Chiar dacă abia a împlinit trei anişori, Sara este pasionată de cărţi. Mai întâi, cele de colorat şi cele ilustrate cu multe desene frumoase. Dar, când a descoperit prin casă un joc cu litere, pregătit pentru ea când va fi mai mare, tare mult a dorit să se joace cu acele semne frumos colorate, despre care a învăţat că vin de la cuvintele pe care le rostim. Fără să ne propunem să o învăţăm literele (este prea mică pentru aşa ceva), ne-am trezit că tot jucându-se cu literele colorate, a învăţat aproape toate literele, după ce ne-a întrebat de sute de ori cum se numeşte fiecare. Şi o făcea cu o perseverenţă uimitoare. Am încercat să îi înlocuim jocul cu litere cu alte jucării şi păpuşele, dar ea voia literele şi basta! Nu poate decât să ne bucure această sete de cunoaştere a Sarei, căci este atât de doritoare să afle, să întrebe, să înţeleagă. O vârstă minunată, când puiul de om învaţă atâtea despre lumea în care trăim.
– Aha, deci asta este litera A!
–Stai să-mi pun ochelarii, ca să văd mai bine!
Pot să colorez chiar şi ouă! 🙂
–Îmi place să mă joc cu literele!
–După atâta învăţat, o acadea colorată este un desert „dilicios”! 🙂