Cocoşilă

   Este frumos foc şi incredibil de prietenos. Dacă îl strigi, vine imediat, iar dacă îi oferi ceva de ciugulit, nu mai scapi de atenţia lui. Dacă l-aţi fi văzut acum câteva luni pe Cocoşilă, n-aţi fi crezut că va ajunge aşa un cocoş falnic. Între puişorii de găină cumpăraţi de tata de la piaţă, unul a fost mai plăpând şi părea că nu va supravieţui. Ceilalţi îl marginalizaseră cu energia lor debordantă, iar in lupta pentru supravieţuire, ar fi fost mai mult ca sigur un învins. Dacă ar mai fi rămas în curtea cu mulţi pui, sigur ar fi pierdut bătălia cu viaţa. Dar marea lui şansă a fost că tata l-a luat de acolo şi l-a adus în faţa casei, printre florile de acolo. Poate, poate si-o reveni. La început a fost foarte timorat, dar după numai câteva zile, s-a întremat şi alerga voios printre flori, convins că el este singurul stăpân peste ditamai curtea. Pentru câteva săptămâni, a avut şi o „colegă”, şi ea adusă în carantină printre flori. Dar până la urmă, tot singur a rămas. Toată ziua aleargă printre flori, apoi inspectează curios vasele pentru mâncare ale câinilor sau ale pisicilor. Am râs cu lacrimi  când l-am văzut furând un… os de la un câine. Bucuros de aşa captură, s-a retras într-o parte şi ciugulea tacticos osul confiscat! 😀 Pe pisici le fură şi mai tare, căci ele sunt tare încetinele la mâncat şi aşa de tacticoase, iar Cocoşilă are viteză, nu glumă. Interesant este că şi câinii şi pisicile s-au învăţat cu el şi nu-i mai face nimeni nimic, căci.. e de-al nostru! Are locurile lui preferate pentru odihnă, de regulă pe butucii dintre flori – locuri de unde poate vedea bine toată curtea. Şi să mai ştiţi că are şi voce frumoasă. Când a simţit el că a venit vremea să cânte, a avut câteva zile cu vocalize nu prea reuşite, ceea ce ne-a amuzat teribil pe toţi, căci îi ieşeau din gâtlej nişte sunete caraghioase rău. Până la urmă şi-a reglat bine corzile vocale, aşa că ne cântă cocoşeşte chiar în pragul casei, asigurându-ne că are ceasul bine potrivit. Iar dacă, din greşeală, ajunge prin curtea lui vreun alt cocoş, nu se lasă până nu-l goneşte pe intrus! Doar este curtea lui Cocosila!

   Este simpatic foc, iar părinţii mei nu se mai îndură să-l ducă inapoi, în curtea păsărilor, căci s-au învăţat cu vrednicul Cocoşilă în preajma lor. Dacă ar prinde uşa casei deschisă, sunt convins că ar fi tare curios să vadă ce-i şi pe acolo! 🙂 Nici nu aş putea să mă gândesc la el cum i-ar sta în… oală, căci ne-am învăţat cu prezenţa sa simpatică. Vom vedea ce va mai fi cu vajnicul Cocoşilă. Va avea o viata frumoasa, in preajma celor care il iubesc atat de mult.

Mereu atent, nu-i scapă nimic ochiului său vigilent!