Citate favorite (44)

maica_teresa_si_papa_ioan_paul_al___ii_leaMaica Tereza de Calcutta

   Venerată de toți catolicii, și nu numai, s-a născut la Skopje, în Macedonia, fiind o călugăriță catolică de origine albaneză. A trăit 87 de ani (din 26 august 1910 până pe 5 septembrie 1997), iar în anul 1979 a primit Premiul Nobel pentru Pace, pentru activitatea umanitară prodigioasă desfășurată în slujba celor sărmani, în India. Biserica Romano Catolică a beatificat-o la 6 ani după moartea sa, în anul 2003.

 ~ ~ ~ ~

„Pacea începe cu un zâmbet”.

„Noi acceptăm dragostea ca un fel de nebunie, dar la urma urmei ea este o înțelepciune intuitivă deosebită”.

„Unii oameni apar în viața noastră ca o binecuvântare, alții ca o lecție”.

„Putem să muncim pe brânci. Putem să muncim până murim. Dacă nu muncim cu iubire, toată munca noastră este fără nicio valoare în ochii lui Dumnezeu”.

„Copiii sunt precum stelele. Niciodată nu sunt destui”.

„Dacă într-adevăr ne dorim să iubim, trebuie să învățăm să iertăm”.

„Nu trebuie să le permitem celorlalți să se îndepărteze de noi sau să ne părăsească fără să plece fericiți”.

„Cu cât avem mai puțin, cu atâta dăm mai mult. Pare absurd, dar aceasta este logica dragostei”.

„Una dintre cele mai mari boli de pe lumea asta este să nu însemni nimic pentru nimeni”.

„Ziua cea mai frumoasă? Astăzi.
Obstacolul cel mai mare? Frica.
Lucrul cel mai uşor? Greşeala.
Greşeala cea mai mare? Renunţarea.
Rădăcina cea mai rea? Egoismul.
Distracţia cea mai bună? Munca.
Înfrângerea cea mai urâtă? Descurajarea.
Profesioniştii cei mai buni? Copiii.
Nevoia dintâi? Comunicarea.
Fericirea cea mai mare? Să fii util.
Misterul cel mai profund? Moartea.
Defectul cel mai mare? Întristarea.
Sentimentul cel mai urât? Ura.
Cadoul cel mai frumos? Iertarea.
Traseul cel mai bun? Calea dreaptă.
Senzaţia cea mai plăcută? Pacea interioară.
Gestul cel mai frumos? Zâmbetul.
Medicamentul cel mai bun? Optimismul.
Satisfacţia cea mai mare? Datoria împlinită.
Puterea cea mai mare? Credinţa.
Lucrul cel mai frumos din lume? Iubirea”.

Maica Tereza si copiii

maica_tereza

Maica Tereza - citat

Citate favorite – o idee frumoasă pe blogul doamnei Zinaida. O invitație la lectură.

Să aveți o săptămână frumoasă! 🙂

Reclame