Suntem în plină lună decembrie și iarna s-a instalat în toată legea. Nopțile sunt geroase, iar într-o dimineață am primit și puțină zăpadă, care a întregit decorul hibernal, bucurându-ne privirile. Chiar dacă nu este suficientă pentru săniuș, copiii s-au bucurat din plin de acestă primă zăpadă, așteptând bogăția de omăt, așa cum stă bine unei ierni.
Chiar dacă frigul ne îndeamnă să stăm mai mult în casă, la căldură, o mică plimbare pe afară este mereu binevenită. Iar când îți ies și porumbeii în cale, distracția este și mai mare. Parcul este împodobit pentru Sărbătorile ce se apropie. În aer plutește mireasma zilelor magice de Crăciun, pe care îl așteptăm cu nerăbdare.
Să aveți numai zile frumoase, pline de bucurii! 🙂
Micuța Sara e echipată tocmai bine pentru a face față atât zăpezii, soarelui, vântului, cât și altor încercări ale anotimpului. Iar tăticul e întotdeauna pregătit cu aparatul de fotografiat, să ne bucure privirile.
Zile frumoase, cu tot ce vă așteptați, dragă Alex! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
# Ziua bună, dragă Petru! Mă bucur mult că ți-au plăcut și aceste poze de iarnă, pe care doar ce le-am cules zilele acestea. Promit să fiu mereu „la datorie” și să adun cât mai multe asemenea imagini, căci și iarna ne va delecta cu frumusețile ei…. friguroase.
Îți doresc cu drag o duminică plină de bucurii! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc pentru urare, Sara! Multumesc pentru urare, Alex! 🙂
Zile frumoase si pline de bucurii va doresc, la randul meu.
Iarna! Dar ce e iarna fara zapada?! 🙂 Sa vina zapada! Sa „stea” pana la sfarsitul lui februarie si sa nu fie geroasa. 🙂
Minunat clipul „Hranirea porumbeilor”! 🙂
Zile fericite va doresc, cu drag!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
# Da, da! Să vină zăpada mai repede. Stau săniuțele și copiii în așteptare, de dorul zăpezii.
Sărut mâna pentru toate gândurile bune, dragă Diana! Și zile de Sărbătoare pline de bucurii și la tine, alături de cei dragi! 🙂
ApreciazăApreciază
Mulțumiri micuței Sara !
Sărbători minunate !😊
ApreciazăApreciat de 1 persoană
# Sărbători pline de bucurii să fie și la tine, dragă Maria! 🙂
ApreciazăApreciază
Alex, mulțumesc! 😊
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sara….întotdeauna un miracol pentru toate anotimpurile sufletului!
Să vă fie bine, Alex! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
# Sărut mâna pentru gândurile și cuvintele tale frumoase, dragă Oana! Bine să fie și la tine și Sărbători pline de bucurii! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc, Alex!
ApreciazăApreciază
# Cu drag, Oana! 🙂
ApreciazăApreciază
A,trebuia sa veniți la noi ca mai e zăpadă încă,ai mei au fost pe derdeluș toată ziua,hi,hi.
Azi am văzut si eu ca in oraș s-a cam topit.
O săptămână frumoasa!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
# Da, n-a stat decât puțin zăpada pe la noi. N-au apucat copiii să o bătătorească pe derdeluș. Dar sperăm să vină iar, mai bogată!
Numai bine și sărbători cu multe bucurii! 🙂
ApreciazăApreciază