Citate favorite (61)

Ioan-alexandruIoan Alexandru (m. 16 septembrie 2000) – poet, eseist și publicist român.

*****

„Popoarele agrare sunt cele mai trainice în istorie”.

„Câti poeti ai neamului nostru zac în cimitire si nu-i cercetează nimeni?”

„O Europă care nu va fi creştină va fi un nou Turn Babel; o nouă babilonie de criminali şi de oameni nefericiţi strânşi laolaltă”.

„Câti oameni politici, care au crezut că sunt „buricul pământului”, nu le ştie nimeni mormântul?”

„În vremurile de restrişte nu se mai citeşte literatură, se citeşte spiritualitate”.

„Nu murim pentru totdeauna; chiar dacă murim, prin credinţă suntem vii”.

„Desteptați-vă, măi fraților! Faceți dreptatea lui Dumnezeu! Cine încurcă mațele acestui popor care se declară 99% creștin, sărmanul de el, si nu se face nimic pentru el, ca și cum ar fi păgân?”

Patria nu este o adunatură de iarbă si de buruieni si de sentimentalisme, si de mămăligă cu branză si de țuică, s.a.m.d. Patria este exercitiu pentru mântuire.

„Toti care au crezut în Hristos, din istoria omenirii pana astazi, nimanui nu i-a părut rău ca au crezut in El!”

 

Izvorul

Izvorului asemeni sunt si eu
Cutremurat sub stelele de vara
Cu cat e cerul mai fara de vant
Cu-atat launtrurile mele se-nfioara

Nu dinafara-i zvon ce ma framanta
Nici din adancuri nici de sus
O umbra s-a desprins din slava
Icoana ei in mine a apus

Din ce in ce sunt cercuri mai adanci
Si mai departe horele pe ape
S-a desteptat in mine un izvor
Ce nu-l mai pot cuprinde si incape.

Citate favorite – o idee frumoasă pe blogul doamnei Zinaida. O invitație la lectură.

Reclame

The URI to TrackBack this entry is: https://alexandrone.wordpress.com/2018/09/17/citate-favorite-61/trackback/

RSS feed for comments on this post.

17 comentariiLasă un comentariu

  1. Drept e: multi poeti ai neamului nostru zac in cimitire si nu-i cerceteaza nimeni. Din fericire, sunt cei ca tine, care-si amintesc si amintesc si altora.
    Imi plac ideile lui – cele pe care le-ai scris aici (si versurile citite, si ascultate in interpretarea lui Tudor Gheorghe).- nu cred ca mint 🙂 afirmand ca acum am aflat despre el. Multumesc.

    Popor care „se declara crestin 99,9 %”… Chiar este, acest popor, 99,9 % crestin? 🙂

    Zile senine iti doresc sa ai, Alex draga! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • # Sărut mâna, dragă Diana. Mă bucur că ți-a plăcut alegerea mea. Din păcate, sunt mulți scriitori și artiști despre care nu știm mai nimic sau abia dacă am auzit despre ei. Nu putem să-i știm pe toți, asta e sigur, dar nici nu sunt promovați de către cei care se ocupă tocmai de cultura acestei țări. Atâția mediocrii apar la televizor și sunt chiar promovați, deși nu au nimic de valoare de oferit. Iar oamenii cu adevărat de valoare… zac în anonimat. Despre Ioan Alexandru am aflat în liceu, cand tata a venit acasă cu un volum din poeziile lui, intitulat frumos: „Imnele Iubirii”. Parcă văd și acum cartea în bibliotecă. Mai târziu am aflat despre el când s-a implicat în politică și a pus, pentru prima oară după 1989, în vechea clădire a Parlamentului o… cruce. Ca să alunge umbrele trecutului comunist. Am avut bucuria să-l ascult într-o conferință extraordinară, la Sibiu, prin anii `90. Era captivant! Și vorbea cu atâta patos…
      Cât despre întrebarea cu poporul creștin… știm bine cum stau de fapt lucrurile…
      Numai bine îți doresc și eu, cu mult drag și zile pline de bucurii! 🙂

      Apreciază

  2. Ce frumos a descris „patria”! 🙂
    Sensibile poeziile alese. Iar interpretarea lui Tudor Gheorghe este atat de linistitoare si inaltatoare in acelasi timp.
    Multumesc mult pentru aceasta experietna frumoasa!!
    O saptamana minunata :*!

