Ţuchi

 

    Daţi-mi voie să vi-l prezint pe Ţuchi. El este un important membru al familiei noastre, iar anul acesta, în preajma sărbătorii de Sf. Ion, a împlinit venerabila vârstă de 15 ani! Ceea ce pentru un câine înseamnă destul de mult. Nici nu ne vine să credem că au trecut atâţia ani de când a ajuns în casa părinţilor mei, un ghemotoc mic şi gălbior, cu blăniţă moale şi nişte ochişori minunaţi. Şi ce mai scâncea în braţele fratelui meu, cel care l-a adus în familia noastră, căci încă mai tânjea după mămica lui şi după frăţiori. Mama mea l-a luat în braţe cu mult drag şi primul nume care i-a venit în gând a fost Ţuchi,  şi aşa i-a rămas numele. S-a obişnuit repede cu noua casă şi cu noua familie şi toată lumea l-a îndrăgit imediat. Chiar şi ceilalţi câini din ogradă şi chiar pisicile, căci el a fost mereu un băiat tare paşnic şi drăguţ cu toată lumea. Chiar şi când latră, el dă din coadă a veselie şi n-a muşcat niciodată pe nimeni. Chiar dacă a avut strămoşi pricepţi la vânătoare! Tatăl său – Bibicosul  – era un Teckel arţăgos, gata să „capseze” pe toată lumea, iar mama – Niruţa – era un Cocker frumos, foarte pricepută la vânătoarea de raţe, în Deltă. Din cei doi a ieşit frumosul Ţuchi, un căţel „dilicios” – vorba Sarei. 🙂

   În toţi aceşti ani petrecuţi în casa noastră, Ţuchi a fost şi rămâne în continuare, un sufleţel minunat, atât de drăgăstos şi lipicios cu toată lumea, dar mai ales cu membrii familiei. Oricine calcă pragul casei noastre, este întâmpinat în primul rând de către Ţuchi, care aşa ce mai dă din coadă, plin de bucurie, de parcă ar vrea să spună „bun venit!” tuturor musafirilor. Cât despre copii… ce să mai spun? Este topit după cei mici, pe care îi lasă să-i facă orice, fiind mare doritor de mângâieri dar şi de… dulciuri, pe care le primeşte cu bucurie de la micuţii tovarăşi de joacă. În semn de dragoste şi recunoştinţă, tare-i mai place să-i „linguşească” pe mânuţe sau la nas, ceea ce îi amuză teribil pe micuţi. V-am arătat de mai multe ori poze cu el şi cu Sara, care abia aşteaptă, de fiecare dată când vine la bunici, să se joace cu Ţuchi cel „pupăcios”. 🙂 Şi ceilalţi verişori la fel!

   Ţuchi  a avut grijă să lase mulţi urmaşi, căci a fost mare iubăreţ la viaţa lui. Şi majoritatea au semănat cu el! Nu doar în satul părinţilor, ci şi prin satele din jur au ajuns progeniturile lui Ţuchi. Să nu cumva să se piardă stirpea cea aleasă! 🙂

   Ceea ce m-a uimit cel mai tare la acest căţel, a fost empatia sa deosebită. Ţuchi te simte imediat dacă eşti supărat sau dacă te doare ceva. Se apropie uşor şi te priveşte în ochi cu o privire care te unge la suflet. Îşi pune boticul lui pe picioarele tale şi te face să uiţi orice supărare. De câte ori nu m-a făcut el bine, când am venit cu răni sau lovituri de la diferitele treburi, iar el mi-a acordat primul ajutor aşa cum s-a priceput mai bine. De aceea îi ziceam cu drag: doctor Ţuchi! Iar el lătra vesel, bucuros că a fost de folos.

Bucurie!

Cei mai buni prieteni! 🙂

      Multe aş putea să vă povestesc despre dragul de Ţuchi şi promit să o mai fac, căci el nu este doar un câine din curtea noastră, ci un adevărat membru al familiei, nelipsit la toate evenimentele, la care a fost şi el martor. Doar că nu vorbeşte, căci multe ar putea să spună. Acum a ajuns un bătrânel venerabil, dinţii au început să-i cadă, auzul să-i slăbească, dar se ţine tare, parcă vrând să ne asigure că ne va fi mereu alături, cu toată dragostea lui de căţel iubitor. Nici nu pot să-mi închipui casa părintească fără prezenţa lui minunată.

  Pentru că a fost ziua lui… îi spun aici: La mulţi ani, Ţuchi!  🙂