Un copac cu flori (Life in Pictures)

    Ce poate fi mai frumos primăvara decât un copac înflorit? Înveşmântat în flori, ca o mireasă! Oricât de prins ai fi de treburi, griji şi gânduri apăsătoare, nu poţi să treci nepăsător pe lângă un copac cu flori. Măcar pentru o clipă te opreşti şi îi admiri frumuseţea şi te încarci de mireasma îmbătătoare a mii de flori care umplu şi cele mai mici crenguţe ale copacului. Rămâi uimit de-atâta frumuseţe! Şi laşi deoparte şi gânduri şi griji şi tot… şi simţi cum ţi se umple sufletul de-această splendoare neasemuită.

    E minunată primăvara! Bucuraţi-vă din plin de ea! 🙂

Life in Pictures – ideea lui Costin Comba.

Anunțuri

Prin pădure, primăvara…

   Unde poate fi mai frumos spectacolul primăverii decât în pădure! După ce toate au hibernat în liniştea iernii,  primăvara şi-a trecut pe deasupra vălul său magic şi toate au început să înverzească şi să înflorească! Şi vietăţile au început să mişune, iar cântecul păsărelelor se aude la tot pasul.  În curând vom căuta umbra codrului şi liniştea neasemuită a pădurii, departe de toată agitaţia stresantă a oraşului.

    Am surprins câteva mici imagini cu începutul timid al primăverii, într-o zi cu cer noros, la margine de pădure. Drumul ce se înfăţişa înaintea ochilor, îmbia la plimbare spre adâncul tainic al pădurii. Un loc plin de farmec, ca în basmele copilăriei.

    O mică floricică galbenă, ca o scânteie din soare, deja vizitată de un gândăcel curios!

Printre frunzele uscate de anul trecut, natura renaşte în toată frumuseţea!

 Păpădii vesele ce umplu de culoare întreaga pădure.

Şi pâlcuri de urzici care au răsărit la tot pasul. Adevărate trufandale pentru amatorii de verdeţuri timpurii.

Şi tot felul de alte floricele, la tot pasul.

Şi copacii care au înflorit, îmbrăcând haine atât de frumoase.

Gata de înflorire!

La drum, prin pădure!

Să aveţi un sfârşit de săptămână cât mai frumos! 🙂

Wordless Wednesday (LIII)

Azur de primăvară…

“Miercurea fără de cuvinte” a început aici – pe pagina lui Carmen.  Numai bine vă doresc tuturor!

Fluturi (Life in Pictures)

   Primăvara nu înseamnă doar renaşterea lumii plantelor. Toate vietăţile renasc şi ies la viaţă cu o vitalitate uimitoare. Printre atâtea flori superbe, sunt şi unele… „flori zburătoare”, atât de frumoase! Minunaţii fluturi, vestesc şi ei primăvara şi o fac atât de frumos. Invitându-ne să admirăm frumuseţea lor, gingăşia, graţia zborului. Făpturi minunate…

Life in pictures – ideea lui Costin Comba.

Măreţie şi decădere…

    Am aşteptat cu-atâta nerăbdare renaşterea naturii şi venirea primăverii. După o iarnă grea, bucuria de a vedea totul înflorind în jur ne umple sufletul. Copacii golaşi, bătuţi de vântul aspru al iernii, îşi umplu goliciunea, încet-încet, cu veşminte noi, atât de frumoase. Şi întreaga natură devine ca o sărbătoare!

    Nu toţi copacii se bucură de magia primăverii. Pentru unii, iarna a însemnat sfârşitul… Îmbătrâniţi, scorburoşi, căzuţi la pământ, uscaţi şi lipsiţi de viaţă, sunt doar o umbră tristă a măreţiei de odinioară, când  impresionau cu coroana bogată, cu crengile viguroase şi trunchiurile puternice. Pentru toate şi pentru toţi, pe lumea asta, vine şi clipa apusului de soare. Apusul vieţii…. Căderea cortinei pentru spectacolul de pe scena vieţii… Pentru cei ce rămân, viaţa este o adevărată explozie de bucurie!

Contopirea cu pământul…

Renaştere!

Wordless Wednesday (LII)

  Simfonia primăverii…

“Miercurea fără de cuvinte” a început aici – pe pagina lui Carmen.  Numai bine vă doresc tuturor!

Hristos a înviat!

    Sfânta Înviere a Domnului  Iisus Hristos să vă aducă tuturor lumină în suflet, sănătate şi numai bucurie alături de cei dragi!

HRISTOS A ÎNVIAT!

Published in: on 15/04/2012 at 8:21 am  Comments (42)  
Tags: , , ,

În aşteptarea Paştelui

    Cu gândul la emoţia sfântă din noapte de Înviere, vă ofer câteva melodii care ne transpun mai bine în această atmosferă sacră a celei mai mari sărbători creştine, pe care o aşteptăm cu bucurie în suflet.

La noapte, în bisericile de pretutindeni, oamenii vor cânta în cor:

Wordless Wednesday (LI)

Primăvara înfloritoare…

“Miercurea fără de cuvinte” a început aici – pe pagina lui Carmen.  Tuturor vă doresc ca Sfintele Paşti care se apropie să vă aducă pace şi bucurie!

O nouă viaţă (Life in Pictures)

    Primăvara înseamnă renaşterea naturii. Totul în jur revine la viaţă, totul înfloreşte şi înverzeşte. O adevărată „explozie de viaţă„! Dar nu numai plantele renasc. Şi în lumea animalelor este o adevărată „euforie” de viaţă nouă. O mulţime de puişori de tot felul sporesc „spectacolul vieţii” – acest miracol divin pe care niciun cuvânt nu poate să-l descrie suficient de bine.

    În curtea părintească, printre numeroasele vieţuitoare care îşi duc traiul aici, au mai apărut patru micuţi negricioşi – viitori paznici de nădejde ai gospodăriei. Tânăra lor mămică îi îngrijeşte cu multă dăruire, căci sunt tare mititei şi neajutoraţi. Dar ce de giumbuşlucuri vor mai face peste numai câteva săptămâni!

Să vedeţi  voi ce dulău o să fiu!

Dragoste de mamă.

Uraaa! Bine v-am găsit! Am venit şi eu pe lume! 🙂

 Life in pictures – ideea lui Costin Comba.