Pete de culoare…

    Minunate pete de culoare! Cum numai în natură putem să găsim, mai frumoase decât orice operă de artă, oricât de vestită.

Atât de zâmbitoare!

Published in: on 29/09/2012 at 7:58 pm  Comments (24)  
Tags: , , ,

Wordless Wednesday (LXXV)

Frumoasa din fereastră…

“Miercurea fără de cuvinte” a început aici – pe pagina lui Carmen. Să aveţi o zi de miercuri  frumoasă şi un septembrie minunat! 🙂

Mănăstirea Sinaia

    În drumurile noastre de zi cu zi, ne răsar în cale, adeseori, locuri care ne rămân la inimă, locuri de suflet unde simţim din plin înălţarea sufletească, liniştea, purificarea de care avem atâta nevoie. Locuri ale lui Dumnezeu, pentru noi, oamenii. Locuri care amintesc de trecutul neamului şi de oameni de seamă care au fost şi care au lăsat astfel de „urme” cu care ne mândrim că le avem.

    Mănăstirea Sinaia este unul dintre aceste locuri. Situată în imediata vecinătate a Castelului Peleş, este o veche ctitorie a familiei Cantacuzino, iar mai târziu a fost şi locul de închinare pentru Regii României. Un loc plin de istorie, de o frumuseţe extraordinară.

Biserica nouă a mănăstirii, ctitorită în sec. al XIX-lea. O adevărată bijuterie a artei arhitecturale româneşti.

    Biserica veche a mănăstirii, ctitorită în secolul al XVII-lea de către marele Spătar Mihail Cantacuzino, în urma unui pelerinaj la Muntele Sinai. Este bine de ştiut că numele mănăstirii Sinaia (şi al localităţii) vine de la vestitul Munte Sfânt Sinai – locul unde Profetul biblic Moise a primit de la Dumnezeu cele 10 porunci – Decalogul. Tot acolo se află şi una dintre cele mai vechi mănăstiri creştine, închinată Sfintei Ecaterina.

Impresionantul portal sculptat în piatră, de la intrarea în biserică.

Picturi de o mare frumuseţe şi complexitate.

Detalii atât de frumoase!

Câtă atenţie la fiecare detaliu.

Curtea interioară a mănăstirii. Flori şi linişte…

Minunat mesaj! O rugăciune pentru toţi cei care trec pe aici.

Mai aproape de Cer!

O fereastră cu formă unică!

Clopotniţa mănăstirii.

Una dintre minunatele lori din curtea mănăstirii. Cu adevărat un loc binecuvântat de Dumnezeu!

Vă doresc tuturor numai bine!

Wordless Wednesday (LXXIV)

Răgaz…

“Miercurea fără de cuvinte” a început aici – pe pagina lui Carmen. O zi de miercuri cât mai frumoasă!

Published in: on 18/09/2012 at 11:16 pm  Comments (38)  
Tags: , , ,

Statornicie

    Puternic ancoraţi în pământ, cu coroanele bogate  înălţate spre cer ca nişte braţe viguroase, rămân statornici în locul lor, indiferent de vreme sau…vremuri. Copacii sunt, pentru noi – veşnic schimbătorii oameni, un exemplu de statornicie.  Chiar dacă unii spun că sunt  „doar” nişte… copaci. Măcar de-am reuşi să fim asemeni acestor copaci, mai bine înrădăcinaţi în lumea noastră…

    Nu poţi să nu-i remarci de departe coroana bogată, impresionantă. Pe măsură ce te apropii, măreţia lui este tot mai evidentă. O umbră bogată te imbie să poposeşti lângă trunchiul puternic. E linişte şi doar foşnetul frunzelor se aude, atunci când o adiere de vânt se simte printre ramuri.

Un trunchi viguros, de stejar tânăr.

Ramuri puternice, ca nişte braţe ridicate spre cer…

Ghinde tinere – seminţe pentru anul viitor!

Un început pentru o nouă viaţă!

Life in Pictures – ideea lui Costin Comba.

Wordless Wednesday (LXXIII)

O lume de poveste…

Castelul Pelişor – Sinaia.

“Miercurea fără de cuvinte” a început aici – pe pagina lui Carmen. Să aveţi o zi de miercuri cât mai frumoasă! 🙂

În umbra pădurii

    În ultimele zile, vremea ne-a arătat că toamna şi-a intrat deplin în drepturi. Gata, vara a trecut, zilele ei toride au rămas în urmă, ca şi amintirea zilelor de vacanţă, a drumeţiilor în natură, a întâlnirii cu locurile frumoase despre care am tot pomenit aici. Răsfoind fotografiile, ne amintim cu drag de fiecare loc şi de impresiile deosebite cum  care am rămas din fiecare loc vizitat.

Pe drumuri de munte, urcând spre locuri răcoroase şi atât de frumoase…

    Foşnetul codrului, susurul apei, vântul ce adie uşor printre crengile copacilor, piscurile semeţe ce străpung cerul, toate te îndeamnă să cutreieri cărările de munte, bucurându-te de această neasemuită frumuseţe a naturii!

Până în vârful muntelui mai este mult de urcat. La drum!

Alei umbroase, care te îndeamnă la călătorie. Este atâta linişte încât parcă îţi auzi şi gândurile!

Semeţi şi atât de frumoşi.

Luminiş!

Primele semne ale toamnei…

Atât de aproape de cer…

Să aveţi o toamnă frumoasă!

Wordless Wednesday (LXXII)

În aşteptarea Regelui…

 

“Miercurea fără de cuvinte” a început aici – pe pagina lui Carmen. O zi de miercuri cât mai frumoasă!

Published in: on 04/09/2012 at 11:27 pm  Comments (43)  
Tags: ,

Lumea de piatră (Life in Pictures)

   Când reuşeşti să ajungi pe piscurilor munţilor, de la acea înălţime ameţitoare lumea ţi se pare atât de mică, departe, acolo jos, în vale… Priveşti zările îndepărtate şi nu te mai saturi să contempli nemărginirea. Pădurile dese sunt şi ele mai jos, spre văile coborâtoare. Aici, la înălţime, este o lume de piatră. O lume tăcută, o lume a stâncilor pe care nici vântul, nici ploaia, zăpada sau viscolul, nu le-au mişcat din loc, de mii de ani. Au rămas acolo şi vor mai rămâne, atât cât va fi lumea. Tăcute şi statornice, încremenite în veşnicia lor. Frumoase şi fascinante!

Parcă ar fi fost prăvălite de o mână uriaşă nevăzută…

Ca un „deget” ridicat spre cer!

Fascinaţi de înălţimi…

Ca nişte riduri adânci, săpate de apă şi vânt…

Încremenire de piatră…

Şlefuită de vânturi, ca o „coloană” aninată de cer…

În bătaia vântului de la marile înălţimi…

Prezenţe împietrite, gârbovite de timp…

Linii spre Infinit!

Life in Pictures – ideea lui Costin Comba. Vă doresc să începeţi o săptămână cât mai bună!

Pe înălţimile Bucegilor…

    Atunci când reuşeşti o evadare din cotidian, într-unul din acele locuri de suflet, după care tânjeşti tot anul, bucuria de a te reîntâlni cu aceste locuri minunate este atât de mare. Ce dacă ai mai fost pe acolo de multe ori? Locurile acestea ţi-au rămas lipite de suflet încă de la prima întâlnire şi, de fiecare dată, îţi promiţi că vei mai reveni, cât de curând vei putea. Sunt locuri unde te regăseşti cel mai bine pe tine însuţi, locuri cu o mare încărcătură energetică, de unde simţi că… iei putere şi unde te simţi mai bine ca niciodată.

    V-am mai scris aici despre minunăţiile din Bucegi. Şi o voi mai face, căci aceşti munţi îmi plac tare mult. Îmi plac toţi munţii şi fiecare are ceva deosebit, ceva ce te înalţă sufleteşte, mai presus de lumea cotidiană, cu toate frământările ei mai mult sau mai puţin mărunte. Pe vârful muntelui te simţi mai aproape de… Cer şi de Cel ce ne-a lăsat toate aceste frumuseţi neasemuite. Privindu-l de jos, din vale, muntele ţi se pare atât de inaccesibil, atât de mare şi greu de cucerit. Pe măsură ce urci, bucuria de a fi tot mai aproape de „inima muntelui” îţi umple sufletul, iar aerul tare al înălţimilor îţi oferă trăiri deosebite, simţăminte unice. De-acolo, de sus, ca de pe un „acoperiş al lumii„, nu te mai saturi să priveşti măreţia creaţiei divine, minunându-te de lumea asta frumoasă în  care ne-a fost dat să trăim.

    Printre brazii maiestuoşi, se întrevăd semeţe culmile Munţilor Bucegi…

Cu cât te înalţi spre culmi, pădurile rămân în urmă, iar piscurile se ivesc, golaşe, masive… Printre aceşti uriaşi, te simţi atât de mic…

Un peisaj care te lasă fără cuvinte….

Cabana Babele – din vecinătatea bătrânelor Doamne. Lume multă, venită să admire toate aceste frumuseţi…

Un nor uriaş şi pufos, aruncă o umbră imensă peste versantul din faţă. O reţea de cărări se deschide în faţă şi ne îndeamnă la drumeţie!

Nu te mai saturi să admiri atâta frumuseţe!

Bucuria celor ce au ajuns în vârf!

Nemărginire…

Drumuri spre Cer…

În faţa acestei privelişti, te simţi una cu infinitul…

Cu gândul la aceste locuri deosebite, vă ofer o melodie tare frumoasă:

Şi vă doresc un sfârşit de săptămână frumos şi să aveţi o toamnă minunată! Gata, am intrat în luna septembrie! 🙂