Citate favorite (103)

Parintele-Constantin-GaleriuPr. Prof. Constantin Galeriu (n. 1918  – d. 10 august 2003)

Renumit duhovnic român și profesor de teologie.

* * * * *

„În faţa sublimului devii sublim”.

„În viaţa fiecăruia dintre noi există un drum al Damascului”.

„Adu roadă unde ai fost chemat să lucrezi”.

„Toate socotesc jertfa piatra de temelie pusă de Dumnezeu existenţei noastre”.

„Ignoranţa este un păcat foarte grav, căci un creştin autentic nu poate fi prost”.

„Iubirea este principiul vieţii, iar Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne revelează iubirea şi viaţa în iubire, de la obârşia ei divină”.

„Fiecare dintre noi are o chemare şi un dar. Iar a-ţi cunoaşte darul înseamnă a-ţi cunoaşte sensul vieţii; a şti pentru ce trăieşti şi pentru ce te jertfeşti”.

„Sfinţenia nu înseamnă să mergi pe ape, nu înseamnă să zbori prin vazduh, nu înseamnă să înviezi morţii. Cea mai mare virtute a sfinţeniei la care poate ajunge un om în zilele noastre este să se învieze pe sine, din propriile păcate.“

„Iubirea e posibilă între persoane care se valorifică reciproc, în iubire, «doi oameni îl dezvăluie reciproc pe tu», îşi simt prezenţa unuia în celălalt mereu, simt suferinţa unuia pentru altul în aşa măsură încât când întristezi pe copărtaşul tău, simţi că «te-ai lovit singur» (Tolstoi) pe tine însuţi.”

„Scrisul este valabil timp de multe generaţii, dar scrisul într-un suflet rămâne o veşnicie”

„Iraţiunea a zămislit monştri ca Hitler, Stalin, Ceauşescu şi toţi aceşti monştri au fost produşii ateismului. Fără raţiune, pe ce temei constuieşti lumea? Pe forţă oarbă şi hazard. Pe aceste temeiuri, nimic nu durează şi, în final, se va merge inevitabil spre haos. Pentru a zidi ceva durabil, este nevoie de un model. Modelul nostru este Hristos. Pe temeiul acestui model vrem sa construim lumea de mîine, viitorul ţării noastre”.

„Nimic nu e întâmplător, totul e proniator“.

Pr Galeriu

Citate favorite – o idee frumoasă pe blogul doamnei Zinaida. O invitație la lectură.

Reclame