„Orfelinii”

2013-07-28 19.37.07   De câte ori nu s-a întâmplat ca, în drumurile noastre, să întâlnim în cale animăluţe abandonate, de care să ni se facă milă şi pe care să vrem să le aducem acasă, să le salvăm de la o pieire sigură? Problema animalelor fără stăpân din România este una gravă, căci numărul câinilor maidanezi din localităţile patriei este în continuă creştere. Ceea ce mi se pare îngrijorător este că şi la sate au apărut câini maidanezi, care bântuie de multe ori în haite pe străzi. Mulţi sunt aduşi de la oraş, de oameni „iubitori de animale”, care îi abandonează la marginea localităţilor, după care se împăunează cu „realizările” lor şi ale asociaţiilor cu nume pompoase.

   Pe lângă „echipa canină” proprie, destul de numeroasă, la poarta casei părinţilor mei vin de ceva vreme nişte câini maidanezi care ştiu că primesc o bucată de pâine. Au vasul lor de apă. Păzesc în linişte poarta, uneori şi noaptea şi tare se mai bucură atunci când, ieşind din curte, îi mângâi pe creştet. Suflete nevinovate, care au nevoie de un stăpân care să le poarte de grijă. Oricât s-a încercat găsirea de oameni care să-i adopte, este greu să duci în curtea cuiva un dulău matur, învăţat cu libertatea străzii. Mai mult, după o vreme au venit şi cu pui după ei. Într-o zi, iscându-se zarvă mare la stradă, sub ulucile porţii tata a găsit ghemuită o mogîldeaţă blănoasă, plină de purici, pe care câinii cei mari o încolţiseră. L-a adus repede în curte, scăpându-l de fârtaţii cam certăreţi. Întrucât blăniţa era tare încâlcită, s-a impus de îndată o tunsoare şi o băiţă bună. După ce a mirosit noul teritoriu, a început joaca. A primit şi păpică, pe care a hăpăit-o pe nerăsuflate. Apoi a încercat să-i cunoască şi pe ceilalţi membri ai familiei canine. Care l-au mirosit cu interes pe micuţ, înţelegând că de-acum este „de-al nostru„.

2013-07-21 18.25.10Mirare de căţel…

   La câteva zile după această întâmplare, mergând pe la câmp, la vie, tatăl meu a avut surpriza să găsească lângă maşină o altă mogâldeaţă blănoasă, scâncind de foame. I s-a făcut milă de micul căţel şi l-a adus şi pe acesta acasă, ca să-i fie tovarăş de joacă celuilalt „orfelin” adoptat. Binenţeles că mai întâi a trecut pe la frizerie, după care a fost bine spălat, căci puricii îl cuceriseră cu totul. Chiar dacă frizura din foarfecă nu a fost prea reuşită, micuţul s-a bucurat nespus de noua casă şi de tovarăşii de joacă – câini şi pisici. Pentru că răbdase mult de foame, atunci când i se dădea de mâncare, ar fi fost în stare să mănânce tot odată, de frică să nu-i ia cineva hrana din faţă. Până s-a convins că nu o să se întâmple aşa. Au urmat ronţăitul papucilor de la intrare, joaca prin flori, tumbele şi micile certuri cu pisicile. Dar dincolo de toate acestea, cei doi micuţi s-au integrat tare bine în familia noastră. Şi ce bine încearcă ei să-şi facă datoria de apărători ai curţii, lătrând cu foc, cu vocile lor subţirele, atunci când vine cineva la poartă.  Parcă ar vrea să ne asigure că putem sta liniştiţi în casă, cu ei suntem în deplină siguranţă!  🙂

2013-07-28 19.36.09Numai ochi şi urechi! 🙂

2013-07-28 19.37.31Tovarăşi de joacă!

2013-07-28 19.38.22Cel mai mult iubesc… luptele!  😀

2013-07-28 19.37.57Cea mai bună prietenă a căţeilor! 🙂

2013-07-28 20.23.24Obosiţi de-atâta joacă! 🙂

  PS. Când am început să scriu aceste rânduri, încă nu se întâmplase tragedia de la Bucureşti, cu copilul omorât de maidanezi.  O nenorocire cumplită! Iar dacă s-a ajuns aici, la asemenea evenimente regretabile, doar noi, oamenii, suntem de vină, pentru că am lăsat de izbelişte aceste biete suflete. Poate măcar acum, în ceasul al 12-lea, cei responsabili vor găsi soluţii bune şi umane pentru a rezolva această problemă. Cu cât mai mulţi câini vor fi adoptaţi şi îngrijiţi de către oameni, cu atât mai bine pentru toţi!