Aproape de locuinţa noastră, la un colţ de stradă, frumos vizibilă încă de departe, se înalţă Catedrala eroilor – una dintre foarte frumoasele biserici târgoviştene. A fost ridicată în anii de după 1989, întru pomenirea eroilor Revoluţiei din decembrie, dar şi pentru toţi eroii neamului. Este o biserică foarte frumoasă, cu o arhitectură impresionantă. Un lăcaş de închinare emblematic pentru oraşul care a fost sute de ani capitală a Ţării Româneşti şi în care sunt atâtea biserici monumente istorice. Dar, ceea ce încântă privirile de cum intri pe poarta acestei biserici, este minunata grădină cu flori şi copaci din jurul acesteia. Un adevărat rai al florilor. Micul parc din jurul catedralei, cu bănci pe care poţi zăbovi în linişte, este un loc de bucurie şi relaxare. Chiar şi când nu sunt slujbe în biserică, mulţi oameni vin aici, pentru o clipă de tihnă. Aici am venit şi cu Sara, încă de pe vremea când îşi „perfecţiona” primii ei paşi, căci putea încerca tehnica mersului în voie, fără să o deranjeze ceva, pe frumoasele alei de lângă biserică. Iar florile minunate din jur au încântat-o din prima clipă. De atunci, venim de câte ori avem ocazia „acasă la Doamne-Doamne„. Un loc de suflet!
Păi se poate să nu mirosim noi toate floricelele acestea frumoase?
În imediata vecinătate a catedralei, este un cămin de bătrâni, aflat în grija slujitorilor de la această biserică. Un loc de odihnă şi îngrijire pentru bătrânii care sunt cazaţi aici şi o iniţiativă lăudabilă, cum ar trebui să fie şi mai multe în ţara asta…
Cu paşi micuţi, spre casa lui Doamne-Doamne!
O rugăciune mică, izvorâtă dintr-o inimioară pură, de îngeraş!
Vom mai veni negreşit aici! 🙂
Vă doresc să aveţi o săptămână minunată! 🙂
Un loc minunat, care îți transmite frumusețe, liniște și mulțumire, mai ales când o vedem și pe Micuța Prințesă. Astfel de imagini au calitatea să combată cele trei presupuse ceasuri rele de marți.
O zi excelentă, dragă Alex! 🙂
ApreciazăApreciază
# Ziua bună, dragă Petru! Mă bucur că ţi-a plăcut locul nostru de plimbare. Cât despre „ceasuri rele”…. mai bine ducă-se pe pustii! Iar noi să fim sănătoşi şi bucuroşi.
O zi minunată! 🙂
ApreciazăApreciază
Se putea? Să nu fie mica Sara cu nasu-n floricele? 🙂
Cu pași micuți, dar siguri, Alex! Așa ți-e fata azi, așa să-ți fie-ntotdeauna!
ApreciazăApreciază
# Sărut mâna, dragă Oană! Îţi mulţumesc din suflet pentru gândurile frumoase. Aşa să-i dea Dumnezeu, puiului de om care ne bucură viaţa. Căci ei, copiii lumii, sunt toată speranţa de viitor.
Numai bine îţi doresc şi numai bucurii! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
O floare între flori !
Dacă tot aveți aproape acel cămin, poate ar fi bine să o învețe bunica pe Sara, atunci când va fi ceva mai mare, să tricoteze câte un fular, o căciuliță, și să le ducă de Crăciun bătrânilor. Ea va fi cea mai câștigată !
ApreciazăApreciază
# Sărut mâna, doamna Zina! Mă bucur că v-a plăcut „floricica” noastră.
Mulţumim pentru idee. La cât este de curioasă şi doritoare să înveţe de toate, sunt convins că va încerca şi tricotatul. Deocamdată, oferă cu generozitate zâmbete şi conversaţii vesele, bătrânilor care stau pe bancă în faţa căminului. O mică „infuzie de tinereţe”, pentru cei aflaţi la vârsta senectuţii.
Să aveţi o zi minunată! 🙂
ApreciazăApreciază
Frumoasă grădină, mândre flori, Alex! Mai ales aia mică, e o scumpă! Să vă trăiască şi să fie fericită! Şi voi pe lângă ea! 🙂
ApreciazăApreciază
# Sărut mâna, dragă Lucia! Mulţumesc mult pentru gândurile bune.
Numai bine şi zile frumoase! 🙂
ApreciazăApreciază
o atmosfera de basm ofera postarea ta, Alex draga! Câta de scumpa este Sara, ce pasiune are pentru floricele 🙂 Seria aceasta de fotografii transmit atâta pozitivitate. Multumim!
O dupaamiaza minunata sa aveti!
ApreciazăApreciază
# Sărut mâna, dragă Carmen. Mă bucur mult că ţi-a plăcut postarea. Da, Sara este o mare iubitoare de flori şi-ar vrea să le miroasă pe toate câte ne ies în cale.
Numai bine să vă fie şi vouă şi zilele senine! 🙂
ApreciazăApreciază
O floricica intre floricele! 🙂
Despre loc…O minunăție liniștită! 🙂
Negreșit și eu o sa mă mai plimb cu voi pe aici. ..;)
ApreciazăApreciază
# Te aşteptăm cu drag! Numai bine, dragă Geanina! 🙂
ApreciazăApreciază