Orfelinele

    Astă iarnă, pe frigul acela cumplit, care ne-a cam înspăimântat, când nici nu îndrăzneai să scoţi capul afară, la poarta casei părinţilor mei au apărut două ghemotoace de blană, scâncind înfrigurate. De unde au venit, cine le-a adus acolo pe o vreme ca aceea? Întrebări fără răspuns. Noroc că cineva din casă le-a auzit scâncetul şi le-a adus în casă. Două ghemotoace cu ochi, îngheţate bocnă, care s-au încălzit imediat lângă sobă, într-o cutie de carton, care le-a devenit dormitor. Erau atât de mici şi neajutorate, de ţi se rupea sufletul de milă! În câteva săptămâni, cele două fetiţe s-au întremat şi au crescut uimitor de repede, aducând multă veselie în ogradă, cu lătratul lor subţire şi cu giumbuşlucurile lor. Şi ceilalţi membri ai familiei căţeleşti le-au adoptat imediat pe cele două orfeline. Seriozitatea cu care păzesc curtea, parcă ar vrea să arate recunoştinţa lor pentru că au fost adoptate şi salvate de la o moarte sigură.

    Fiinţe mici şi drăgălaşe, care aduc atâta bucurie în viaţa oamenilor!

 Numai ochi şi urechi! 🙂