Papa Ioan Paul al II-lea (Karol Josef Wojtyla) †2 aprilie 2005
„Lucrurile eterne, lucrurile lui Dumnezeu, sunt întotdeauna cele mai simple şi mai profunde”.
„Fiecare trăieşte, mai presus de orice, pentru iubire. Capacitatea de a iubi cu adevărat şi nu capacitatea intelectuală este cea mai profundă componentă a persoanei umane. Nu este deloc întâmplător că cea mai importantă poruncă este să iubeşti. O adevărată iubire ne scoate în afara noastră pentru a-l putea afirma pe celălalt, dedicându-ne astfel omului, oamenilor şi, mai presus de orice, lui Dumnezeu”.
„Nu există război sfânt; numai pacea este sfântă”.
„Adevărul ne face liberi şi ne permite să ne trăim libertatea pentru a putea atinge scopul ei, fericirea”.
„Nu te abandona disperării. Noi suntem oamenii Paştelui, iar cântecul nostru este „aleluia„!
„Luaţi-vă viaţa în mâini şi faceţi o capodoperă din ea!”
„Când un om îngenunchează în confesional pentru că a păcătuit, în acel moment el adaugă ceva la demnitatea sa de om. Nu are importanţă cât de greu îi apasă conştiinţa păcatele, nu are importanţă dacă ele i-au micşorat demnitatea proprie, simpla acţiune de a te întoarce din nou către Dumnezeu este o manifestare a demnităţii speciale a omului, a măreţiei lui spirituale… măreţia întâlnirii personale dintre om şi Dumnezeu, în adevărul interior al conştiinţei”.
„Lăsaţi-l pe Hristos să vă găsească… Să vă fie frică doar de nepăsare şi laşitate”.
„Pe trotuarul strâmt al lumii, sunt un călător care îşi ţine privirea îndreptată mereu spre chipul tău, Iisuse!”
„Între oameni nu poate domni pacea dacă mai întâi nu domneşte în inima fiecăruia dintre ei”.
„A fi liber nu înseamnă să poţi face ce vrei, ci să ai dreptul să faci ceea ce trebuie”.
„Viitorul începe acum, nu mâine!”
Citate favorite – o idee frumoasă pe blogul doamnei Zinaida. O invitație la lectură.
Să aveți o săptămână plină de bucurie și înălțare sufletească!
Deosebite citatele alese. Si potrivite cu perioada Pascala!
Desi mi-e greu sa aleg am totusi o preferinta:
„Luaţi-vă viaţa în mâini şi faceţi o capodoperă din ea”.
O zi minunata, draga Alex! Nummai bucurii!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
# Sărut mâna, dragă Suzana. Mă bucur mult că ți=a plăcut postarea mea. Și mie mi-a păcut mult acel citat, care subliniază atât de bine sublimul ființei umane, care poate face din viața sa o…capodoperă. Numai bine îți doresc cu drag și zile binecuvântate! 🙂
ApreciazăApreciază
Gânduri pline de înțelepciune, după Omul deosebit care a fost Papa Ioan Paul al II-lea. Niciun război nu poate fi sfânt, e un adevăr atât de simplu, dar neînțeles de mulți fanatici.
Pace în suflet îți doresc și eu, dragă Alex! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
# Salutare, dragă Petru! Mă bucur că ți-a plăcut alegerea mea. M-am gândit la această postare și ca la un omagiu pentru cel ce a fost acest om deosebit – Papa Ioan Paul al II-lea, care a trecut la cele veșnice chiar într-o zi de 2 aprilie. Cât adevăr în cuvintele sale. Iar acela despre război, este atât de evident, cu toate că istoria abundă de… „războaie sfinte” care au nimicit atâtea vieți omenești.
Pace, bucurie și zile binecuvântate îți doresc din inimă! 🙂
ApreciazăApreciază
nimic mai potrivit pentru Saptamâna Patimilor! Superb articol, Alex draga, multumim!
Zile senine sa aveti, cu pace si tihna sufleteasca!
Toate cele bune pentru familia ta frumoasa!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
# Sărut mâna, dragă Carmen! Mă bucur mult că ți-a plăcut alegerea mea de azi. M-am gândit că este potrivit cu această perioadă binecuvântată, în care ne îndreptăm mai mult cu sufletul spre cele sfinte. Mulțumim pentru gândurile bune. Pace și bucurie să fie și la voi! 🙂
ApreciazăApreciază
Mi-a facut mare placere sa citesc aceste randuri. De fiecare data cand citesc cuvinte menite sa inalte spiritul ma gandesc ce frumos ar fi ca toti oamenii care se arata incantati ar si practica ideile desprinse din cuvinte. 🙂 (oh! in acesti „toti” ma includ si pe mine) 🙂
Cred ca nu ma insel afirmand ca e prima data cand aud Tatal Nostru cantat in latina (poate in vreun film sa mai fi auzit…) 🙂
Minunata postare.
Multumesc, Alex. Iti doresc, cu drag, sa aveti si voi o saptamana minunata!
ApreciazăApreciază
# Sărut mâna, dragă Diana! Mă bucur că ți-au plăcut citatele alese. Astăzi s-au împlinit 13 ani de la plecarea la cele veșnice a Papei Ioan Paul al II-lea și am vrut să marchez acest moment cu aceste citate din gândirea acestui om deosebit. De aceea am ales și interpretarea sa în limba la tină a rugăciunii „Tatăl nostru”.
Îți mulțumesc pentru gândurile bune și îți doresc cu drag zile binecuvântate și pline de bucurii! 🙂
ApreciazăApreciază
Foarte potrivite pentru aceasta saptamana Multumesc ❤

ApreciazăApreciază
# Sărut mâna pentru gândurile bune. Numai bine și să vă aducă Sfintele Sărbători numai bucurii! 🙂
ApreciazăApreciază
Foarte interesanta lectura! Multumiri, Alex! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
# Cu Mult drag, Cristi! Și eu mulțumesc pentru vizită! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană