Alexandru Paleologu (n. 1919 – d. 2 septembrie 2005)
Scriitor, eseist, critic literar, diplomat și om politic român.
* * * * *
„Oamenii inteligenţi ating cote de prostie pe măsura inteligenţei lor”.
„Unii oameni dispreţuiesc tot ce sunt incapabili să înţeleagă”.
„Lumea şi viaţa nu sunt nimic fără cărţi”.
„Dragostea e o boală fără de care nu eşti sănătos”.
„Prietenia, ca şi dragostea, e de fapt cale împreună spre Dumnezeu”.
„Dragostea este o alchimie care se săvârşeşte în timp îndelungat”.
„Întotdeauna între oamenii inteligenţi există un limbaj comun”.
„Acela care nu cunoaşte suferinţa nu poate fi fericit niciodată”.
„Un partid politic este un organism unde se delirează împreună”.
„Cultura este altceva decât însumarea unui mare număr de cărţi citite”.
„Tinerii de azi trebuie să înceapă să citească devreme. Mai târziu te tâmpeşti, intri în câmpul muncii”.
„Cultura semnifică şlefuirea minţii. Ceea ce dă minţii şlefuire, sagacitate şi viaţă”.
„Prudenţa este arta de a controla riscul”.
„Religia este cea mai inteligentă specie a gândirii. Un om inteligent nu se poate să nu-şi pună la un moment dat problema religioasă. Altfel, înseamnă că s-a prostit pe drum”.
Citate favorite – o idee frumoasă pe blogul doamnei Zinaida. O invitație la lectură.
Deosebite toate, minunate! Mulţumesc, Alex!
O zi bună îţi doresc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
# Sărut mâna, dragă Potecuță! Mă bucur mult pentru că ți-au plăcut. Toate cele bune și o zi minunată și la tine! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Toate sunt profunde și bine alese, dar unul mă convinge încă o dată, dacă mai era nevoie, că suntem conduși de politicieni proști: „Întotdeauna între oamenii inteligenţi există un limbaj comun”. Ori noi vedem cu toții că ei nu găsesc niciodată un limbaj comun.
Mii de mulțumiri și gânduri din cele mai bune, dragă Alex! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
# Ziua bună, dragă Petru! Mă bucur mult pentru că ți-au plăcut și aceste alegeri. Răsfoind „calendarul zilei” și văzând că luna aceasta este comemorat cel cunoscut și sub numele de Conu Alecu – un om deosebit în peisajul cultural al zilelor noastre, am vrut să punctez puțin cu aceste citate. Mulțumesc mult pentru comentariul savuros. Așa este, realitatea din societatea românească ne demonstrează din plin de ce „iluștrii” noștri conducători nu găsesc niciodată un limbaj comun, pentru binele acestei țări….
Toate cele bune și salutări călduroase de la Târgoviște! 🙂
ApreciazăApreciază
Acestea trei pur si simplu se leaga atat de bine ;))
„Un partid politic este un organism unde se delirează împreună”.
„Cultura este altceva decât însumarea unui mare număr de cărţi citite”.
„Tinerii de azi trebuie să înceapă să citească devreme. Mai târziu te tâmpeşti, intri în câmpul muncii”.
Si sunt atat de adevarate si actuale (din pacate).
O saptamana minunata sa avem 😀
ApreciazăApreciază
# Sărut mâna, dragă Rux. Îți mulțumesc pentru cum ai punctat atât de bine realitatea românească, plecând de la citatele lui Alexandru Paleologu. Câtă dreptate avea! De-ar fi cine să ia aminte la aceste mari adevăruri…
Numai bine îți doresc cu drag și zile cu bucurii! 🙂
ApreciazăApreciază
Dragostea e o boală fără de care nu eşti sănătos”.
„Prietenia, ca şi dragostea, e de fapt cale împreună spre Dumnezeu”
Profunde aceste maxime care probabil autorul le-a și trăit.
Multumesc de selecția de gânduri !
O zi frumoasă iti doresc !!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
# Ziua bună! Mă bucur pentru că ți-au plăcut citatele pe care le-am ales săptămâna asta. Sunt convins că Alexandru Paleologu a spus toate aceste cuvinte din perspectiva propriilor sale trăiri și experiențe de viață, așa că avem ce învăța.
Numai bine îți doresc și o săptămână frumoasă! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
„Lumea şi viaţa nu sunt nimic fără cărţi”
„Tinerii de azi trebuie să înceapă să citească devreme. Mai târziu te tâmpeşti, intri în câmpul muncii”.
Iată două citate la care subscriu complet, dar mai este unul care înfățișează cu eleganță un mare adevăr popular: unde e multă minte e și multă prostie. „Oamenii inteligenţi ating cote de prostie pe măsura inteligenţei lor”.
Felicitări pentru alegeri, Alex!
Zi frumoasă!
ApreciazăApreciază