    Si fie sa avem cale luminata!

    Apreciat de 1 persoană

    • # Sărut mâna, dragă Rux. Mă bucur tare că ți-a plăcut alegerea mea. Acest poet a știut, într-adevăr, să ofere publicului său….„altceva”. Și a făcut-o bine, cu multă dăruire.
      Minunată urarea ta de a avea cu toți o „cale luminată”!
      Numai bine îți doresc zi zile pline de lumină și bucurie! 🙂

      Apreciază

  3. Frumoase randuri!

    Apreciat de 1 persoană

    • # Mă bucur mult că ți-au plăcut. Toate cele bune și ție! 🙂

      Apreciază

  4. E bine că ne aduci spre citire și oameni de litere mai puțin cunoscuți, mai ales în ceea ce mă privește. Astfel, putem lua la cunoștință de unele adevăruri care rezonează în noi. Europa chiar începe să semene cu un Turn al lui Babel în care conflictele interetnice devin tot mai dese și mai grave.
    Eu îți doresc doar ce-i mai bun și frumos, dragă Alex! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • # Ziua bună, dragă Petru! Îmi pare bine că ți-a plăcut alegerea acestui poet. Un fiu al Ardealului, care a pus în poeziile sale, atât de frumos, ceva din „sufletul” acestei regiuni minunate a țării noastre.
      Cât despre Europa… vom vedea la ce se va ajunge în anii următori, deși neîncrederea izvorâtă din realitățile dure, ne face cam… pesimiști.
      Mulțumesc mult pentru gândurile bune. La fel și din partea noastră: tot binele, sănătate și bucurii! 🙂

      Apreciază

  5. Inspirate alegeri, Alex! Ce păcat că se ştiu atât de puţine despre el.
    Îţi doresc o zi frumoasă!

    Apreciat de 1 persoană

    • # Sărut mâna, dragă Potecuță. Mă bucur că ți-a plăcut alegerea acestui poet. Sunt convins că vei căuta mai multe despre el, mai ales pentru că este un poet ardelean reprezentativ pentru literatura zilelor noastre. Un om minunat, ancorat în tradiții și spiritualitate.
      Zile frumoase și vesele să fie și la voi! 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  6. „O Europă care nu va fi creştină va fi un nou Turn Babel; o nouă babilonie de criminali şi de oameni nefericiţi strânşi laolaltă”. Cât de potrivit cu zilele noastre…

    Săptămână excelentă, Alex!

    Apreciat de 1 persoană

    • # Sărut mâna, doamna Zina! Într-adevăr, cuvintele poetului Ioan Alexandru ne pun pe gânduri, văzând ceea ce se întâmplă în prezent prin Europa. Și nu putem să nu fim îngrijorați pentru viitorul lumii în care trăim.
      Vă doresc din inimă un sfârșit de săptămână cât mai frumos și liniștit! 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  7. L-am urmarit mai mult ca om politic crestin; el a pus crucea in Parlament…
    Sunt citate deosebite, memorabile.
    Toate cele bune!

    Apreciat de 1 persoană

    • # Ziua bună! Așa este, el este cel care a avut curajul de a pune crucea în clădirea vechiului Parlament, în anii de după comunism. Un îndemn la meditație, asupra identității noastre spirituale. Dar câți vor fi înțeles?
      Numai bine și zile cât mai frumoase! 🙂

      Apreciază

  8. Deosebite citatele iar melodia imi pare atat de bine ca am reascultat-o!
    Tudor Gheorghe o interpreteaza exceptional!
    Multumesc frumos, draga Alex! O saptamana excelenta!

    Apreciat de 1 persoană

    • # Sărut mâna, dragă Suzana! Mă bucur mult că ți-a plăcut alegerea mea. Melodia interpretată de Tudor Gheorghe, pe versurile lui Ioan Alexandru, este minunată.
      Îți doresc cu drag tot binele și zile cu bucurii! 🙂

      Apreciază

  9. […] Lumea lui Alexandru: „În vremurile de restrişte nu se mai citeşte literatură, se citeşte spiritualitate”. * Kundalini: (…)e primejdios să posezi ceva, fiindcă poţi deveni sclavul propriei proprietăţi. * Prietena-japoneza: „Există multe surprize pe pământ: plante carnivore, peşti zburători, oameni surzi şi pereți cu… Cu vremea o să le cunoşti…” * […]

    Apreciat de 1 persoană


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: