha… şi eu am păpat ţurţuri. 😆 Ne imaginam că e îngheţată. Cam fadă, dar nu mai conta. Distracţia era maximă. 😀
Faine fotografii. A doua îmi place mult.
Seară frumoasă şi călduroasă!
ApreciazăApreciază
# ha, ha, îngheţată zici? Aşa credeam noi, dar ce mai conta?
Mă bucur că ţi-au plăcut. O noapte bună şi ţie, Carmen! 🙂
ApreciazăApreciază
dacă îţi aduci aminte cum îi ronţăiai, musai ştii că ne certau părinţii pentru această plăcere! 🙂
ApreciazăApreciază
# Cum să nu, Cami? Păi cine avea gâtul roşu şi amigdalele umflate? Aşa că luam şi „papară” pe măsură. 😀
O noapte cât mai bună!
ApreciazăApreciază
ce bucurie sa descoperim aceste mici bijuterii ale iernii!
Frumoase fotografii!
Sa ai o iarna frumoasa în continuare si multe motive sa fotografiezi!
ApreciazăApreciază
# Sărut mâna, Carmen! Mă bucur mult că ţia-u plăcut „ţurţureii” mei. Sper să mai „vânez” şi alte imagini în iarna asta grea, dar atât de frumoasă.
O noapte cât mai frumoasă. 🙂
ApreciazăApreciază
[…] regim de urgenţă: păi bine mai Tată, nu faci nimic?!? Dar chiar nu vezi că stă de atâta timp agăţat de funcţie ( mă rog,…de funie )?!? Eiii…lasă-l să mai stea! Acum e vremea lui. […]
ApreciazăApreciază
Ce frumos ai surprins Alex, fluturele de cristal din prima imagine !
Si eu imi amintesc cat mai rontaiam la turturi. Mergeam la sanius , nu departe de casa, casa noastra e asezata intre dealuri si cand ne era sete ne furisam la stresina casei sa nu fim vazuti si luam turturi si-i savuram cu nesat. Nu intram sa bem apa din casa de teama ca n-o sa ne mai lase afara. Doamne cat de frumos mai era odata! 🙂
O seara frumoasa iti doresc Alex! 🙂
ApreciazăApreciază
# Frumoase mai sunt amintirile din copilarie. Toate erau minunate! Iti multumesc pentru ca nu le-ai impartasit. 🙂
ApreciazăApreciază