Lumea lui Alexandru

Despre viaţă, oameni, natură, flori, animale, locuri şi lucruri


Surf Art

IMG_2511

   Pentru că zilele trecute a fost ziua de naştere a fratelui meu mai mic – Teofil, căruia îi spun şi pe această cale La mulţi ani!, am vrut să vă arăt aici una dintre preocupările lui artistice din ultima vreme. Artistul familiei a avut de mic o mare pasiune pentru desen şi pictură, spre încântarea părinţilor, care i-au încurajat şi susţinut această pasiune, pe care a cultivat-o în anii de şcoală şi apoi la facultate. În anii pe care i-a petrecut pe tărâmuri iberice, în vecinătatea Mediteranei, şi-a descoperit o altă mare pasiune – surful! Cum să nu-ţi placă să stăpâneşti unduirea valurilor, încercând să pluteşti pe deasupra lor, de parcă ai avea aripi. Iar placa de surf te face să te visezi un adevărat…. Icar al valurilor.

   Cu gândul la orele de surf pe valurile Mediteranei, întors pe meleagurile natale, Teo a început să lucreze ceva tare frumos şi interesant: Surf Art. Plăcile de surf pe care le pictează, te fac să te gândeşti imediat la mare, la valuri, la albastrul apelor mării şi al cerului de deasupra, la pescăruşi, scoici, nisipul fierbinte, vacanţă… L-am întrebat ce reprezintă acest gen de artă şi mi-a explicat că oamenii din preajma mărilor şi oceanelor au dezvoltat o adevărată cultură a surf-ului (http://surferart.com/):

   „Surf Art  nu este doar o artă decorativă, este un altfel de mediu de comunicare între oamenii care iubesc marea, o artă vizuală relaţionată cu marea si sportul.  Surful a apărut acum 3000 de ani în Peru,  unde s-au găsit basoreliefuri cu băştinaşi care făceau surf pe valuri. Surf Art-ul în zilele noastre este o manieră artistică de a relaţiona cu marea, cu oceanul, cu viaţa pescarilor, cu viaţa de pe plajă. Surf Art înseamnă liberatea pe care o regăseşti în fiecare an pe malul mării, în vacanţă, când îţi doreşti să iei o parte din plajă, din mare, cu tine acasă. O amintire pe care să o ai în casă. Iar când iese soarele afară, strălucirea lui este asociată cu magia plajei şi te face sa uiţi de multe…

Ce am vrut sa fac eu? Să combin arta surferă din Hawai cu arta tradiţională românească.Vorbesc de motivele tradiţionale româneşti din covoareşi ţesături şi imagini contemporane din fauna Mării Negre”.

Vă prezint mai jos câteva dintre creaţiile lui Teo. Mie îmi plac tare mult. 🙂

IMG_2917

IMG_3166

IMG_3169

IMG_3173

IMG_2538

seagull

Şi o imagine cu Teo pe malul Mediteranei, într-o zi de surf.

IMG_9511

   Dacă doriţi să mai vedeţi şi alte creaţii de-ale fratelui meu, le găsiţi pe adresa de mai jos:

https://www.facebook.com/pages/Medusa-Art-Design/525085857633908



23 de răspunsuri la „Surf Art”

  1. La multi ani lui Teo, sa fie sanatos si sa-i fie toate cum doreste ! Cat priveste surful, e si el un sport-arta, ca si placile atat de interesant pictate, pe care ni le-ai aratat aici. Foarte frumos totul 🙂

    Apreciază

    1. # Mulţumesc pentru urare, dragă Mirela! Mă bucur că ţi-au plăcut lucrările lui Teo. Numai bine şi o săptămână minunată! 🙂

      Apreciază

  2. La multi ani fratelui tau! Sanatate si numai bucurii!
    Pasiunea lui pentru surf este cu atât mai autentica si de admirat, din moment ce a îmbratisat si surf-artul!
    Superbe motivele cu care a decorat placile de surf, sunt deosebit de impresionata de tot ce ne-ai prezentat aici, Alex draga! Felicitari lui Teo si înca o data LA MULTI ANI! ☺

    Apreciază

    1. # Sarut mana, draga Carmen! Multumesc din suflet pentru urarea pentru fratele meu.Ma bucur ca ti-au placut lucrarile lui. Este, intr-adevar, foarte pasionat de mare, de sporturile marine si de arta care aminteste de fascinatia marii. O sa va mai arat si alte lucrari de-ale lui.
      Numai bine si o saptamana frumoasa! 🙂

      Apreciază

  3. La mulți ani fratelui tău! Frumoasă pasiune! 🙂

    Apreciază

    1. # Sarut mana pentru urare! Ma bucur ca ti-a placut postarea.
      Numai zile bune! 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  4. La mulți ani fratelui tău! 🙂
    Faine lucruri știe/poate să facă!

    Apreciază

    1. # Multumesc frumos! O sa mai vin si cu alte lucrari de-ale lui.
      O saptamana buna! 🙂

      Apreciază

  5. Minunată pasiune are Teo! Grație acestei postări am mai aflat unele lucruri interesante despre surf, un sport pentru care am o mare admirație. Îi doresc valuri cât mai incitante fratelui tău! 🙂

    Apreciază

    1. #Multumesc mult, draga Petru! Ma bucur ca ti-a placut pasiunea fratelui meu. Intr-adevar, surf-ul este un sport deosebit, mai putin obisnuit pe la noi. Am sa-i transmit urarea cu valurile.
      Numai bine si o saptamana faina! 🙂

      Apreciază

  6. La mulți ani frumoși fratelui tău! Deosebite realizări pe placa de surf. Un sport care căștigă tot mai mulți adepți, inclusiv pe fiica mea, care a început azi vară timid, dar a învins… longboard-ul, pământul fiind mai sigur! Totuși, placa de surf o atrage, și dacă sunt atât de frumoase, e un motiv în plus. 😉
    Minunat, la mulți ani încă odată și vouă o săptămânâ cât mai frumoasă! 🙂

    Apreciază

    1. # Sarut mana, draga Mirela! Multumiri pentru urare si ganduri bune. Sunt convins ca si Enya va incerca astfel de experiente incitante, caci marea exercita o atractie deosebita pentru cei care o iubesc mult.
      Numai bine si voua si o primavara frumoasa! 🙂

      Apreciază

  7. la multi ani, Teo!
    incredibil , cat de frumos lucreaza! are toata aprecierea mea….:)
    si e tare chipes! (asta ramane intre noi) :))
    saptamana faina, Alex!

    Apreciază

    1. # Sarut mana, draga Geanina! Am sa-i transmit lui Teo aprecierile tale frumoase.
      Numai bine si zile frumoase! 🙂

      Apreciază

  8. La multi ani fratelui tau, multa sanatate si fericire va doresc!
    Abia la 40 de ani am reusit sa-mi iau ceva ustensile pentru desenat:)

    Apreciază

    1. # Multumesc mult pentru urare! Cat despre pasiunea pentru pictura… cred ca niciodata nu este tarziu pentru ceva atat de frumos.
      Multa sanatate si numai bine! 🙂

      Apreciază

  9. la multi ani frumosi fratelui tau!
    cat despre pasiunea lui…faina pasiune!
    atat sportul in sine dar si extensia lui, surf-artul….
    imi place prospetimea si veselia lucrarilor, imi place sa reagsesc atat de mult din albatrul marii…ai un frate cu adevarat talentat cu care pe drept cuvant merita sa te mandresti!
    poate Sara ii va semana, cine stie! 🙂

    Apreciază

    1. # Sarut mana, draga Pandhora! Multumiri pentru urare si ganduri bune. Ma bucur ca ti-au placut lucrarile si pasiunea fratelui meu pentru mare. Cat despre micuta Sara… vom vedea ce talente ascunde si ce minunatii va alege sa faca, spre incantarea noastra.
      Numai bine sa-ti fie si o primavara frumoasa in continuare! 🙂

      Apreciază

  10. La multi ani fratelui tau!
    Sunt frumoase lucrarile lui! Si nu usor de realizat!
    Surfing-ul – mai mult sau mai putin – face parte din categoria sporturilor extreme si sunt de admirat cei care le practica.
    N-am stiut, pana acum, despre Surf Art. Multumesc de info! 🙂
    Zile fericite iti doresc, cu drag!

    Apreciază

    1. # Sarut mana,draga Diana! Ma bucur ca ti-au placut lucrarile fratelui meu. Si eu m-am mirat de curajul fratelui meu de a se apuca de acest sport.
      Numai bine iti doresc si zile frumoase! 🙂

      Apreciază

  11. La multi ani fratelui! Minunate creatii! Nu am putut sa plec fara sa scriu asta.

    Apreciază

    1. # Multumesc mult pentru urare. Imi pare bine ca ti-au placut lucrarile fratelui meu.
      O primavara frumoasa, Mihaela! 🙂

      Apreciază

  12. Foarte faine picturi, felicitari! 🙂

    Apreciază

Lasă un comentariu