„Perluţele” Sarei (3)

   Orice vizită la bunici, la ţară, este un prilej de mare bucurie pentru mogâldeaţa noastră. Curtea mare, unde poate fugi în voie, animale multe, cu care să se joace, copii de-o vârstă cu ea prin vecini. Atunci când ajungem pe acolo, primii care sunt „vizitaţi” sunt căţeii şi pisicile din ogradă. Dacă primii dau din coadă, bucuroşi, pisicile dispar repede din peisaj, mirate de micuţa asta insistentă, care tare le mai smotoceşte, când le prinde. De mult drag, desigur! 😀

   Oricât de multe produse pentru deparazitare ar folosi tatăl meu pentru lighioanele blănoase, când vine Sara, tot se mai găseşte câte un neruşinat de purice, care să-mi ciupească odorul. Când mi-a arătat o ciupitură roşie pe picior, nu m-am putut abţine să nu-l ocărăsc pe „puricele nenorocit” care a îndrăznit să-mi ciupească fata. Binenţeles că ea a înregistrat imediat cuvintele mele şi, de câte ori trecea pe lângă mine îmi arăta picioruşul, zicând cu năduf:

   – Tati, uite, aici m-a ciupit un… un burice norocit! 😀

   Binenţeles că un pupic de la tati vindecă tot, căci are el grijă să-l prindă pe „norocitul” ăla de „burice”!

Vă doresc să aveţi un weekend minunat!  🙂