„Credinciosul”

   La vârsta copilăriei, am fost foarte impresionat de o cărticică plină de poveşti minunate: „Din lumea celor care nu cuvântă” – de Emil Gârleanu. Cine nu îşi mai aminteşte de povestea „Sărăcuţul„, care era în manualele şcolare? Şi atâtea altele asemenea, care ne îndemnau să privim cu mai multă atenţie şi dragoste la fiinţele necuvântătoare de lângă noi. Şi care, de foarte multe ori, ne dau nouă, oamenilor, adevărate lecţii, din care avem multe de învăţat. Chiar dacă nu sunt la „înălţimea” fiinţei umane, prietenii necuvântători sunt de multe ori mai… umani decât cei care ar trebuie să fie un exemplu de înţelepciune şi bunătate în lumea asta. Este bine să luăm aminte mai cu atenţie la aceste fiinţe minunate de lângă noi, căci nu degeaba ne-au fost lăsate de Dumnezeu. Mai zilele trecute, am aflat despre o întâmplare pe care am vrut să o aduc şi aici. O adevărată lecţie de devotament…

maidanez 3   Nea Vasile este unul dintre vecinii părinţilor mei. Ca tot omul, are şi el gospodăria lui, plină cu de toate orătăniile necesare la casa omului. Pe lângă ograda găinilor, ca paznic de nădejde avea un câine – Lăbuş.  Numai că, din motive numai de el ştiute, blănosul s-a schimbat din păzitor în… vânător de găini! Cum prindea câte una prin preajmă, haţ! şi-i făcea de petrecanie. Spre disperarea stăpânului, care a hotărât să-l îndepărteze pe amatorul de găini proaspete. Nedorind să-l omoare (unii aşa procedează!), nea Vasile s-a gândit să-l ducă la câmp, unde avea o bostană cu pepeni şi alte legume. L-a lăsat acolo să păzească pepenii, iar de mâncare îi aducea la câteva zile. Lăbuş a înţeles că a fost pedepsit pentru „degustările” lui şi a vrut să demonstreze cât este de vrednic, lătrând cu năduf pe toţi cei care treceau pe acolo. A venit toamna şi roadele s-au strâns de pe ogoare, iar oamenii si-au adus acasă recoltele bogate. Gândind că „pofticiosul” Lăbuş ar putea să revină la năravurile cam neortodoxe, nea Vasile a hotărât să-l lase la câmp, la vechea bostană. Toamna şi-a intrat în drepturile ei, afară vremea s-a răcorit din ce în ce mai tare şi întreaga natură se pregătea de iarnă. Lăbuş… era la datorie şi păzea câmpul gol, deşi era liber să plece oriunde vedea cu ochii, iar satul nu era prea departe. Când mai treceau, din când în când oameni pe la câmp, îl zăreau pe vrednicul Lăbuş la post şi îi spuneau lui nea Vasile că îl aşteaptă câinele să-l ia acasă. Dar… omul nu l-a mai dorit în curtea lui pe killerul găinilor. A trecut şi iarna cu geruri şi zăpezi bogate, iar pe câmpuri nu s-a mai dus nimeni. Este anotimpul când toate se odihnesc, înainte de un nou an de muncă şi rodire.

   A venit primăvara şi oamenii au început să roiască la munca ogoarelor. Trebuiau pregătite pentru semănat şi noi recolte. Nişte tractorişti au trecut şi prin zona vechilor bostane şi au văzut cu uimire că le iese în cale o arătare de câine, dând din coadă bucuros că vede şi el oameni, după atâtea luni de singurătate, petrecute într-un bârlog pe care şi l-a făcut singur, săpând cu labele în pământ. Cum o fi supravieţuit acolo, singur, fără hrană…. numai bietul de el ştie, dar nu şi-a părăsit postul de pază! Parcă a vrut să demonstreze că problema cu găinile a fost doar un accident  nefericit. Iar el este un câine de nădejde!

– Uite măi, câinele lui Vasile! Ăsta a stat la bostană toată iarna şi a păzit locul! – a exclamat cu uimire unul dintre oameni. L-a chemat la el pe bietul câine şi i-a dat o bucată de pâine, pe care, flâmândul de el, a înfulecat-o dintr-o înghiţitură. L-a luat apoi în tractor şi, după ce a terminat munca, l-a dus acasă. Unde credeţi că i-a făcut culcuşul? La găini! 🙂 Dar Lăbuş învăţase lecţia şi nici măcar nu se mai uita înspre ele. Când nea Vasile a aflat de câinele lui, a vrut să-l ia înapoi, acasă, dar salvatorul nici nu a vrut să audă, căci avea nevoie de un câine aşa de devotat. Iar Lăbuş şi-a slujit noul stăpân din toată inima lui de căţel.

   Mai rar atâta credincioşie şi statornicie la oameni….

 

The URI to TrackBack this entry is: https://alexandrone.wordpress.com/2014/02/22/credinciosul/trackback/

RSS feed for comments on this post.

29 comentariiLasă un comentariu

  1. Frumoasă povestire. Și adevărată. Câinii își iubesc stăpânii și sunt capabili să înțeleagă că au greșit, ba chiar să-și ceară și iertare, în felul lor, desigur. Nu mulți oameni sunt capabili de asta. Intervin orgoliul, trufia, vanitatea…

    Weekend plăcut, Alexandru !

    Apreciază

    • # Sărut mâna, doamna Zina! Mă bucur mult că v-a plăcut întâmplarea povestită de mine. Aveţi dreptate, noi oamenii suntem mult prea „complicaţi” şi orgolioşi.
      Vă doresc un sfârşit de săptămână cât mai frumos! 🙂

      Apreciază

      • Mulțumesc asemenea ! 🙂

        Apreciază

  2. Astfel de povestiri mă umplu de duioșie la adresa necuvântătoarelor care, de multe ori, nu sunt înțelese și apreciate la adevărata lor valoare. Încă o lecție bună de luat în seamă de oameni.
    Să ai un weekend minunat, Alex! 🙂

    Apreciază

    • # Ziua bună, dragă Petru! Mă bucur că ţi-a plăcut întâmplarea povestită de mine. Îţi doresc o duminică frumoasă şi veselă! 🙂

      Apreciază

  3. Am lăcrimat citindu-ți povestirea, Alexandru! Mi-am amintit de Hachiko, film la care am plâns în hohote și după care nu mi-am revenit o zi întreagă, deși eram conștientă că e doar un film. M-a mustrat atunci conștiința, oarecum, pentru un om nu aș fi pâns atât. Când a fost redifuzat, am refuzat cu orice chip să mă mai uit de teamă să nu mă tubure la fel. Câinii sunt foarte credincioși, într-adevăr. Off, găinile astea, numai necazuri aduc! 😆 . Și Tanu al meu s-a potolit, de atunci. N-a mai vânat nicio găină. Sper că a fost o nebunie de moment. 🙂

    Apreciază

    • # Sărut mâna, dragă Irina! Îmi pare bine că ţi-a plăcut povestirea mea adevărată. Am văzut şi eu filmul „Hachiko” care m-a impresionat enorm. Nu ştiu cine ar putea să nu lăcrimeze, văzând acest film deosebit. Într-adevăr, devotamentul şi dragostea câinilor faţă de om sunt…extraordinare.
      Cât despre găini….da, sunt mari belele pentru alte personaje de prin ogradă. Mă bucur că Tanu a revenit la gânduri mai bune, care-i dau o şansă pentru a rămâne în ogradă.
      Îţi doresc o duminică minunată! 🙂

      Apreciază

  4. m-ai facut sa plang…
    neom acel neaVasile…ma bucur ca dupa atata suferinta cineva a apreciat credinta acelui suflet cu blanita…
    sunt sigura ca era un catelandru si de aia s-a dat la gaini dar nimeni nu merita sa fie lasat sa moara de foame si de frig pentru ca isi urmeaza instinctul de vanator…

    Apreciază

    • # Sărut mâna, dragă Pandhora!
      Şi eu m-am gândit că Lăbuş poate s-a „agăţat” de găini de… foame! Sunt unii oameni care condamnă câinii şi pisicile din curte la „dietă” severă, uitând că bietele animale au şi ele nevoi fiziologice, ca orice fiinţă vie. Şi aşa devin acestea „rele”… din cauza neîngrijirii de către stăpâni.
      Îţi doresc o duminică frumoasă! 🙂

      Apreciază

  5. am citit cu lacrimi in ochi finalul povestii despre Labus. Absolut impresionant! atat de frumnos ai povestit, Alex draga, atât de sensibil si cu atâta gingasie…
    Cat de frumos este sa stii ca exista oameni buni pe lumea asta!

    Apreciază

    • # Sărut mâna, dragă Carmen! Îţi mulţumesc pentru cuvintele frumoase. N-am făcut decât să repovestesc această întâmplare pe care mi-a spus-o mama mea acum câteva zile. Era foarte impresionată de păţania lui Lăbuş. Iar eu abia am aşteptat să transmit mai departe povestea adevărată.
      Îţi doresc o duminică frumoasă şi veselă, alături de cei dragi! 🙂

      Apreciază

  6. O poveste cu sfarsit fericit ! Aproape ca o fabula 🙂

    Apreciază

    • # M-am bucurat tare mult când am aflat că păţania lui Lăbuş s-a terminat cu bine. Alţii…n-au avut norocul lui.
      Mă bucur că ţi-a plăcut întâmplarea, dragă Dani.
      Îţi urez să ai o dminică minunată! 🙂

      Apreciază

  7. Emotionanta poveste . Aproape ca te doare inima cand te gandesti cum o fi asteptat ca cineva sa-l ia acasa!

    Apreciază

    • # La asta mă gândeam şi eu: cum o fi aşteptat, bietul de el, să se ivească de departe stăpânul şi să-l ia acasă…
      Bine că s-a terminat cu bine pentru el.
      O duminică frumoasă! 🙂

      Apreciază

  8. O povestire tare sensibila si dureroasa.Bine ca s-a gasit un suflet, sa ajute alt suflet credincios !
    Nea Vasile n-a avut incredere in Labus, dar acesta a fost increzator ca v-a fi luat acasa…
    Poate era si flamand.Povestirile lui Emil Garleanu ar trebui citite de toti copiii, nu jocuri cu ucigasi !
    O duminica frumoasa !

    Apreciază

    • # Sărut mâna, pentru gândurile frumoase. Da, copiilor ar trebui să li se ofere numai lucruri frumoase, sensibile, constructive, nu bazaconii periculoase, care le deformează mintea şi sufleţelul.
      O duminică frumoasă şi liniştită! 🙂

      Apreciază

  9. cand mai scrii asfel de povesti sa -mi spui din prima fraza sau mai bine din titlu ca e poveste cu final fericit sau nu. 🙂
    atfel risc sa-mi stea inima in loc :))))
    nu pot sa citesc astfel de povesti nici la filme cu animale nu ma uit….
    ma bucur pentru Labus. Doamne-doamne a avut un plan cu el si de asta la tinut tare ajutandu-l sa treaca de iarna grea…. 🙂
    sa ai zi faina!
    cat despre oameni ca si nea Vasile, prefer sa nu zic nimic….

    Apreciază

    • # Sarut mana, draga Geanina!
      Si eu ma bucur cand pot sa povestesc despre intamplari fericite. Din cele triste…. mai bine nu!
      Cat despre Labus…. vorba aceea din batrani: „a avut zile”, saracu`…
      Iti doresc o noapte buna si o noua saptamana cat mai frumoasa! 🙂

      Apreciază

  10. Ne miram ca sunt caini vagabonzi?
    Daca as putea face o vraja, l-as pune in iarna viitoare pe nea Vasile sa pazeasca campul!
    Zile frumoase, Alex!

    Apreciază

    • # Asa este, oamenii sunt cei mai mari vinovati ca sunt atat de multi caini vagabonzi! Daca n-ar fi fost lasati asa, de izbeliste de multi ani, nu s-ar fi ajuns la un numar atat de mare de animale fara niciun capatai. Indiferenta oamenilor produce atat de mult rau….
      Sarut mana si o saptamana frumoasa! 🙂

      Apreciază

  11. Impresionanta intamplare si atat de frumos ai povestit, Alex!
    Cu admiratie,Felicitari!

    Apreciază

    • # Te salut, draga Sorin! Ma bucur ca ti-a placut intamplarea povestita de mine.
      Iti doresc o noua saptamana cat mai buna! 🙂

      Apreciază

  12. excepţională povestire… şi tema dar şi stilul!

    Apreciază

    • # Mulţumesc frumos! Este meritul lui… Lăbuş. El este „eroul” acestei întâmplări.
      O săptămână frumoasă! 🙂

      Apreciază

  13. Mai-mai ca am dat apa la soricei! 🙂 Intai de la tristete le-am simtit, apoi de bucurie ca Labus n-a ramas in camp!
    Si mie imi place modul in care ai povestit! 🙂
    Zile fericite iti doresc!

    Apreciază

    • # Sărut mâna, Diana! Mă bucur că ţi-a plăcut povestea lui Lăbuş „găinarul” 😀
      Îţi doresc o săptămână frumoasă!

      Apreciază

  14. Cuvintele tale sunt flori ce transformă scrierile tale în câmpuri cu flori. Lăbuş m-a emoţionat. Mulţumesc!
    Cu drag de blog şi admiraţie, Ştefan! Te invit pe blog-ul meu! Doamne ajută!

    Apreciază

    • # Seara buna, Stefan! Bine ai venit pe aici. Ma bucur ca ti-a placut povestea lui Labus. Mai am si altele despre animale aici, pe blog.
      Iti multumesc pentru vizita. Promit sa trec si pe la tine! 🙂
      Numai bine si o seara frumoasa!

      Apreciază


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: