Wordless Wednesday (LVIII)

Simfonia trandafirilor!

“Miercurea fără de cuvinte” a început aici – pe pagina lui Carmen.

Vă doresc o săptămână minunată!

Anunțuri

Bujori (Life in Pictures)

    Chiar dacă ultimele zile au fost atât de ploioase şi răcoroase, cum nu ne aşteptam pentru sfârşitul de mai, primăvara îşi vede de mersul ei firesc, oferindu-ne pe rând, după rânduiala ei bine ştiută, frumuseţile care ne încântă de fiecare dată. Cât de frumoşi sunt aceşti bujori care parcă râd printre picăturile de ploaie! Viaţa merge înainte, atât de frumos!

Life in Pictures – ideea lui Costin Comba.

Muzicuţe

   Îmi amintesc cu drag de toate jucăriile care mi-au încântat copilăria. Regret acum că nu le-am mai păstrat. S-au pierdut în timp, ca şi clipele acelea magice din primii ani de viaţă, din care au rămas doar amintirile… Dintre toate acele mici bucurii – jucării simple, pe care tare mult le preţuiam şi le păstram cu grijă, îmi amintesc cu drag de muzicuţele, la care mă tot căzneam să învăţ să cânt melodiile vesele ale copilăriei. Prima muzicuţă pe care am văzut-o şi pe care părinţii mi-au cumpărat-o, era un Tower, chinezească, cu marginea de un verde transparent. Un vecin, mai mare decât mine, m-a văzut cu ea şi mi-a arătat cum se cântă. La cei câţiva anişori pe care îi aveam, am fost fascinat de acordurile micului instrument. Oricât m-am străduit eu să cânt, n-am reuşit mare lucru, căci priceperea nu avea cum să vină dintr-o dată, aşa cum credeam eu, chinuindu-mă să ofer familiei concerte minunate.

    În primii ani de şcoală, admiram la serbările şcolare formaţia de muzicuţe – colegi mai mari care cântau atât de frumos şi  care participau la multe concursuri, precum celebrul „Cântarea României”. Aveam printre jucării o muzicuţă nouă, un Hero micuţ cu capace albastre, care se strecura repede în buzunar, alături de alte mărunţişuri pe care le stâng băieţii. După ce i-am ascultat pe colegii de care am amintit, m-am chinuit o zi întreagă să învăţ o melodie simplă la muzicuţă, şi am reuşit, dumirindu-mă singur cam cum stă treaba cu folosirea respiraţiei la emiterea notelor muzicale la acest mic instrument. Până seara, cântam prin curte cu multă bucurie un cântecel de la şcoală: „Vai, săracul pui de cuc!”. Eram atât de încântat că am reuşit să învăţ şi eu câte ceva din tainele muzicuţei. În zilele ce au urmat, am învăţat şi alte cântecele. Cea mai mare mulţumire a fost atunci când am dat o probă pentru a fi primit în formaţia de muzicuţe a şcolii. A fost o mare realizare pentru mine! Şi am mers cu băieţii la multe spectacole şi concursuri şcolare, unde ne etalam talentul nostru de mari muzicanţi! 🙂

    Mi-am cumpărat apoi şi alte muzicuţe, am încercat să-mi perfecţionez tehnica, dar îndatoririle şcolare, examenele de admitere, anii de liceu, facultatea… au lăsat în urmă această frumoasă pasiune… Într-un sertar din casa părintească, am găsit deunăzi muzicuţele mele dragi. După ce le-am şters bine de praful anilor ce au trecut, le-am admirat cu plăcere şi nu m-am putut abţine să nu le încerc, cântând cu acelaşi drag acele melodii simple şi vesele din copilărie. Le-am luat cu mine acasă şi, din când în când, îmi place să mai încerc câteva acorduri, cu gândul la anii frumoşi ai copilăriei, când un băieţel pirpiriu mergea pe stradă cu muzicuţa la gură, visându-se mare muzicant…

Frumos aşezate în cutiile lor, aşteptând să fie…cântate.

Ce fascinat eram de strălucirea lor!

Acestea sunt cele mai vechi din „colecţie”. Le am din anii de şcoală generală, de prin clasa a V-a.

Pe aceasta am cumpărat-o în clasa a IX-a de la un coleg de clasă, cu 40 de lei. Era la fel ca prima mea muzicuţă! Sună foarte bine şi acum.

O mică amintire dintr-o excursie la Barcelona, de acum câţiva ani. Chiar şi acum, la vârsta maturităţii, tentaţia de a cumpăra o muzicuţă, atunci când o văd în vreun magazin, este foarte mare! 🙂

 O mică bijuterie.

Gata de o cântare!

Adevărată virtuozitate la un instrument atât de mic. Cât i-am admirat în copilărie pe aceşti maeştri…

Alte tonalităţi, dar cât de frumoasă muzică!

Şi o bijuterie muzicală de excepţie.

Vă doresc un sfârşit de săptămână minunat! 🙂

Wordless Wednesday (LVII)

Minunea albastră…

“Miercurea fără de cuvinte” a început aici – pe pagina lui Carmen.

Vă doresc o săptămână minunată! 🙂

Life in Pictures (lanul cu…noroc!)

    Printre frumuseţile pe care le-am văzut prin parc, după ploaie, am zărit şi un… lan cu noroc! Trifoi înflorit, care parcă mă înbia să caut, ca-n vremea copilăriei, acele frunze norocoase de trifoi cu patru foi! Este o bucurie nespusă să priveşti atâta verde crud absolut minunat!

    Să aveţi o primăvară frumoasă în continuare! 🙂

 Life in Pictures – ideea lui Costin Comba.

După ploaie…

    După o repriză zdravănă de ploaie, asortată cu nişte nori negri, fioroşi şi vânt supărat rău de tot, o plimbare prin natură este o adevărată binecuvântare! În primul rând aerul este atât de curat şi multă, multă linişte domneşte peste toate. Întreaga natură respiră altfel după această baie minunată. Iarba străluceşte, acoperită de picurii de ploaie, floricelele parcă râd, copacii foşnesc domol, păsările încep iar să ciripească printre ramuri, iar vântul abia adie, ca o mângâiere. O astfel de plimbare prin parc, te linişteşte deplin, făcându-te să uiţi de toate cele rele şi să te încarci de energia minunată a naturii.

Atât de mult verde!

Aleea cu linişte…

Foşnitori…

Doar paşii se mai aud într-atâta linişte…

Zâmbitoare, ca după ploaie!

Vă doresc un sfârşit de săptămână cât mai frumos! 🙂

Wordless Wednesday (LVI)

La firul ierbii

“Miercurea fără de cuvinte” a început aici – pe pagina lui Carmen.  Vă doresc o săptămână cât mai frumoasă!  🙂

Life in Pictures („Cactuşi”)

    „Cactuşi” de Bărăgan? 🙂 Strălucind în soare, într-un colţ de grădină…

Life in Pictures – ideea lui Costin Comba.

Published in: on 14/05/2012 at 10:59 pm  Comments (18)  
Tags: , ,

Orfelinele

    Astă iarnă, pe frigul acela cumplit, care ne-a cam înspăimântat, când nici nu îndrăzneai să scoţi capul afară, la poarta casei părinţilor mei au apărut două ghemotoace de blană, scâncind înfrigurate. De unde au venit, cine le-a adus acolo pe o vreme ca aceea? Întrebări fără răspuns. Noroc că cineva din casă le-a auzit scâncetul şi le-a adus în casă. Două ghemotoace cu ochi, îngheţate bocnă, care s-au încălzit imediat lângă sobă, într-o cutie de carton, care le-a devenit dormitor. Erau atât de mici şi neajutorate, de ţi se rupea sufletul de milă! În câteva săptămâni, cele două fetiţe s-au întremat şi au crescut uimitor de repede, aducând multă veselie în ogradă, cu lătratul lor subţire şi cu giumbuşlucurile lor. Şi ceilalţi membri ai familiei căţeleşti le-au adoptat imediat pe cele două orfeline. Seriozitatea cu care păzesc curtea, parcă ar vrea să arate recunoştinţa lor pentru că au fost adoptate şi salvate de la o moarte sigură.

    Fiinţe mici şi drăgălaşe, care aduc atâta bucurie în viaţa oamenilor!

 Numai ochi şi urechi! 🙂

Wordless Wednesday (LV)

Vremea păpădiilor…

“Miercurea fără de cuvinte” a început aici – pe pagina lui Carmen.  Vă doresc o săptămână frumoasă!  🙂